Primii militari americani sosesc la baza Mihail Kogalniceanu chiar in aceasta luna, a anutat miercuri ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Nicholas Taubman. Intr-un discurs sustinut cu ocazia aniversarii NATO, diplomatul a mai vorbit si despre situatia politica din tara noastra, afirmand ca „situatia tulbure” ar putea aduce probleme in ceea ce priveste investitiile externe.

Cu ocazia aniversarii Tratatului de la Washington (1949), prin care a fost constituita Alianta Nord-Atlantica, diplomatul american a vorbit despre contributiile Romaniei la NATO, dar a comentat si situatia politica din tara noastra.

Taubman a anuntat ca primii militari americani ar putea ajunge la baza de la Mihail Kogalniceanu la sfarsitul lunii aprilie, insa vor ramane in Romania pentru o perioada scurta de timp.

Cu privire la situatia politica din Romania, ambasadorul SUA a declarat ca „un astfel de climat instabil ar putea sa aduca probleme”.

„Este o problema in momentul in care noi prezentam investitorilor americani situatia politica din Romania, in momentul in care nu exista un guvern stabil, in momentul in care nu exista ambasadori numiti pe anumite posturi. Iar perceptia pe care o au acesti investitori straini este aceea de viata politica instabila”, a mai spus Taubman.

Despre retragerea soldatilor romani din Irak

Ambasadorul SUA a mai comentat si intentia deja exprimata de premierul Calin Popescu Tariceanu, referitoare la retragerea trupelor romanesti din Irak.

Taubman a insistat asupra faptului ca SUA apreciaza si recunosc contributia Romaniei nu numai in Irak, ci si in lupta globala impotriva terorismului, si ca SUA vor discuta cu tara noastra in legatura cu o eventuala retragere a trupelor.