Nici nu a inceput bine deconspirarea, ca CNSAS a intrat in criza de credibilitate. I se reproseaza politizarea, lentoarea, inconsecventa si se discuta deja modificarea legii de organizare si de functionare a institutiei. Este adevarat ca actualul Colegiu a facut cel putin o greseala, in evaluarea colaborarii judecatoarei Florica Bejenaru cu fosta Securitate, considerata prin vot benigna.
Or, potrivit informatiilor aparute in presa, notele judecatoarei puteau distruge viata unor oameni, daca nu au si facut-o. Eroarea are sanse insa sa fie corectata, indreptarea venind chiar din legea care permite, pe baza unor date noi, schimbarea unei decizii.
Daca hotararea in cazul Bejenau nu va fi remediata, atunci activitatea viitoare a Colegiului este compromisa, iar discutia privind o alta formula, deschisa.
Nu exista insa dovezi privind acuzatele negocieri subterane intre membrii Colegiului, doar prezumtia ca o persoana numita politic actioneaza doar politic, nu si in favoarea interesului public.
Colegiul nu poate fi suspectat in niciun caz de intarzierea premediata a deciziei intr-un caz sau in altul, in conditiile in care o ploaie de cereri de deconspirare (ziaristi, sindicalisti, patroni) s-a abatut asupra CNSAS fara resurse si cu alte prioritati legale, alesii si numitii in functii publice.
Prezent in spatiul public doar prin deciziile sale, CNSAS se vede inlocuit de alte "instante", in carne si oase, cum sunt Partidul Initiativa Nationala, grupul ofiterilor de securitate conspirati sau nu, tandemul Voiculescu-Vadim Tudor. Venind in intampinarea unei insatiabile curiozitati, acestia impart informatii si sentinte si creeaza impresia inutilitatii Colegiului.
Ideea ca putem judeca si singuri daca avem informatiile s-a concretizat deja in initiativa de publicare a tuturor dosarele pe internet si trasformare a CNSAS intr-un administrator al dosarelor.
Cum nu toata populatia Romaniei are acces la internet, lectura si evaluarea va reveni unor "judecatori din oficiu", unii dintre ei chiar politicieni a caror impartialitate este cel putin la fel de discutabila ca a membrilor Colegiului.
Niciuna dintre tarile postcomuniste nu a publicat dosarele pe internet, ci doar numele, numele de cod si perioada colaborarii pentru ofiterii si informatorii fostelor politii politice, motivul fiind chiar in arhivele institutiilor de represiune, tulburi ca apele Styxului.
Si acum se fac incurcaturi: a avea un dosar la Securitate, ca urmarit sau ca informator, este in mintea unor jurnalisti la fel de grav. Un reporter TV afirma, zilele trecute, ca "Traian Basescu este acuzat ca are cel putin dosar de urmarit al Securitatii".
Fara un ghid, rol pe care-l are CNSAS, confuziile pot fi tragice, calaii mai usor confundati cu victimele si invers. Justitia populara l-ar putea scoate pe C.V. Tudor erou, iar pe Corneliu Coposu colaborator al Securitatii, asa cum l-a numit in 1993 Ion Iliescu, dupa publicarea intr-una dintre revistele lui Adrian Paunescu a declaratiilor date de acesta in ancheta.
Ca simplu gestionar al dosarelor, CNSAS isi va pierde dreptul de a certifica vinovatia sau nevinovatia cuiva si pe acela de a sesiza Parchetul, in cazul demnitarilor care au facut declaratii false pe propria raspundere, singura forma de lustratie permisa de lege.
Deconspirarea s-ar transforma intr-o rafuiala publica, fara nicio consecinta juridica sau administrativa pentru ofiterii si informatorii Securitatii.
Varianta lui Marius Oprea, consilier al prim-ministrului Calin Popescu-Tariceanu, de a schimba Colegiul cu o comisie de experti este de inspiratie germana, iar aceea de a inlocui membrii numiti politic cu judecatori, poloneza. Beneficiari ai celor doua experiente, cu plusurile si minusurile acestora, parlamentarii romani ar putea croi un CNSAS mai eficient, sau nu.
Pana la urma discutia despre CNSAS deturneaza atentia de la problema principala: finalitatea deconspirarii.
