"Soldatul roman isi face semnul crucii, isi aseaza arma in vehicolul blindat, si pleaca in misiunea dificila de securizare a unora dintre cele mai importante, dar si periculoase obiective din Afganistan - autostrazile” - asa incepe un comentariu Associated Press referitor la militarii romani.

In articol se apreciaza sarcinile dificile ale Batalionului 812 Infanterie "Soimii Carpatilor", exact in momentul in care la Bucuresti premierul Tariceanu cere retragerea militarilor romani din teatrele de operatiuni.

Associated Presse mai noteaza ca prezenta militarilor romani in zonele fierbinti din Afganistan reprezinta un exemplu pentru celelalte statele NATO care ezita sa-si trimita soldatii in zonele de conflict.

Mai mult - se mai arata in articol - Romania este printre cele sase state care are trupe in Afganistan si care nu a ezitat sa-si mute militarii de la proiectele de reconstructie, din zone mai sigure, catre sudul tarii, unde se inregistreaza violente.

In acest timp, premierul Tariceanu a repus pe tapet problema soldatilor romani din Irak, cerand retragerea lor pana la Craciun. Scoaterea in afara guvernului a reprezentantilor PD face ca partida liberala sa aiba majoritate in CSAT, astfel ca punctul de vedere al premierului ar putea avea castig de cauza.

Reamintim ca precedenta tentativa de retragere a soldatilor romani din Irak s-a soldat cu un esec pentru PNL, ministrul Apararii de la acea vreme, Teodor Atanasiu, fiind nevoit sa demisioneze.