Cel putin 27 persoane au fost ucise si 162 au fost ranite in doua atentate comise miercuri in Alger, capitala Algeriei. Potrivit Reuters, prima explozie s-a produs in centrul orasului, in apropierea sediului Guvernului, iar cea de-a doua a avut loc intr-o periferie a capitalei Algeriei, langa o sectie de politie.

Potrivit unor surse din cadrul politiei, 16 persoane au murit, iar alte 118 au fost ranite in urma unei expolzii cu o masina capcana, de la sediul Guvernului, unde se afla biroul premierului algerian Abdelaziz Belkhadem. In aceeasi cladire se afla si sediul Ministerului de Interne.

Belkhadem, care nu a fost ranit in urma atacului, a catalogat aceste acte drept "criminale si pline de lasitate".

Dupa prima deflagratie, o alta bomba a explodat in fata sectiei de politie Bab Ezzouar, provocand moartea a 11 persoane si ranirea altor 44. Cladirea atacata se afla in apropierea Aeroportului International din Alger, in zona Universitatii Tehnice.

Postul de televiziune Al-Jazeera a anuntat miercuri ca a primit un apel telefonic, in care o persoana, care s-a prezentat drept un purtator de cuvant al miscarii al-Qaida din Maghreb, a revendicat cele doua atentate.