Asa e soarta romanilor: cand sa se entuziasmeze si ei pentru un nobil ideal, ghilotina rece a realitatii le cade peste grumaz.
Dupa ce, o vara intreaga, tema scoaterii pe farasul moralei a politicienilor turnatori a dat sperante ca, in sfarsit, aerul prafos din palatele Puterii se va improspata, dezbaterile din Parlament la Legea controlului averilor demnitarilor au readus damful fetid din subsolul politicii romanesti. In locul reformei morale asteptate de naivi, acelasi putregai al intereselor si privilegiilor personale.
Legea pentru infiintarea Agentiei Nationale de Integritate ar fi trebuit sa iasa inca din vara, inainte de vacanta parlamentara. N-a fost sa fie (timp, vointa, dorinta - nu mai conteaza).
Dezbaterile au fost reluate miercuri, in Comisia juridica a Camerei, unde, din primele minute, s-a compus o coalitie isterica UDMR-PC-PSD-PRM care a inceput sa sara cu picioarele pe textul proiectului, pana cand l-a scuturat complet de continut.
Rezultatul: un act normativ flescait, fara nici o legatura cu ceea ce trebuie sa fie legea taioasa a deconspirarii imbogatirii prin coruptie, abuzuri si furtisaguri. Ocupati cu cealalta deconspirare, a trecutului securisto-comunist, aproape ca uitaseram cat de eficienti pot fi parlamentarii romani cand e vorba de a-si apara bogatia si nevoile si neamurile.
Amendament dupa amendament, in doar doua zile de discutii fructuoase, toate prevederile sanctionatorii si cele care permiteau o reala verificare a averii demnitarilor au fost jumulite, lasand locul unei legi mai inofensive chiar si decat actualul act normativ.
Daca asa va ramane si dupa votul in plen, Agentia Nationala de Integritate ar trebui sa aiba ca prima sarcina organizarea unei ceremonii de scuze publice, insotite de inmanarea unui trofeu reparatoriu, pentru Dan Ioan Popescu, primul si singurul cercetat de catre Comisia care functioneaza in prezent.
Noua lege nici nu s-ar atinge de fostul ministru al Industriilor, avand in vedere ca sunt cerute acte doveditoare atunci cand se face sesizare impotriva unui demnitar, ca nu este posibila cercetarea trecutului de dinainte de mandat (la DIP, incursiunea in chitante a ajuns prin anul '75) si nu pot fi verificate decat declaratiile de avere, nicidecum averea propriu-zisa.
Cu o astfel de lege, deputatii, senatorii, ministrii si inaltii functionari publici vor fi cautati probabil doar la caligrafie atunci cand completeaza formularele tipizate si pedepsiti aspru daca nu scriu citet.
Episodul Legii Agentiei Nationale de Integritate (o titulatura si mai penibila in noile conditii) demonstreaza ca nu neaparat fratia securistica este cea care a tinut Romania in loc atatia ani.
Chiar daca nu fac parte din aceleasi retele autoprotejate - ofiter, agent de influenta, sursa -, politicienii democratiei sunt uniti de interese la fel de ticaloase. Solidaritatea securistica avea macar ceva metafizic - inclusiv prin presupusul santaj tacut.
Solidaritatea de gasca la care asistam ori de cate ori vine vorba de votarea unor privilegii (pensii, indemnizatii, sistem electoral, imunitate) este construita pur mercantil. In aceste conditii, orice discutie despre reformarea clasei politice ajunge sa starneasca scarba, in cel mai bun caz blazare.
Tot sperand ca marea curatenie morala va veni odata cu deschiderea arhivelor Securitatii, mai toata lumea pare sa fi uitat de coruptii zilelor noastre, de profitori si escroci cu functii, a caror lustrare n-a reusit-o Codul Penal nici inainte si nici dupa Legea Ticu.
Iar pentru ca actul normativ pe care il dezbat acum deputatii sa fie rotund ar mai trebui sa-i spuna, simplu ANI, Agentia Nationala de Imoralitate.
