Interviu cu autorul celebrului American Psycho

Bret Easton Ellis: America este o tara imensa care ilustreaza excesul

de Cosmin Tupa     Prezent
Joi, 6 iulie 2006, 0:00


Cartile sale au provocat scandaluri care au aprins spiritele in lumea caselor de moda din Statele Unite. Atunci cind s-a realizat filmul “American Psycho”, creatorii de moda americani au amenintat ca vor da producatorii filmului in judecata daca le apare numele in film, iar autorul a primit amenintari cu moartea.
Bret Easton Ellis a debutat la jumatatea anilor ’80 cu romanul “Less Than Zero” catalogat drept o carte care tine de grupul de autori new-yorkezi “Brat Pack”. Cu toate ca avea un contract cu una dintre cele mai mari edituri americane, romanul sau “American Psyho” a fost plimbat de la o editura la alta.

Publicat in 1991, romanul a explodat ca o bomba fiind socanta nu numai povestea dar si arta narativa a autorului. |naintea publicarii in Rom@nia a celui mai recent roman al sau, “Lunar Park”, Bret Easton Ellis a acordat un interviu in exclusivitate pentru “Prezent”.


La debut ati fost etichetat drept un autor din grupul “brat-pack”. Cum ati resimtit acest lucru?
Brat Pack a fost un nume inventat de presa. Era o modalitate lenesa de a grupa niste autori tineri care scriau despre viata din marile orase. Prin asta evitau sa vorbeasca despre fiecare dintre acesti autori in parte. Eram scriitori foarte diferiti intre noi.

Jay McInerney era un romantic influentat de Fitzgerald, Tama Janowitz prefera comedia conceptuala cu influente din Warhol, eu eram influentat de minimalism si de miscarea punk si asa mai departe. Toti scriam despre tinerii din metropole cosmopolite care frecventau cluburi si din cind in cind incercau droguri.

Eram influentati mai mult de rock si de filme decit de generatiile anterioare de scriitori. Cam atit aveam in comun. Din punct de vedere al sensibilitatii, romane ca “Less Than Zero” si “Bright Lights, Big City” sint opuse unul fata de celalalt. Asemanarile (un tinar din New York si unul din Los Angeles) se limiteaza la chestiuni de suprafata.

Dar presa a considerat ca este vorba despre o miscare, cind, de fapt nu a existat un asemenea curent. Mai mult, cei care au lansat aceasta idee au sustinut ca membrii miscarii afirma ca “miscarea nu exista”.

Pentru presa a fost o poveste buna - “tinerii autori creaza un nou gen literar”- si, in fond, asta a dus la vinzari bune pentru multe carti care altfel ar fi trecut neobservate, cum se intimpla de cele mai multe ori cu romanele debutantilor.

“Un roman este un raspuns emotional la ceva ce am trait”

Sint multe pareri referitoare la cartile dumneavoastra. Unii critici vorbesc despre naratiuni postmoderne, altii spun ca va indepartati de posmodernism pentru a aborda un gen de proza hibrid…
Nu concep scrisul meu in felul in care ar face acest lucru un critic literar asa ca imi este greu sa raspund la acest gen de intrebare. Nu la asta ma gindesc atunci cind scriu un roman. Un roman este pentru mine un raspuns emotional la ceva ce am trait sau la care am fost martor, indiferent despre ce este vorba, un roman nu este un exercitiu intelectual. Sint postmodern? Habar n-am. Nu e treaba mea sa hotarasc acest lucru.
Nu cred in sinceritatea textului si imi place sa ma joc cu iluzia si realitatea. Probabil ca asta ma face un pic postmodern. Dar ma simt traditionalist din multe puncte de vedere. Cred ca romanele pe care le-am scris sint legate de traditia romanului social: povesti care investigheaza diferite medii din societatea contemporana plasindu-le in contexte fictive.

Cind eram mai tinar si mult mai furios raspundeam lumii cu carti care erau satira. Cred ca acest lucru este adevarat pina la romanul “Lunar Park” care se indeparteaza de acest mecanism pentru a deveni romanul unui scriitor mai batrin si mai putin furios.

Nu mai vad lumea in felul in care o vedeam altadata si nu pot sa concep ca as putea scrie un nou roman care sa demaste minciunile si banalitatea societatii. Am facut asta. S-a terminat. “Politicul” a devenit “personal” pentru mine si despre asta ma intereseaza sa scriu acum.

“Lunar Park” s-ar putea sa aiba elemente satirice din viata in suburbii, familia moderna si celebritate dar este, in primul rind, o investigare a conditiei mele de acum si a modalitatii in care am ajuns aici.
Cum reactionati atunci cind sinteti numit “comentator social” sau “purtator de cuvint al generatiei X”?
Nu imi pasa cum sint etichetat. Daca ma considera comentator social nu i-as contrazice. Daca ma numesc purtator de cuvint al Generatiei X, iarasi, nu i-as contrazice. La un anumit nivel sint ceea ce spun ei asa ca daca mi-ar pasa sa neg acest lucru ar fi o pierdere de timp si nu ar reflecta ceea ce cred eu despre mine ca scriitor.

Faptul ca esti etichetat intr-un fel “reduce” calitatile viziunii artistice a unui scriitor? Nu, nu neaparat. Si asta pentru ca eticheta apare in urma cartii. Poate ca o eticheta limiteaza intr-un fel scriitorul dar nu imi pasa destul incit sa o corectez. Sincer, nu stiu cine sint ca scriitor. Nu ma gindesc la asta cind ma urc seara in pat. Mai degraba ma gindesc la sex sau la ceea ce am de facut a doua zi.

“I-am corupt si pe cei care sint mai in virsta”

Scot Fitzgerald vorbea la inceputul secolului XX despre epoca miracolelor si a exceselor, despre epoca satirei si despre faptul ca generatia sa i-a corupt pe cei in virsta. Puteti sa raportati acea atitudine la propria dumneavoastra epoca?
Sigur, tehnologia este un miracol iar America este o tara imensa care ilustreaza “excesul”. Traim intr-o cultura plina de ironie care in acelasi timp se ironizeaza si comenteaza satira.

I-am corupt si pe cei care sint mai in virsta accentuind tineretea si frumusetea ca lucruri mai importante decit orice si mi se pare ca asta este o problema morala si o lipsa de gust (cu toate ca urasc termenul, “gust” suna al naibii de elitist). Generatia dinaintea noastra nu a vrut sa se dea la o parte.

Au participat la orice lucru gresit pe care generatia noastra il considera valoros. Nu a mai ramas nimeni care sa impiedice furtuna sa distruga totul. Acum cultura tinerilor domina lumea si i-a corupt pe toti. Acesta este un pericol pentru ca fara experienta si sfaturile celor in virsta sintem pierduti. Stiu ca asta suna conventional dar asta cred.
Nu scrieti pentru ziare, nu faceti cronici literare… Va ajunge expresia literara?
E usor: Nu sint un ziarist bun. Si din moment ce nu-mi place aproape nici o carte ma abtin sa le critic in ziare importante. Din tot felul de motive, romanul este genul in care ma exprim cel mai bine. Scriu si scenarii si imi place sa fac asta. Dar este o munca impersonala si o fac numai pentru ca imi plac filmele.
Carui fapt credeti ca se datoreaza succesul cartilor dumneavoastra in tari atit de diferite de America?
Nu am idee de ce cartile mele sint citite in tari atit de diferite intre ele. O ipoteza facila ar fi aceea ca atrage discursul critic la adresa valorilor americane si cadrul exotic- Beverly Hills, colegiile scumpe, Wall Street, lumea modei, cartierele selecte- si faptul ca sint populate cu personaje tinere si frumoase.

Sint lucruri care ii atrag pe cei care sint interesati de elementele stralucitoare ale vietii americane.
Dar cred ca romanele ating un grad mai mare de universalitate decit atit. “Less Than Zero” este citita de oameni care nu erau nascuti atunci cind am scris romanul si chiar si intr-o lume fara telefoane mobile, computere si reality tv, tinerii se pot raporta la roman.
Cred ca este vorba mai degraba despre alienarea naratorului. E un lucru universal, tristetea si singuratatea acestuia nu are importanta daca sint plasate in Oklahoma sau Cologne ori in Madrid, Irlanda sau Rom@nia.
“American Psycho” nu este o carte despre un criminal in serie”
Ati declarat ca daca ati scrie acum “Less than Zero” ar iesi o carte proasta. De ce?

Pentru ca eram adolescent atunci cind am scris romanul, a ramas o anumita puritate in roman cu toate ca imi dau seama de greselile acelor vremuri. Dar si greselile se numara printre lucrurile care fac un roman sa stea in picioare.

Daca as scrie acum acea carte, la 42 de ani ar iesi un roman mai bine scris dar mai putin credibil pentru ca atunci scriam inspirat de ceea ce traisem la 18-19 ani si vocea aceea nu era diluata de nimic. La fel au stat lucrurile cu fiecare roman pe care l-am scris. “American Psycho” nu este o carte despre un criminal in serie.

Este vorba despre ceea ce se intimpla unui tinar care intra in societate si realizeaza ca, pentru a avansa in cariera si pentru a obtine ceea ce isi doreste, trebuie sa se conformeze si sa renunte la identitatea lui. Acest lucru da nastere alienarii si fanteziilor negre care ii marcheaza viata. Acesta nu este un lucru specific american, este ceva ce se potriveste intregii lumi occidentale.

Povestile de dragoste din “The Rules of Attraction” (romanul pentru care am primit cele mai aprinse scrisori) au legatura cu oricine a fost indragostit vreodata de cineva care nu i-a raspuns. E o poveste simpla si universal valabila.
V-a surprins vreodata reactia cititorilor fata de cartile dumneavoastra?
Nu sint surprins. Cred ca este surprinzator, in schimb, faptul ca romanele sint citite in alte tari. Faptul ca am cistigat un premiu literar in Franta, m-a surprins. Nu am fost prea des nominalizat pentru vreun premiu literar. Faptul ca japonezii par sa fie indiferenti la romanele mele ma surprinde un pic… cred…
Ati aparut de multe ori in compania unor vedete din SUA. Se spune ca va invirtiti printre elite. Credeti ca s-a schimbat ceva in acea lume in ultimii 20 de ani?
Cred ca nu este decit unul din miturile despre mine. Am locuit in New York si Los Angeles si este adevarat ca unii din prietenii mei au ocupatii stralucitoare, dar majoritatea celor cu care ma intilnesc sint scriitori sau prieteni din liceu si de la colegiu. Unii dintre ei sint medici, avocati, profesori, oameni de afacei, casnice si chiar si un veterinar.

Sa fie ei elita? Niciodata! Nu ma intereseaza sa ma intilnesc cu supermodelele din Upper East Side sau cu oamenii puternici de la Hollywood.
Ma simt apropiat de scriitori si petrec cea mai mare parte din timpul pe care il am cu acestia. |n America acesti oameni nu sint considerati elita. Schimbarile din societatea inalta? Din punctul meu de vedere, de outsider nu au aparut schimbari ale acelei societati. Lumea lor este inchisa si oamenii care fac parte din ea fac eforturi mari pentru a o pastra cit mai mica si cit mai inchisa. Outsiderii intra acolo foarte greu.
“Nu imi place scandalul. |mi place totusi ambiguitatea”
Pe masura ce cartile dumneavoastra au ajuns mai cunoscute pentru atitudinea pe care o au fata de lumea pe care o descriu v-a devenit mai greu sa va documentati?
Nu ma documentez prea mult. |ncep cu o idee care ma provoaca. Si, apoi, daca realitatea nu se potriveste cu ceea ce ma intereseaza pe mine… motto-ul meu devine: “Inventeaza!”. Daca ne gindim la ce fel de subiecte abordez (Wall Street, industria modei, cartierele selecte) faptul ca sint un scriitor “cunoscut” este in avantajul meu.

Mi s-au deschis mai multe usi decit daca n-ar fi auzit nimeni de mine. In plus, le spun clar ca ma intereseaza sa imi dau seama care este stilul de viata pe care il au cei din locurile respective. Nu dau citate cum ar face un ziarist asa ca oamenii se simt protejati si imi arata mai usor ceea ce ma intereseaza.

Singura data cind am avut nevoie sa ma documentez din greu a fost atunci cind am scris “Glamorama”- terorismul sI lumea modei. Aveam povestea si imi lipseau citeva elemente. Credeam ca ma documentez pentru “American Psycho” atunci cind ma intilneam cu tipii de pe Wall Street, timp de citeva saptamini, dar documentarea m-a ajutat intr-un fel cu totul neasteptat.

|n loc sa scriu despre ceea ce ei lucrau (cum as fi vrut) am scris despre felul lor de viata materialist sI despre cum acest lucru era mai important decit orice altceva.

“Da, eu sint Patrick Bateman”

Se spune ca romanele dumneavoastra (si ale lui Chuck Palahniuk) exprima starea de spirit a americanilor dinaintea atentatelor din 2001. Ce s-a schimbat de atunci?
Nu m-am apucat sa scriu un roman dupa atentatele din 11 septembrie 2001 asa ca nu pot sa spun daca m-au afectat sau nu ca scriitor. Romanul pe care urmeaza sa il scriu se petrece in Los Angeles si cum imi este destul de clar despre ce o sa fie vorba pot sa spun destul de raspicat ca 11 septembrie nu are nici un rol.

Eram in plina scriere a romanului “Lunar Park” atunci cind au avut loc atentatele si acestea au fost o explicatie mai buna decit cea la care ma gindisem initial pentru ca actrita din roman sa se mute in suburbii.
Cum mi-a afectat viata de zi cu zi? Evident sint mai nelinistit, mai deprimat, a fost ca un ceas desteptator. M-a facut sa ma intreb ce inseamna sa fi American intr-un fel cu totul neasteptat. Traiam la citeva strazi distanta de World Trade Center atunci cind au explodat avioanele. A fost o dimineata ingrozitoare. Am avut norocul sa nu pierd nici unul dintre prietenii mei care lucrau acolo. In afara de asta nu mai am nimic in plus de spus.
Cu toate ca personajele despre care scrietI sint foarte diferite de dumneavoastra intotdeauna par sa imprumute ceva din identitatea reala a lui Bret Easton Ellis. Cum stabiliti limita intre ceea ce trece spre personaje si ceea ce pastrati pentru persoana reala?
Nu imi place scandalul. Imi place totusi ambiguitatea. Uite, ori de cite ori am scris despre cineva, un adolescent drogat, o liceeana indragostita, un psihopat, un manechin masculin frivol, un vampir, un star rock, o gospodina din Bel-air, un tata, scriu, intr-un fel, despre mine. Nu poti evita sa se intimple asta atunci cind scrii fictiune si asta poate sa insemne orice.

Tot ce am scris este autobiografic intr-o anumita masura. Chiar sI atunci cind spun lucruri socante exista o saminta in care se gasesc lucruri care tin de mine. Nu poti sa te ascunzi in spatele povestii. |ntotdeauna se vede cine este autorul in realitate. Da, eu sint Patrick Bateman. Da, eu sint Victor Ward. Da, eu sint Clay. Da, eu sint Bret Easton Ellis din “Lunar Park”. Dar, ca sa fie clar: aceste sint personaje fictive!
De exemplu, nu seman cu Victor Ward in nici un fel sI, cu toate acestea ma raportez la el si ma identific cu o parte din personalitatea sa. Il gasesc tragic. Era intruparea celor mai negre fantezii ale mele asa cum se intimpla cu majoritatea personajelor mele. TotusI, mi-as dori sa seman mai mult cu el.
Ce diferente ati sesizat intre industria cartii din America si ceea ce se intimpla in Europa?
Este greu sa realizezi diferentele atunci cind esti scriitor si te afli in plin turneu de promovare al unei carti esti prins intr-un mecanism care trebuie in permanenta sa te impace, un mecanism care iti arata ca ceea ce faci conteaza si insemna ceva cind, de fapt, turneele de promovare sint concepute de editori ca sa vinda cit mai multe carti.

Scriitorul devine un agent de vinzari sI este greu sa treci cu vederea acest lucru si sa intri in relatie cu cititorii. Este o situatie confuza.

|n timpul turneului mondial pentru promovarea romanului “Lunar Park” toate salile au fost pline (de la Miami la Glasgow, de la Milano la Helsinki) asa ca am terminat turneul cu impresia ca romanul a prins extraordinar de bine cind, de fapt, vinzarile au fost numai bunicele.

Principala diferenta intre piata de carte din SUA si industria editoriala din Europa este aceea ca americanii sint obsedati de ideea de scriitor celebru si pentru cei mai multI dintre participantii la evenimentele cu public conteaza in primul rind curiozitatea.

“Lunar Park” a avut un numar urias de recenzii si aparitii in presa, dar cele mai multe referinte se faceau la biografia mea si la evenimentele tragice prin care am trecut in ultimii ani.
Unii spectatori au cumparat cartea dar multi altii au venit doar ca sa vada o persoana celebra. |n Europa, cei care vin la intilnirile cu scriitorii sint interesati de scriitor sI de cartile acestuia sI nu prea ii intereseaza viata personala (problemele cu drogurile, cu cine se culca, cum se vinde cartea, daca il cunoaste cu adevarat pe Keanu Reeves?).

Sint uluit ca in Germania spectatorii platesc ca sa il asculte pe un scriitor citind din cartea lui sI, dupa aceea, pun intrebari despre ceea ce s-a citit. |n Statele Unite ideea de a plati ca sa vezi un autor este ceva la fel de scandalos ca unele amanunte din cartile mele.

Articol aparut in revista Prezent



















107 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi