Alexander Litvinenko, un fost ofiter KGB, critic al presedintelui Putin, a fost internat de urgenta intr-un spital londonez, dupa o aparenta tentativa de otravire. Conducerea spitalul UCL din Londra a informat ca starea de sanatate a acestuia este "grava, dar stabila", dupa cum relateaza presa britanica.

Politia a confirmat ca agentii au demarat o ancheta cu privire la acest caz si a declarat ca Litvinenko a fost otravit cu taliu, un metal toxic, folosit in componenta otravii pentru sobolani.

Fostul locotenent-colonel in FSB, Alexander Litvinenko, care ancheta asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, a declarat pentru ca s-a imbolnavit dupa ce a luat masa la 1 noiembrie intr-un restaurant din centrul Londrei. Potrivit Sunday Times, el s-a intalnit cu un italian cu prenumele Mario, care i-ar fi spus ca avea informatii importante despre moartea jurnalistei.

"Am comandat de mancare, dar el nu a mancat nimic. Parea foarte nelinistit. Mi-a dat cateva hartii cu niste nume, posibil cele ale perosanelor implicate in asasinarea Annei Politkovskaya, iar la cateva ore dupa aceea am inceput sa ma simt rau", a precizat Litvinenko.

Presa rusa considera ca ar fi vorba despre italianul Mario Scaramella, un om de afaceri care frecventa sediul FSB din Moscova si care l-ar fi vizitat de mai multe ori pe directorului adjunct al FSB, Viktor Kolmogorov, cel insarcinat cu administrarea dosarele fostilor membri ai serviciilor sovietice.

In urma incidentului Alexander Litvinenko si-a pierdut parul, are dificultati de vorbire si doar 50 la suta sanse de supravietuire. Potrivit unui raport, taliul ataca sistemul nervos, plamanii, inimia, ficatul si rinichii, provoaca voma, diaree si caderea parului, iar doze de peste un gram pot provoca moartea.

"Aleksandr este sigur ca a fost otravit la cererea guvernului rus", a spus un prieten al acestuia. Rusul a primit azil politic in Marea Britanie in 2001, dupa ce a dejucat un presupus complot al FSB impotriva oligarhului rus Boris Berezovski.

Litvinenko si-a atras antipatia presedintelui rus, Vladimir Putin, la sfarsitul anilor '90, cand acesta a facut mai multe declaratii in care il acuza pe Putin ca nu actiona suficient de activ impotriva coruptei.