Anul acesta, marele premiu pentru presa scrisa, decernat de Clubul Roman de Presa, a fost cistigat de George Lacatus, de la ziarul “Cotidianul”. O stire obisnuita, s-ar putea zice.
Nu insa si daca aflam istoria vietii lui George: nascut intr-un cartier tiganesc din Rimnicu-Sarat, confruntat de mic cu prostia si rasismul celor din jur, si care totusi a reusit in cele din urma sa ajunga un jurnalist profesionist.
***
Divers.ro: Care este povestea vietii tale, George Lacatus? Unde te-ai nascut, care sint cele mai importante amintiri ale copilariei?
George Lacatus: Sint din Rimnicu-Sarat, jud. Buzau. Acolo m-am nascut, acum 29 de ani, intr-o familie de rudari, adica de caramidari. Tata, impreuna cu cei trei frati ai sai, formeaza ultima generatie din familia mea care a facut caramida si chirpici. Eu si verisorii mei siuntem prima generatie care a dat o importanta mult mai mare scolii, reusind sa intram la facultate.
Impreuna cu verisoara mea, formam prima generatie de tigani cu studii superioare din familia noastra, un lucru de care parintii nostri sint foarte mindri.
Copilaria mi-am petrecut-o in cartierul Costieni, acolo unde si acum tiganii sint majoritari. Principalele amintiri din copilaria mea sint legate de scoala si de aventurile cu prietenii din cartier.
Fiind singur la parinti, mama a tinut sa invat bine, astfel incit sa reusesc sa-mi depasesc conditia. Dintre toti prietenii mei din cartier, eram singurul care lua premiu la scoala si mergea in fiecare an la olimpiadele scolare. Am fost facut pionier in prima serie si apoi am fost ales comandant de grupa, lucru rar la noi in cartier.
N-am fost un tocilar. La fel ca toti ceilalti copii rromi si eu am jucat barbut, poker, risca si rumy pe bani. Chiar eram baftos la jocurile de noroc. De fapt, cred ca am avut multa bafta de am ajuns aici.
Divers.ro: Ai visat vreodata ca vei deveni jurnalist? Cum s-a intimplat acest lucru si cind ti-ai dat seama ca esti un jurnalist profesionist?
George Lacatus: Nu am visat niciodata ca voi ajunge jurnalist. Totul a fost o intimplare. Am terminat liceul in 1996. Parintii mei fiind saraci (bugetari), mi-au zis ca ar fi bine pentru mine sa dau examen la Academia Militara, ca poate am noroc si devin ofiter in armata. “Daca iei examenul de admitere, ei or sa-ti asigure cazare, masa, haine si un viitor bun.
Daca vrei sa dai examen la o facultate in Bucuresti, noi nu avem bani sa te tinem acolo, la camin, plus masa, transportul si mai stiu eu ce”, m-a convins mama.
Am picat al treilea la examenul de la Academia Militara, la o diferenta de doar 6 sutimi. Dupa ce m-am impacat cu ideea ca nu am luat examenul, dupa vreo cinci zile au venit niste politisti la mine acasa, in Rimnicu-Sarat, si mi-au spus ca trebuie sa ma prezint la Bucuresti, la SPP.
Mai ramasesera doua locuri neocupate, iar cei care organizasera concursul se gindisera sa completeze golul cu tineri picati la Academia Militara. Din cei zece picati, am fost ales, dupa alte examene si probe sportive si medicale, pentru unul dintre cele doua locuri libere de la SPP. De la agonie, trecusem brusc la extaz.
Bucuria a fost de scurta durata insa, pentru ca dupa doua zile am primit un telefon de la SPP in care mi s-a spus ca Dumitru Iliescu, seful SPP de atunci, nu a fost de acord cu ideea subalternilor sai.
Am mai stat un an acasa, am dat iar examen la Academie si am picat din nou. La rugamintea mamei, am dat examen la un colegiu pedagogic, in Focsani. Am terminat colegiul si chiar am predat un an, limba engleza, la gimnaziu.
Primul contact cu presa a fost prin intermediul radioului local: Radio Mediterana. Un prieten bun lucra acolo. Intr-o seara, la o bauta pe o terasa, mi-a propus sa facem impreuna o emisiune gen “Viorel Gaita” de la ProFM, de acum 8-9 ani. Dupa citeva emisiuni in care faceam bascalie la greu si ne ascultau mai mult prietenii nostri si parintii, am trecut si la lucruri mai serioase.
Adica am devenit un mic reporter si apoi am realizat si o emisiune: “Tinerii si problemele lor”.
In primavara lui 2000, un emisar de la Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) a venit in Rimnicu-Sarat, in cautare de tineri rromi care vor sa devina jurnalisti in presa centrala. Asa am ajuns la Bucuresti, la CJI, unde am primit o bursa si cursuri de jurnalism adevarate, tinute de profesori romani si americani.
In ianuarie 2000, am fost primul cursant rrom angajat de un ziar central, in urma a trei luni de practica, la Curierul National. Acolo am avut noroc de colegi foarte buni, care si-au batut capul cu mine si m-au invatat practic aceasta meserie. Din octombrie 2004, am fost cooptat de echipa de la Catavencu, cea care a relansat ziarul Cotidianul, unde lucrez si in prezent.
Nu ma consider un jurnalist profesionist, deoarece cred ca mai am multe de invatat. Cred ca sint un jurnalist bun, dovada fiind ascensiunea mea destul de rapida si masurile luate in urma anchetelor scrise de mine, vezi cazul “Loteria”.
