Realizatorii reportajului difuzat recent de televiziunea BBC2, in care un cetatean roman povestea ca locuieste intr-un cort instalat in Hyde Park, au postat pe site-ul emisiunii inregistrarile care au stat la baza realizarii materialului.

Jurnalistii britanici au reiterat faptul ca nu este vorba despre o inventie sau o inscenare, iar protagonistul reportajului (n.r. Daniel) nu a fost platit sa declare ceva anume. Totusi, ei recunosc ca Daniel a fost recompensat cu "o mica indemnizatie", asa cum primesc de obicei persoanele care contribuie la realizarea emisiunii.

Potrivit BBC, reporterii emisiunii Newsnight l-au intalnit prima data langa o biserica romaneasca din Londra.

Daniel a declarat din proprie initiativa - spun realizatorii emisiunii - ca el si alti cetateni romani nu se descurca, nu au un loc de munca si ca sunt nevoiti sa doarma intr-un cort pe care l-au ridicat in Hyde Park.

Cetateanul roman s-a oferit sa ii conduca pe reporterii de la emisiunea Newsnight la locul unde era cortul in care spunea ca doarme. Potrivit jurnalistilor, discutia inregistrata pe banda video intre reporteri si Daniel dovedeste ca el a avut initiativa.

Imaginile filmate de reporterii BBC arata ca in zona respectiva locuiau mai multe persoane - precizeaza site-ul emisiunii care a difuzat reportajul. Mai mult, se mentioneaza ca in timpul investigatiilor facute de alti jurnalisti britanici in aceeasi zona, au mai fost gasiti si alti cetateni romani in aceeasi situatie.

Difuzarea reportajului la televiziunea BBC 2 a starnit imediat reactii din partea Ambasadei Romaniei la Londra. Reprezentantii Ambasadei au declarat, pentru Hotnews.ro, ca ar fi falsificat materialul cand i-au aratat pe romani dormind intr-o tabara de corturi asezate in parcul londonez Hyde Park.