Puscaria de femei e o notiune gandita, salivata si tanjita de orice adolescent . Cea de la Targsor, cea mai mare din tara, nu se aseamana insa cu cele vazute in filmele de categorie B produse de Hollywood in anii ’80.

E trista, gri, si ascunde o suferinta, de cele mai multe ori binemeritata, care insa contrasteaza cu limbajul colorat al detinutelor de acolo si cu ursuletii de plus prezenti in multe din paturile suprapuse. Si, mai ales, cu modul in care prezenta unei femei poate schimba chiar si cel mai urat si trist loc din lume.

Penitenciarul Targsor este destinat sa inchida condamnate definitiv, indiferent de categorie si pedeapsa. Manastire la origine, construita de egumenul Rovin, cladirile penitenciarului au servit o buna bucata de vreme armatei romane, care le-a transformnat in pulberarii in timpul razboiului de independenta.

In 1882, ca urmare a unei revolte militare, I.C.Bratianu a dispus transformarea pulberariei in inchisoare militara. In perioada 1948-1952 in penitenciar au executat pedepse detinuti politici. Din 1954, inchisoarea s-a transformat intr-una a femeilor.

Un oras cu 600 de persoane

HotNews.ro

La Targsor traiesc in prezent sase sute de persoane. Aflat la marginea satului, penitenciarul te intampina cu doua usi mari de fier. Primul soc la vederea unui gardian-mascul. Te asteptai sa nu existe asa ceva pe o raza de 300 de metri de puscarie.

Exista doar trei explicatii logice: ori are fir direct cu barbosu, ori a prins pestisorul de aur ori exista motive mai profunde pentru care a fost anagajat.

Am decis sa facem o plimbare de cateva ore prin penitenciar. Reguli foarte stricte: fara telefon mobil si poze doar cu acceptul detinutelor; fara fotografii amanuntite ale imprejurimilor si mai ales ale incuietorilor usilor.

Prima oprire a fost in biroul directorului, Zinica Trandafirescu. O doamna ce contrasteaza total cu locul, oamenii si functia.

“Cea mai mare parte din femeile tinute aici sunt nevinovate. Se obisnuiesc cu timpul, insa. E o mica comunitate. Ies la lucru, au salon cosmetic.”

Tentative de evadarea intelegem ca n-au fost. Una singura si tot un barbat a fost capul rautatilor.

“Personalul de intretinere e format din barbati. Sunt adusi de la alte penitenciare si se ocup de mentenanta aici. A fost un caz cu un tinerel care a fugit dupa ce a primit o scrisoare de la iubita. Probabil ca i-a luat dragostea mintile”, explica directorul Trandafirescu.

Clasa I/HotNews.ro

Plecam usor spre sala de curs unde in jur de 12 doamne participa la cursurile de alfabetizare. Sunt rusinate de postura in care se afla. Femei de 30 de ani ascunse in spatele abecedarelor. Una dintre ele are o tristete sfasietoare in ochi. Ma lamureste ghidul ca e condamnata de curand la multi ani de inchisoare.

“O sa-i treaca in cateva luni”

Urmatoarea oprire e in atelierul de croitorie, o hala imensa cu sute de detinute ce lucreaza haine de firma, pentru Marea Britanie. Miroase a paine prajita. Cu fierul de calcat. O metoda ingenioasa care face pranzul mai gustos. Surprinsa ca fac poze feliei calcare de fier, supraveghetoarea sare la mine si mai ales la detinuta care imi explica reteta. "Sterge pozaaaaaa. Penalizareeeeee.

Paine prajita/HotNews.ro

Stergeee pozaaaa” urla la mine si la fata amutita instant. Am sters. Doar una insa era cea buna.

Interiorul penitenciarului arata mai mult a spital. Culoare lungi, placate cu faianta si usi mari de fier. Interiorul celulelor e cat se poate de prietenos, in masura in care permite locatia.

Mana criminala dar delicata a femeii se vede in fiecare coltisor. Camerele sunt curate, au goblenuri, mutunache, televizoare, Mircea Badea pe ecrane. Fetele nu vor sa fie fotografiate, dar lasa barbati in camera.

Legat de barbati, Zinica Trandafirescu explica ca cele cuminti au voie sa plece 24 de ore acasa.

“Vom avea in curand si o camera conjugala, insa am vorbit cu fetele si spun ca ele prefera sa mearga acasa pentru o zi. E mult mai bine pentru ele asa”.

Spre sfarsitul vizitei sunt prezentat unei fete de 31 de ani condamnata pe viata pentru omor. E vestitul caz din Bucuresti unde o gasca de cinci indivizi a ucis doi batrani.

Privirea fetei e sticla. E obisnuita cu prezenta presei, comoda si spasita.

“Nu prea mai aveti ce sa scrieti despre mine. Am dat interviuri la toata lumea. Dar daca insistati pot sa va spun doua vorbe”.

E inchisa de 11 ani si spera ca dupa 20 sa poata fi eliberata conditionat. Povesteste despre tineretea din Bucurestiul anilor ’95, despre dragosdtea pentru Costel, ulterior ucis in penitenciarul Rahova, despre cum s-a adaptat, despre cum regreta tot.

Plange cand povesteste despre tatal ei.

“Mi-e dor de familie, de prietenii pe care mi i-am facut aici. Ei si cu mama sunt singurii care ma mai viziteaza”.

E fragila. Afara i se spunea Vulpita.

Intrebarea asteptata de baieti e lamurita la final.

“Avem cateva cupluri de lesbiene in puscarie. Cam 10 perechi. Dar o fac mai mult din cauza nevoi de priotectie. Mananaca impreuna, dorm impreuna si se apara una pe cealalta”.