Sentinta e, in mod fundamental, logica si corecta. Saddam Hussein e vinovat si nu nevinovat de practica bestialitatii cu amanuntul si de placerea masacrului general.

Despotii, tiranii, marii macelari paranoici ai istoriei trec mai repede si apar mai rar. Nu indeajuns de repede si insuficient de rar. Insa climatul istoric se schimba. Traim cu speranta sau cu convingerea ca violenta si arbitrariul nu mai pot comanda epoci de dominatie nestingherita.

Sintem contemporani cu declinul istoric al puterii totale - acea forma de furie singeroasa care s-a obisnuit sa striveasca, in numele vreunei idei fetise, oasele arestatului fara vina sau mintea unei societati necoapte. Ar trebui sa ne consideram norocosi. Viata umanitatii se umanizeaza. Acest proces e fragil.

El a inceput acum nu mai mult de 60 de ani, intr-un tribunal amenajat in graba, printre ruinele Germaniei, la N?rnberg. A continuat exasperant de lent, subtiind temeliile comunsimului. A incercat si a reusit numai partial sa judece tirania lui Milosevici.

Ieri, aceeasi miscare spre echilibru istoric a innodat streangul la gitul lui Saddam Hussein, dupa un proces agitat si incarcat de vicii de procedura.

Sentinta e, in mod fundamental, logica si corecta. Saddam Hussein e vinovat si nu nevinovat de practica bestialitatii cu amanuntul si de placerea masacrului general. Dupa un obicei incurajat de rigorile libertatii de opinie, multi vor obiecta si isi vor face auzite contraargumentele.

Ideea dupa care invingatorii fac justitia va fi iar scoasa din tainitele resentimentului si arborata in chip de concluzie ultima si esenta a filosofiei istoriei. Posibil. Insa cineva trebuie sa faca justitia, iar daca de asta se ocupa invingatorii, important e sa o faca bine. Obiectiile pot relativiza orice detaliu al procesului Saddam Hussein. Cu o exceptie: veridctul.

Saddam Hussein e vinovat si, mai mult decit atit, verdictul se sprijina pe o realitate istorica autentica si pozitiva: Irakul are sansa reala de a se misca, de a-si face un bine. Nu in urmatoarele zece minute. Razboiul provocat de fanatismul religios si etnic va continua, dar va continua apropiindu-se, intr-un fel sau altul, de un deznodamint pe care nu-l mai poate impune.

Irakul va supravietui ca stat unitar sau se va rupe in elementele componente. Indiferent de rezultat, peste 5, 10 sau 50 de ani si cine stie cite mii de morti, istoria Irakului va fi totuna cu virajul care a adus germenii unei noi ordini.

Cine cauta un termen de comparatie are la indemina asa-numitul proces Ceausescu. Atunci, o Justitie incropita din marionetele reciclate ale dreptului comunist a nimerit verdictul, dar a facut-o pentru a legitima o lovitura de partid careia i-a dat imaginea unei schimbari de orinduire.

In Irak, macar acest fals fundamental nu e posibil, tocmai pentru ca puterea tutelara, invingatorul care impune, sint Statele Unite. Oricine poate detesta America, nimeni nu ii poate nega obsesia democratica. Exceptie fac, desigur, maniacii repliati in jurul acelor idei fertile care au dat cimitirele globale ale secolului XX.

In al doilea rind, procesul Ceausescu a fondat un sistem de drept profund corupt, de-a dreptul reactionar in raport cu asipratiile politice ale unei societati indemnate sa creada in rasaritul democratiei. Limitele acestui sistem creat prin comedie si imitatie goala au dat, mai apoi, un cadru extrem de stabil.

Spatiul in care e posibila lipsa de performanta si excesul de simulacru ale unei justitii care n-a condamnat, in 17 ani, nici un act de violenta si coruptie comunista sau postcomunista. Nici un ofiter de Securitate, nici un activist de partid, nici un organizator de mineriade, nici un delapidator de stat.

Drepturile cetatenesti se sufoca in lipsa de recurs, iar ideea de justitie e deja o marfa cu tarif fix. Imunitatea incepe, in general, de la un milion de euro in sus. Acesta e rezultatul lipsei de fundatie juridica si asa traiesc sistemele care n-au timp de naivitatile si “inscenarile” democratice care l-au ridicat pe Saddam Hussein in streang.

In cazul Romaniei, invingatorii au venit dinauntru, nu din afara: uneltirea si lacomia. Amindoua cu spatele la natiune, amindoua urzite spre bunastarea unui cerc ingust. Iar invingatorii fac justitia care face istoria.