Este presa un instrument de manipulare a publicului, sprijinind interesele de afaceri ale patronilor? Este presa la randu-i manipulata de interesele politice si economice ale unor oameni cu influenta? Sau presa este echilibrata, prezentand realitatea fara nuante de partizanat? Acestea au fost cateva intrebari dezbatute duminica seara la Realitatea TV, in emisiunea lui Razvan Dumitrescu.

Informatiile lansate de presa scrisa, preluate si amplificate de televiziuni reusesc sa manipuleze publicul prin unghiul lor de abordare, favorabil proprietarilor de mass-media.

Afacerea Tigareta II a fost unul dintre cazurile de manipulare, in care presa a fost manipulata in primul rand si a reprezentat canalul prin care opinia publica a primit o informatie care a prejudiciat imaginea presedintelui Emil Constantinescu.

Acum, dupa opt ani, Realitatea Tv a prezentat o marturie a lui Mihai Popov, procurorului general al Parchetului Curtii Militare de Apel, implicat in acest caz, care a declarat ca numele lui Dragos Constantinescu - fiul presedintelui - nu era explicit scris in dosar, ci prenumele Dragos aparea doar intr-un biletel, nefiind mentionat in dosar.

Interesele economice si politice ale patronilor

Trusturile de presa, concentrate in adevarati sfere de influenta a unor oameni de afaceri cu interese economice, au fost tinta atacurilor inca de la inceputul mandatului presedintelui Traian Basescu, care a infierat "grupurile de interese" active in/prin mass-media.

Potrivit Ioanei Avadani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent, in acest moment, in Romania nu exista restrictii de proprietate incrucisata. Acest aspect permite detinerea, de catre un singur proprietar, de presa scrisa, televiziuni si radiouri

Concentrarea proprietatii de institutii de presa a determinat formarea de patru, cinci trusturi care genereaza actuala dinamica pe acesta piata in Romania: Media Pro, Ringier, Intact, Realitatea-Catavencu si, recent, Adevarul-Dilema al omului de afaceri Patriciu.

Presa este vehicul in acest meci politic, potrivit lui Rasvan Popescu - membru CNA. Atata timp cat se repecta regulile jocului si comunicarea nu e bruiata, mesajul ajunge bine la public. Dar asta e provocarea- respectarea regulilor si asumarea rolului de arbitru.

Grigore Cartianu (Evenimentul Zilei) considera insa ca "prea multe ziare au imbracat armura de culoare politica, pentru ca patronii lor au interese politice", iar acest lucru ii influenteaza pe jurnalisti si le modeleaza rezultatele muncii lor.

Nu ziaristul manipuleaza, ci mai degraba editorul care e in stransa relatie cu patronul publicatiilor, este de parere Mircea Toma (Academia Catavencu). Este important ca cititorul sa-si faca o idee despre actorii implicati in transmiterea informatiei, sa "contextualizeze" si sa se informeze din mai multe surse.

Consumatorul este traditionalist - priveste un singur jurnal tv, citeste un singur ziar si aici intervine manipularea pentru ca fiecare institutie de presa trebuie sa prezinte echilibrat realitatea, desi nu o face neaparat", a spus Ioana Avadani.

"Trebuie privit consumatorul de presa din perspectiva lui, nu a noastra, care avem o imagine de ansamblu a mass-media si care ne apare, per total, echilibrata.

Consumatorul alege un canal, un ziar pentru ca se regaseste in el, nu pentru ca este credibil. Dar prin CNA si prin eforturile recente ale CJI , s-a promovat nevoia de transparentizare a proprietatatii institutiilor de media pentru a ne da seama cat de credibile sunt ele.

Presa publica

Manipularea este mai grava daca este condusa prin presa publica, finantata din bani publici, pentru ca este o chestiune de morala, potrivit purtatorului de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu.

Intr-o interventie telefonica, Norica Nicolai, vicepresedinte PNL, a acuzat ca directorul al departamentului de informatii al TVR, Rodica Culcer, a fost partinitor si "a parut seful de cabinet al presedintelui" in interviul televizat cu Traian Basescu.

Manipularea prin televiziunea si radioul publice este mai grava, pentru ca are o acoperire mai mare, a opinat Rasvan Popescu.

Este la fel de grav daca o televiziune publica sau privata manipuleaza pentru ca, deontologic, jurnalistul trebuie sa serveasca adevarul nepartinitor. Dar responsabilitatea de a fi echilibrat este mai mare pentru posturile radio si tv publice, daca sunt singurele receptionate de public in anumite zone ale tarii.

Piata de media, ca sistem, este mai solida decat acum zece ani - este concluzia invitatilor emisiunii. Concurenta a determinat o maturizare si o crestere a calitatii mass-media. Chiar daca goana "exclusivitate" si "intaietate" este un imperativ al activitatii jurnalistilor, sursele de informare sunt mai multe acum, mai credibile si mai atent verificate.