Recent, un cotidian central sustinea ca Radu Furnica ar fi "asul din maneca lui Voiculescu" si ca prin depozitiile sale ar putea demonstra ca Traian Basescu ar fi facut politie politica in perioada cand era seful Agentiei Navrom din Anvers. Furnica, 50 de ani, a fost capitan in marina comerciala pana in 1989, cand a cerut azil politic in Olanda.

El a facut in perioada ulterioara cariera in domeniul consultantei privind recrutarea managerilor de top.

Cand l-ati cunoscut pe Traian Basescu?

-Cand eram student la Institutul de Marina, eu eram in primul an, iar el absolvea. Nu l-am mai vazut apoi pana in 1989, dar i-am urmarit cariera, fiindca era foarte cunoscut in Navrom.

De ce era atat de cunoscut?

- Era unul dintre cei mai buni comandanti si noi, tinerii ofiteri, il invidiam pentru ca Basescu a ajuns sa conduca cel mai mare vapor din flota romaneasca.

A fost promovat pe criterii profesionale?

- In cea mai mare parte, cred ca da. Daca e sa fim onesti, trebuie sa spunem insa ca, daca n-ar fi fost membru de partid, nu cred ca ar fi fost promovat. Cred ca la vremea respectiva dl Basescu a avut un simt politic mult mai dezvoltat decat noi ceilalti.

Un cotidian central mentiona recent ca ati depus sau, in orice caz, ati fi dispus oricand sa depuneti marturie impotriva lui Traian Basescu pe motiv ca actualul presedinte ar fi facut politie politica pe vremea cand era sef al Agentiei Navrom la Anvers.

- A fost folosita tehnica amestecului de mici bucatele de adevar cu minciuni grosolane.

Aveti date pentru a-l incrimina pe seful statului?

- Nu.

Un cotidian central sustinea acum cateva zile ca depozitia dvs. ar putea fi "asul din maneca lui Voiculescu". Il cunoasteti pe liderul Partidului Conservator?

- Nu.

V-ati intalnit vreodata?

- Nu si nici nu cred ca Dan Voiculescu s-ar afla in spatele celor care au lansat zvonul ca eu as avea ceva de spus impotriva presedintelui. E prea amatoristic facut.

Cu toate acestea, v-ati incrucisat cu Traian Basescu inainte de 1989, pe vremea cand era la Anvers.

- Actualul presedinte era seful agentiei de la Anvers pe vremea cand eram capitan secund pe nava Caransebes si a venit la bordul vaporului la inceputul anului 1989, dupa ce am acostat la Rotterdam, pentru a-si indeplini obligatiile oficiale.

Integral in Romania Libera