Exact cand ar avea cu totul altceva de facut si ar trebui sa pregateasca tara pentru socul integrarii, caci soc va fi dupa ce se vor stinge artificiile, politicienii nostri si-au gasit o noua preocupare - reforma constitutionala.

De pe malul Marii Negre, Emil Boc le dadea duminica o replica incropita la repezeala liberalilor: daca vreti reforma, spunea liderul PD, atunci sporiti puterile presedintelui, caci este singurul ales prin vot direct, ceea ce-i confera o legitimitate democratica superioara primului-ministru.

Ideile domnului Boc nu faceau parte dintr-un proiect coerent, ci erau doar o salva de avertisment lansata la adresa colegilor liberali, reuniti si ei pe litoral, dar la cateva zeci de kilometri mai spre nord.

Se stie ca PNL a avansat deja un proiect de reforma constitutionala care reduce la minimum prerogativele prezidentiale concentrand toata puterea-n mainile primului-ministru, care nu este ales direct.

Mai mult, prim-ministrul si echipa sa sunt protejati si de controlul parlamentar! Pe scurt, un proiect facut sa-i placa premierului si sa-l irite pe presedinte. Nepregatiti pentru astfel de dispute ideologice, PD-istii au reactionat prin schita de propunere formulata de Emil Boc.

Hotarat lucru, Constitutia noastra s-a pretat de la inceput pentru astfel de dispute. Nascuta cu malformatii congenitale, ea a purtat din start pecetea lui Ion Iliescu si o mai poarta si acum. Pentru domnul Iliescu nu era important sa se implice in treburile concrete ale tarii, ci sa se situeze deasupra lor lasand toate deciziile executive, care erodeaza popularitatea, in seama primului-ministru.

Din inaltimea sa, presedintele putea oricand sa arunce sageti otravite catre guvern, asa cum s-a intamplat in timpul guvernarii Nastase. Ion Iliescu si-a exercitat puterea politica prin jocuri de culise si control exercitat asupra serviciilor si al unei parti din PSD, ingradind insidios orice tentativa a lui Adrian Nastase de a dobandi mai multa putere in stat.

Traian Basescu insa este un „presedinte-jucator” si Constitutia nu-l mai incape. Daca ne amintim bine, el este cel care a inceput sa se joace cu institutiile, lansand ideea unui referendum asupra transformarii parlamentului bi-cameral actual intr-unul mono-cameral.

Liberalii au respins de plano ideea, dar abia acum, cand tensiunea dintre ei si Traian Basescu a atins cote inalte, au lansat proiectul vizand emascularea institutiei prezidentiale.

Concomitent, proiectele liberale privind legile sigurantei nationale prevad si ele reducerea rolului presedintelui, caci scot Comunitatea Nationala de Informatii de sub controlul CSAT, plasand-o sub autoritatea parlamentului.

Ghicim aici un asalt asupra serviciilor de informatii pe care toate fortele politice ar vrea sa le controleze: cu cat le hulesc mai mult, cu atat le ravnesc mai patimas, caci stiu ca, fara ele, puterea nu este completa.

Ce face insa Traian Basescu in fata asaltului fortelor politice coalizate impotriva sa (cu exceptia PD)? Exact ceea ce stie sa faca mai bine: ia legatura cu masele: se plimba prin port, pe faleza, joaca hora la festivaluri de folclor romanesc din secuime, se duce la meci, intervine telefonic in emisiunile de dezbateri in care este atacat.

In subtext, presedintele se adreseaza natiunii peste capul politicienilor pentru ca nu are alta cale de contraatac.

Partea proasta este insa ca tendinta declansata nu este sanatoasa pentru democratie. Democratia are nevoie de institutii functionale, in care lumea sa creada si pe care alegatorii sa le respecte.

Dar daca institutiile sunt aservite jocului politic, iar seful statului se vede exclus din orice proces decizional, el va fi nevoit sa forteze limitele democratiei reprezentative si sa apeleze la democratia directa, a referendumurilor, de pilda.

Dar referendumul nu este totusi considerat un instrument recomandabil intr-o democratie, de aceea in tarile cu traditie democratica este folosit in mod cu totul exceptional.

Pe de alta parte, daca sprijinul popular se va indrepta tot mai mult spre presedinte, partidele politice si parlamentul vor deveni aproape total irelevante pentru romani, ceea ce este din nou periculos pentru democratie.

Vor conta persoanele, nu organizatiile si institutiile. Iata asadar ce riscuri poate genera pentru constructia democratica din Romania acest razboi intre palate si cat de stupida poate deveni lupta politica atunci cand miza este doar puterea. Chiar asa, stupida!