Britney Spears i-a intentat marti proces de divort lui Kevin Federline dupa doi ani de casnicie, informeaza people.com. Purtatorul de cuvant al Inaltei Curti de Justitie din Los Angeles a spus: “Da, este adevarat. A fost intentat divortul astazi, pe motivul nepotrivire de caractere”.

Spears si Federline s-au casatorit in luna septembrie a anului 2004 si au impreuna doi copii, Sean Preston (1 an) si Jayden James, nascut pe 12 septembrie 2006.

Potrivit documentelor legale depuse la dosar, Spears cere custodia ambilor copii, acordandu-i lui Federline dreptul la vizita.

Spears a cerut ca fiecare dintre ei sa-si plateasca partea de onorariu si doreste ca anumite lucruri, cum ar fi bijuteriile si lucrurile personale san u fie incluse in procedura de partaj.

Cu toate ca Britney si Kevin si-au petrecut weekend-ul la New York, Spears nu a fost prezenta la niciunul din evenimentele de promovare a noului CD a lui Federline, “Playing with Fire”.