Ne putem imagina disperarea ministrilor democrati prizonieri in cabinetul Tariceanu, legati cu lanturile promisiunilor electorale de scaunele guvernamentale, solicitand respectul nostru pentru ca se sacrifica in functii.

Dar ce mai pot sa faca la putere pentru a-si respecta angajamentele din moment ce parlamentul este dominat de majoritatea PNL-PSD-PC-PRM, iar premierul Tariceanu ii tine impaiati in vitrina Aliantei D.A.?

Cu exceptia unor declaratii publice, PD nu a facut niciun gest radical care sa scoata PNL din minti atat de tare incat sa-l doreasca disparut de la guvernare. Dimpotriva, democratii isi demonstreaza loialitatea fata de premier prin abandonarea oricarei actiuni care l-ar putea pune intr-o situatie dificila, un fel de manifestare a sindromului Stockholm in politica.

Desi premierul nu l-a consultat in privinta amanarii euroalegerilor, PD nu a rupt protocolul Aliantei D.A.

Mai mult, Vasile Blaga nu va ataca in contencios ordonanta de amanare a alegerilor si nici nu o va contesta la Curtea Constitutionala, desi Ministerul Justitiei a refuzat sa o contrasemneze, denuntand-o ca ilegala. Ministrul PD al administratiei si internelor este singurul in masura sa o faca, potrivit normelor in vigoare.

In vorbe, partidul lui Emil Boc este apropiat presedintelui, considerand ca este suficient sa ingane formula magica „Traian Basescu” pentru a ramane in mintea oamenilor asociat lui si a fi absolvit de obligatia de a actiona in consecinta. In fapta, el se afla la jumatatea distantei dintre Traian Basescu si PNL, incapabil sa faca o alegere.

Sa rememoram: declaratia lui Emil Boc dupa lectura publica a biletelului in care premierul ii sugera presedintelui sa vorbeasca la Parchet pentru Dinu Patriciu; reactia aceluiasi Vasile Blaga la demiterea sefului ANAF Sebastian Bodu; ignorarea informatiei ca premierul Tariceanu avea cunostinta de doi ani de intamplarile din dosarul „Energia”; trecerea cu vederea a represaliilor

liberalo-pesediste impotriva ministrului Monica Macovei; respingerea colaborarii cu partidul lui Theodor Stolojan.

Atitudinea PD serveste perfect interesele asociatiei profitabile politico-economica PNL-PSD care, logic, nu are niciun interes sa formalizeze deocamdata adulterul politic. Se poarta de parca prezentul ar fi mai important decat viitorul. Pana si alarma ca va fi scos de la guvernare suna preventiv: cu cat se victimizeaza mai tare, cu atat mai teama le va fi PNL si PSD sa-i trimita in opozitie.

PD isi otraveste singur fantana: imaginea guvernarii, proasta dupa cum o infatiseaza sondajele de opinie, o va imparti cu PNL.

Iar daca liberalilor le sunt suficiente procentele de acum, PD trebuie sa obtina mai multe voturi decat alianta PNL-PSD pentru a-i oferi lui Traian Basescu posibilitatea de a numi un premier democrat dupa alegerile generale.

Utilizarea precedentului 2004 de catre Traian Basescu la parlamentarele din 2008 este ceea ce da frisoane PNL si PSD, care nu au nicio sansa sa formeze urmatorul guvern decat daca obtin impreuna peste 50%. Le este insa mult mai usor sa ucida, fara sa lase urme, un PD la guvernare decat unul in opozitie.