Fals si uz de fals, date incomplete, schimbarea destinatiei fondurilor si acordarea ilegala de finantari de catre unii functionari publici, unor persoane si societati private in care sunt direct interesati sunt doar cateva din metodele prin care 46 de persoane au incercat sa puna mana pe bani din fonduri europene.

In patru luni ale anului 2006, politistii structurilor de investigare a fraudelor au instrumentat 22 dosare penale pentru fapte care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene in Romania se arata intr-un comunicat al Politiei.

In 14 dintre aceste dosare s-a propus declinarea competentei de solutionare in favoarea D.N.A., iar in doua s-a dispus inceperea urmaririi penale.

In aceste dosare au fost cercetate 46 de persoane, pentru savarsirea a 87 de infractiuni.

In urma analizei acestor rezultate, a rezultat faptul ca, in Romania, nivelul infractionalitatii din domeniul protectiei intereselor financiare ale Uniunii Europene inregistreaza un usor trend ascendent, odata cu intensificarea activitatii institutiilor care gestioneaza si acorda fonduri nerambursabile de la UE, numarul acestor finantari fiind in crestere.