In urma cu putine zile, ma intrebam in acest colt de pagina daca avem suficiente motive sa percepem activitatea actualului CNSAS sub semnul seriozitatii si al responsabilitatii sau, din contra, cam tot ce intampla acolo nu este deja decat un ingrijorator spectacol de un gust indoielnic, cu un grad ridicat de nocivitate, de vreme ce poate aduce grave prejudicii imaginii si activitatii unor oameni

nevinovati. Ca si cum indoiala mea ar fi fost sincron impartasita pana si de unii dintre membri Consiliului CNSAS, cativa dintre ei s-au grabit ca, prin faptele lor, sa-mi si sa ne dea, la sfarsitul saptamanii trecute, un raspuns ce nu prea mai lasa loc multor sperante.

Ma refer, fireste, la ”stagiunea stradala” inaugurata cu inimitabil aplomb de Mircea Dinescu si continuata, cu mai mult sau mai putin har revuistic, de Constantin Buchet si Cazimir Ionescu.

De la bun-inceput trebuie retinut motivul pentru care Dinescu s-a vazut constrans sa transforme trotuarul din fata institutiei intr-o peluza din Hyde Park: in conferinta de presa pe care dorea sa o tina nu isi propunea sa exprime punctul de vedere al Consiliului, ci unul personal! Confundandu-si colegul cu purtatorul de cuvant al CNSAS, care oricum nu exista si caruia, intr-adevar, nu-i este

permis sa bruieze pozitia oficiala cu opinii personale, membri Consiliului care i-au interzis intalnirea cu mass-media in interiorul CNSAS se fac vinovati de savarsirea unui cras abuz. Nu exista nicaieri in Legea de functionare a CNSAS vreo prevedere care sa rapeasca unui membru al Consiliului dreptul la opinie personala.

Exista in schimb omnipotentele ”grupuri de interese” care, prin oamenii pe care i-au implantat in conducerea CNSAS, urmaresc cu maxima atentie felul in care se poate ajunge sa le fie maculata ”onoarea”, la care, cum altfel? tin ca la ochii din cap.

Pentru ca explozia lui Dinescu s-a produs la finalul unei sedinte in care tocmai s-a incercat spalarea de pacate a fratelui ”Tribunului”, nu e greu de presupus cine a initiat tentativa de a-i inchide gura.

Zelul cu care Constantin Buchet, ”ambasadorul PRM” in Consiliu, s-a grabit sa tasneasca si el in strada si sa tina imediat dupa Dinescu o contra-conferinta de presa, in care sa conteste toate declaratiile facute de acesta in urma cu cinci minute vorbeste de la sine despre atmosfera neproductiva in care se desfasoara lucrarile Consiliului.

Despre conditiile in care membri Consiliului (oameni cu studii si profesii nu dintre cele mai proxime domeniului in care isi exercita autoritatea) sunt obligati sa se pronunte asupra unui dosar de sute de pagini, pe care nici macar nu au timpul fizic sa-l studieze asa cum se cuvine; despre marja de eroare cuprinsa intre o hotarare luata in ”spiritul legii” si o alta luata in

”litera legii”; despre ”dreptul omenesc la eroare”, dar si despre presiunile care se fac in favoarea unei rezolutii sau alta a tinut si Cazimir Ionescu sa-si exprime public un punct de vedere. La aceeasi masa scoasa pe trotuarul din fata CNSAS.

Cat timp va mai trece pana cand vom ajunge sa urmarim live lucrarile Consiliului, desfasurate la bodega din coltul strazii e o intrebare al carui raspuns tine de optimismul fiecaruia dintre noi.

Disputele din interiorul Consiliului nu sunt o premiera si cine are acces la o memorie normala isi aduce lesne aminte de bataliile interne duse in timpul mandatului Onisoru.

Tentativele permanente ale reprezentantilor PSD si PRM de a boicota activitatea Consiliului au mers pana la blocajul total al CNSAS si au fost continuu dublate de eforturile perpetue al fostei puteri de a lichida o institutie pe care o resimteau ca pe o autentica ”sula-n coasta”.

Travaliul Comisiei parlamentare de ancheta, condusa de fostul senator Predescu, nu urmarea decat un singur rezultat: desfiintarea CNSAS si numai riposta ferma a fostei opozitii parlamentare, reactia vehementa a societatii civile si, nu in ultimul rand, rumoarea tot mai accentuata ce se auzea de peste hotare au facut ca mult-hulita institutie sa ajunga cu chiu, cu vai la liman, cu alte cuvinte sa

prinda alegerile din 2004 si schimbarea celor instalati pana atunci la putere. Iluzia ca lucrurile vor intra, in sfarsit, intr-o fireasca normalitate nu a durat decat o clipa, primul scandal iscandu-se din momentul in care a trebuit sa se aleaga presedintele CNSAS.

Panorama declansata inca de atunci, ”rezolvata” de neinspirata solutie a rotirii tuturor membrilor Consiliului prin jiltul presedintelui, ar fi trebuit sa fie un convingator semnal de alarma pentru Parlament, cel care controleaza activitatea CNSAS, ca este dator cu o atenta si ferma monitorizare a felului in care merg lucrurile, fireste in masura in care actualul parlament doreste un

CNSAS activ si eficient. In pofida repetatelor semnale despre disfunctiile majore din activitatea Consiliului, Parlamentul continua sa ramana intr-o vinovata indiferenta.

Sigur, sunt forte politice care, fidele crezului enuntat inca de la nasterea CNSAS, nu-i vad rostul si nu s-ar da in laturi de la nimic pentru a provoca o mult-dorita implozie, cu atat mai mult in vremuri de bulversanta dosariada.

Dar sunt, sau vrem sa credem ca intr-adevar sunt, si partide, aflate la guvernare! care nu pierd ocazia sa declame ode despre rostul si asteptarile pe care si le leaga de dreapta functionare a institutiei.

Oare ele nu vad zatul care se insinueaza zi de zi in articulatiile cele mai fine si tinde sa le gripeze ireversibil? Ce trebuie sa se mai intample pentru ca Parlamentul sa declanseze cercetarea atenta a realitatii care guverneaza la CNSAS si sa dispuna masurile care ar asigurarea intrarea in normalitate? Asa cum se prezinta lucrurile, spre deosebire de legislatura 2000-2004, cand aversiunea

Puterii fata de CNSAS era macar fatisa si limpede exprimata, actualii parlamentari (si in primul rand cei ai coalitiei de guvernamant) practica o blamabila duplicitate si probeaza o indiferenta a carei unica ratiune nu poate fi decat perpetuarea acelorasi resentimente pe care le incercau si predecesorii lor. Sa ne impacam, atunci, cu ideea ca Parlamentul a avortat CNSAS? Greu de crezut. Dar si mai greu de acceptat.