Investitorii au decis sa nu lanseze pozitii noi nici pe crestere, nici pe scadere. Cu exceptia catorva actiuni care s-au dovedit a fi capabile sa starneasca interesul si a pietei Forex (care a avut de “digerat” declaratiile de la intalnirea G7 si cateva date macroeconomice), pietele financiare au inchis “flat”.

Indicele Dow Jones a inchis la 11.155,00 in scadere cu 5,77 puncte adica 0,05%, S&P500 a crescut 1,31 puncte adica 0,10% la 1.321,18 in timp ce indicele de tehnologie Nasdaq100 a scazut 0,02%, adica 0,27 puncte la 1.632,17.

In Europa DAX30 din Germania a scazut 0,19%, adica 11,54 puncte la 5.926,33, indicele pan-european EuroStoxx50 a scazut 0,1% la 3.808,47 puncte, iar FTSE de la Londra a crescut 13,2 puncte, adica 0,22% la 5.890,2 puncte.

In Europa la loc de cinste s-a aflat compania Scania care a crescut 5,89% ca urmare a refuzului ofertei de preluare facute de MAN. Reamintesc cititorilor ca saptamana trecuta MAN si-a anuntat intentia de a cumpara Scania oferind 9,6 miliarde de Euro.

Noul grup ar fi creat un leader de piata in Europa controland 28% din piata de autocamioane grele, fata de 25% cat are Volvo si 20% cat are Daimler. Scania a declarat ca board-ul a respins oferta in unanimitate in urma unei sedinte ce a avut loc in weekend.

Actiunile MAN au scazut astazi 5,3% la 60,61 Euro in ideea ca daca va continua cu intentia de a cumpara Scania va trebui sa faca o oferta ostila, mult mai costisitoare. In schimb, Volkswagen (care are 34% din drepturile de vot la Scania) a inchis pe zero la 65 de euro.

Pretul contractului Futures pe petrolul Crude (tranzactionat la NYMEX) a reusit un rebound tehnic crescand cu 50 de centi la 63,83 dolari pe baril, adica 0,79%. In schimb cotatia Futures a gazelor naturale (care au realizat un mic rebound inca de Vineri) au inchis usor pe minus la 4,975 dolari, adica -0,14%.

In Statele Unite aceasta evolutie a pretului petrolului a determinat cresterea companiilor din sector: Exxon Mobil +2,55% la 66,30 dolari, Chevron +1,72% la 62,85 dolari, in timp ce Schumberger a crescut 4,55% la 58,84 dolari.

In rest, investitorii asteapta decizia FED de Miercuri (la care piata vede o probabilitate extrem de mare ca dobanda sa ramana neschimbata la 5,25%) si mai ales textul declaratiei oficiale.

Cum majoritatea membrilor FED s-au aratat a fi destul de “hawkish” (adica orientati spre cresterea dobanzii ca urmare a pericolului inflatiei), se prea poate ca aceasta declaratie sa contina o fraza prin care sa se induca ideea ca, la nevoie, FED-ul ar mai putea ridica dobanda de referinta daca datele macroeconomice o vor impune.

In aceasta situatie, este posibil ca raliul ce dureaza de ceva vreme sa faca loc unei corectii.

Intalnirea G7 de la Singapore nu a produs miscari spectaculoase in piata Forex. Daca la intalnirea din Aprilie China a fost mentionata explicit in declaratia oficiala care ii cerea sa lase Yoan-ul sa se aprecieze in special fata de dolar, in acest weekend oficialii au indulcit tonul: “G7 cere o mai mare flexibilitate acursurilor de schimb” si nu s-au mai referit explicit la China.

Practic, declaratia a vizat atat Yoan-ul cat si Yen-ul japonez despre care s-a spus ca “trebuie sa reflecte schimbarile din economia Japoniei dar si sfarsitul perioadei de dobanda zero”. EURUSD a crescut la 1,2706, USDCHF a scazut la 1,2585, USDJPY a crescut la 117,93, iar GBPUSD a inchis la 1,8802.

Calendarul macroeconomic de astazi nu a fost prea incarcat: datele despre contul curent din SUA pe trimestrul II ne-au aratat ca acesta a crescut la 218,4 miliarde de dolari fata de 213,2 trimestrul precedent, iar fluxurile de capital catre SUA au scazut la 32,9 miliarde in luna Iulie fata de 75,1 miliarde in luna anterioara.

Datele au fost destul de rele pentru dolar si din aceasta cauza a pierdut teren fata de Euro si francul elvetian.