Era vineri, 4 martie 1977, ora 21,22 si ne uitam impreuna cu sotul meu pe bulgari la un film. Soacra mea cu care locuiam intr-un bloc vechi de la Sala Palatului, juca “pietre” doua etaje mai sus la niste prieteni.
A inceput pe verticala apoi a luat-o pe orizontala , moment in care a cazut biblioteca cu televizor cu tot, ca in final sa-si schimbe directia cu 90 de grade,faza in care a cazut o oglinda mare.
Ne-am repezit ca prostii spre usa de la intrare si cand am deschis-o era atata praf incat am exclamat: “Au cazut scarile, aici murim!” Apoi am auzit-o pe soacra mea tipand undeva intre etaje. Dupa ce a recuperat-o sotul meu, am coborat toti trei in strada, in papuci si haine de casa. Era totusi inceput de martie asa ca dupa putin timp ne-am facut curaj si am urcat sa ne imbracam.
Cum telefoanele functionau inca, am incercat sa-mi sun parintii la Cluj sa le spun ca suntem bine. A fost imposibil. Era ca-n primul minut al anului nou.
Am coborat si am ajuns pe Calea Victoriei unde blocul Nestor (acum hotel Bucuresti) era un morman de moloz. Inca nu aparusera nici Militia si nici Salvarea iar pe morman era un batran care scotocea cu un baston printre ruine. La parterul acestui bloc era o cofetarie eleganta amplasata pe doua nivele la care fusesem nu de mult cu un grup de prieteni.
Am iesit apoi pe Magheru. Un suvoi de oameni bezmetici mergeau pe mijlocul bulevardului, muti de uimire la vederea ruinelor de la Dunarea, Scala si Casata.
Ne-am gandit ca cel mai sigur e in Cismigiu asa ca ne-am indreptat spre intrarea de pe Stirbei Voda. Acolo, autobuzul 74 aducea un puhoi de oameni ingroziti din Militari, unde cazuse blocul OD 16. Habar nu aveau saracii ce priveliste terifianta ii astepta in centru.
In Cismigiu n-aveai loc sa arunci un ac. Peste tot lume speriata iar pe iarba montate cateva corturi. Cum le venise ideea si cand avusesera timp pentru montat, nu stiu. Am stat ce am stat dar pana la urma din cauza frigului (desi era o vreme mai calda decat normal) am dormit intr-un autobuz stationat in fata Salii Palatului.
Dimineata, fiind zi de lucru si avand sediul in Pasajul Victoria, m-am dus la serviciu. Acolo era majoritatea colegilor adunata in pasaj pentru ca in cladire cazuse scara si nu se mai putea intra. In blocul Scala, unde locuia, murise un coleg care in acea vineri isi serbase ziua de nastere iar colectivul ii facuse cadou, printre altele, romanul politist “Ramas bun pentru vecie”. Coincidenta sau premonitie?
Cutremurul din 4 martie 1977 a avut intensitatea de 7,2 grade pe scara Richter, a tinut un minut si 12 secunde, a facut 1571de victime si 11.300 de raniti, din care in Bucuresti au fost 1391 victime, 7596 de raniti si 28 de cladiri prabusite.
