Dupa trei saptamani de audieri super-mediatizate, comisia parlamentara condusa de Dan Voiculescu a reusit sa prezinte doar un pomelnic de acuzatii la adresa lui Traian Basescu. Raportul prezentat public nu cuprinde nici o dovada in sprijinirea afirmatiilor din document, ci doar o referire la o serie de anexe, despre care membrii comisiei spun ca se intind pe peste 700 de pagini.

Printre incalcarile Constitutiei descoperite de comisie sunt “timorarea” Curtii Constitutionale sau desemnarea unui premier care a fost validat de Parlament acum mai bine de doi ani. Anexele ar putea fi secretizate de parlamentari, astfel ca, daca va fi cazul, poporul va decide fara sa afle dovezile, daca-l demite sau nu pe Traian Basescu.

    Informatia pe scurt:

- cele sapte pagini ale raportului contin acuzatii, insa nici un argument in favoarea acestora

- parlamentarii iau in considerare interpretarile Constitutiei doar daca ii avantajeaza

- se cere urmarirea penala a ministrului Integrarii, dar nu se precizeaza corect articolul care prevede presupusa infractiune

- anexele ar putea fi secretizate deoarece contin detalii despre activitatea serviciilor secrete

Argumentele comisiei

Raportul se intinde pe sapte pagini si debuteaza cu un paradox: “Comisia nu si-a propus si nu a efectuat actiuni directe de anchetare impotriva presedintelui Romaniei”, dar “a avut ca obiect analizarea datelor, documentelor, faptelor si atitudinilor publice ale Presedintelui Traian Basescu”.

Enumararea celor care au refuzat sa se prezinte in fata comisiei contine la randul ei acuzatii care nu sunt explicate in vreun fel: Anca Boagiu “a refuzat in mod ostentativ sa se prezinte la Comisie”, iar Gabriel Cristian Piscociu, consilier de stat la Presedintia Romaniei, “a transmis Comisiei un raspuns persiflant”.

Semnatarii raportului recunosc ca “textele constitutionale cu privire la suspendarea din functie a Presedintelui nu definesc ‘fapte grave’ si nici nu ofera indicii in acest sens”, dar se folosesc de o interpretare dintr-un tratat al lui Ion Deleanu, care spune ca “aprecierea corecta a faptului de incalcare ramane la dispozitia Parlamentului”.

Cu toate acestea, parlamentarii care au votat “pentru” raportul comisie fac parte din partide care au combatut cu toata puterea o alta interpretare data Constitutiei de un avocat cu renume.

In “Tratatul de Drept Administrativ” editia 2006, Antonie Iorgovan, senator si unul dintre autorii documentului prin care PSD cere suspendarea presedintelui, scrie ca “un eventual refuz al poporului de a vota demiterea Presedintelui echivaleaza cu un vot de blam la adresa Parlamentului, adica cu retragerea sustinerii”, iar “retragerea increderii poporului trebuie sa conduca, logic, la alegerea unui nou Parlament”.

Pentru a da greutate acuzelor aduse, in raport se arata ca “gravitatea faptelor poate fi demonstrata si prin repetarea unor actiuni si pozitii care definesc deja o conduita”.

Concluzii si acuzatii

In concluzie, “Comisia apreciaza ca faptele enumerate sunt reale, sunt dovedite si constituie incalcari ale Constitutiei, prezentand o gravitate deosebita, justificand masura suspendarii sin functie, luata in dezbatere in plenul celor doua Camere ale Parlamentului, singura autoritate abilitata sa decida”.

Iar in sprijinul acestei decizii, raportul aduce “urmatoarele fapte grave (...) si prevederi sau principii constitutionale incalcate”.

    1. atitudine de partizanat politic

2. a deturnat vointa electoratului desemnand un premier fara consultarea tuturor partidelor si fara sa tina cont de rezultatul alegerilor

3. interventii brutale in activitatea parlamentului

4. crearea unei atmosfere de instabilitate politica si a unei crize artificiale guvernamentale

5. aducerea de grave prejudicii institutiilor statului, calificand Parlamentul drept “sandrama intrata in moarte clinica”, iar guvernul - “aservit unor grupuri de interese”

6. subordonarea serviciilor de informatii, solicitand imperativ directorilor SRI,L SIE si DGPI sa-si prezinte demisia

7. si-a arogat dreptul la initiativa legislativa

8. a actionat constant pentru subordonarea guvernului si s-a substituit acestuia

9. a infiintat organisme ad-hoc, constituind Comunitatea Nationala de Informatii

10. participare abuziva la o sedinta de guvern care nu avea pe ordinea de zi probleme care tin de competenta presedintelui

11. refuzul de a numi ministrii propusi de premier

12. a comandat public procurorilor ce dosare sa instumenteze cu prioritate

13. a invitat magistrati sa demisioneze

14. aprecierea temeiniciei unor condamnari

15. a timorat Curtea Constitutionala

16. a acceptat efectuarea de interceptari ilegale

17. nu a prezentat strategia nationala de aparare a tarii

18. favorizarea diversilor agenti economici

19. a avut initiative personale in planul politicii externe

Fapte penale

Finalul documentului se refera la fapte care sunt de competenta instantelor penale, dar reprezentantii comisiei nu au considerat nici de aceasta data sa aduva vreo dovada pentru afirmatiile pe care le fac.

De exemplu “comisia a constatat existenta unor date si indicii cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice si conflict de interese in cazurile ALRO Slatina si Art Construct 92 SRL.” Printre aceste “date si indicii” sunt urmatoarele afirmatii, tot ale comisiei: “Traian Basescu a introdus in lista de privatizare prin

negociere directa societatile ALRO Slatina sl ALPROM Slatina” si “exista suspiciuni in legatura cu faptul ca lucrarile (Art Construct 92 SRL, n.r.) pentru care au fost efectuate plati nu au fost realizate”.

In ceea ce priveste “ilegalitatile in respectarea regimului juridic al interceptarilor convorbirilor telefonice”, pe care cu cateva pagini inainte le considerau acceptate de Traian Basescu, politicienii “propun constituirea unei comisii speciale de ancheta”.

Raportul se incheie cu propunerea de punere sub urmarire penala a ministrului Integrarii Anca Boagiu, desi semnatarii documentului nu reusesc nici macar sa mentioneze corect articolul pe care aceasta l-ar fi incalcat.

Conform Raportului, Boagiu s-ar face vinovata de comiterea unei infractiuni prevazute de Articolul 7, alineatul 2, litera a din din Legea 115/199. Infractiunea la care face referire Comisia se gaseste la Articolul 8, alineatul 2, litera a.

Acest articol stipuleaza ca este infractiune “refuzul nejustificat de a prezenta Senatului, Camerei Deputatilor sau comisiilor permanente ale acestora informatiile si documentele cerute de acestea in cadrul activitatii de informare a Parlamentului de catre membrii Guvernului”.

Dovezile ar putea ramane un mister

Membrii comisiei sustin ca dovezile se gasesc in anexele raportului, de peste 700 de pagini, dar acestea nu au fost facute publice. Potrivit unor surse din comisie, soarta anexelor va fi decisa de Birourile permanente ale celor doua camere ale Parlamentului. Aceleasi surse sustin ca exista foarte mari sanse ca anexele sa fie secretizate deoarece contin referiri la activitatea serviciilor secrete.

Potrivit procedurilor, dupa ce Curtea Constitutionala isi va da avizul, plenul reunit al celor camere va trebui sa dezbata acuzatiile aduse in raport si sa decida prin vot daca-l suspenda pe Traian Basescu pe o perioada de maximum 30 de zile.

In cazul in care se va considera ca anexele cuprind informatii clasificate, dezbaterile parlamentare ar putea avea loc cu usile inchise.

Iar in aceste conditii de secretomanie maxima, in cazul in care parlamentarii vor decide suspendarea sefului statului, poporul va trebui sa se prezinte la referendum si sa decida, fara sa poata cantari dovezile, daca il demit sau nu pe Traian Basescu.