Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputatilor, au respins Ordonanta 131/2006, cu ajutorul voturilor reprezentantilor PSD, PRM, PNL si UDMR. Propunerea de respingere a fost formulata de deputatii PSD, care sustin ca Ordonanta DIICOT este neconstitutionala. Singurii parlamentari care s-au opus respingerii actului normativ au fost cei ai PD si PC.

Ordonanta a fost primul punct pe ordinea de zi de la comisia juridica si a fost respins doar inn cateva minute pe motiv de neconstitutionalitate. Desi textul ordonantei ministrului Justitutei putea fi amendat de catre deputatii juristi, acestia au peferat sa dea aviz negativ intregului text de lege.

Respingerea in corpore a ordonantei a fost propusa de deputatul PSD Florin Iordache. "Ordonanta incalca prevederile constitutionale referitoare la secretul corespondentei, la dreptul la viata intima, familiala si privata si restrange unele libertati.

Pe de alta parte nu este constitutional ca procurorii DIICOT sa ia astfel de masuri fara sa fie necesar avizul judecatorului.", a declarat Iordache.

De aceiasi parare este si liberalul, Ioan Timis, fost membru PSD, care vede aceleasi prevederi neconstitutionale in ordonanta DIICOT. "Pe fond aduce incalcari grave ale drepturilor fundamentale si libertatilor omului. Se putea intr-adevar sa se amendeze textul legii, dar se transforma intr-o alta lege, care exista in prezent", si-a motivat Timis votul.

Chiar daca deputatii PD au incercat sa explice colegilor ca textul poate fi imbunatatit prin amendamente si nu trebuie respins in totalitate, ordonanta a fost respinsa cu votul reprezentantilor PSD, PNL, UDMR si PRM.

1. Florin Iordache - PSD

2. Geoge Baesu - PSD

3. Cristian Sorin Dumitrescu - PSD

4. Adomicai Mirela - PSD

5. Florina Ruxandra Jipa - PRM

6. Ioan Timis - PNL

7. Dobre Traian - PNL

8. Gabor Ghoerghe - PNL

9. Barbuletiu Tiberiu - PNL

10. Mate Andras Levente - UDMR

11. Mircea Grosaru - minoritati

Raportul Comisiei juridice la aceasta ordonanta urmeaza sa fie dezbatut marti de plenul Camerei Deputatilor. Ordonanta are termen final de dezbatere in Camera Deputatilor data de 3 martie.

Plenul Camerei Deputatilor a aprobat, in 13 februarie, o propunerea legislativa initiata de PRM, care viza suspendarea aplicarii Ordonantei DIICOT. Deputatii PD au anuntat, dupa adoptarea propunerii legislative, ca vor contesta la Curtea Constitutionala aceasta initiativa.

Propunerea de suspendare a Ordonantei DIICOT a fost dezbatuta de Camera in procedura de urgenta, ea urmand sa intre si in dezbaterea Senatului.