Autoritatile de la Sofia s-au declarat "deceptionate", marti, de restrictiile anuntate de Marea Britanie pentru bulgarii si romanii care doresc sa lucreze in aceasta tara dupa aderarea Romaniei si Bulgariei la UE, in ianuarie 2007, scriu agentiile internationale de stiri.

"Am fi dezamagiti daca libera circulatie a fortei de munca bulgara ar fi limitata", a afirmat purtatorul de declarat un purtator de cuvant al ministerului de Externe de la Sofia.

"Este un drept al Londrei care decurge din Tratatul de aderare", a spus oficialul, adaugand ca aceasta situatie "pune Bulgaria intr-o situatie de inegalitate fata de noile state membre" care au aderat in 2004.

"Bulgaria va examina posibilitatea impunerii de masuri reciproce" tarilor care impun restrictii cetatenilor bulgari dupa aderarea tarii noastre la UE, la 1 ianuarie 2007, a adaugat oficialul bulgar, fara a oferi detalii.

Oficialul a evocat o serie de studii care care "au demonstrat ca nu exista riscul unei cresteri importante" a numarului imigrantilor bulgari in tarile UE, mai ales in Marea Britanie.

Potrivit unui studiu recent al Institutului Gallup, dupa o crestere usoara imediat dupa deschiderea pietei europene a muncii, emigratia bulgarilor se va stabiliza, in 2010 la 6 000-8 000 de persoane pe an.

Aproximativ 90% dintre bulgari spun ca isi incurajeaza copiii sa studieze in strainatate iar 54 la suta recunosc ca le recomanda sa se stabileasca acolo.

Peste 750 000 de bulgari au emigrat de la caderea comunismului, lucru care a generat o criza demografica. Cei mai multi s-au stabilit in Grecia, Italia si Spania.