Conform Legii nr. 50/1991, cu modificarile ulterioare, autorizatia de construire se elibereaza pentru lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora.

Exceptie fac lucrarile care nu modifica structura de rezistenta, caracteristicile initiale ale constructiilor sau aspectul arhitectural al acestora, cum ar fi reparatii la acoperisuri, invelitori,

reparatii si inlocuiri la timplaria interioara si exterioara fara schimbarea dimensiunilor si a materialelor sau lucrari de reparatii la instalatiile interioare, la bransamente si racordurile exterioare.

Autorizatia este obligatorie. „Este necesara autorizatia de construire pentru orice fel de lucrare. Si pentru o debara din BCA trebuie o autorizatie de desfiintare. Si la inchiderea balconului este necesara“, spune Doinel Lefter, seful Directiei control din cadrul Primariei Sectorului 2.

Primul lucru pe care trebuie sa-l faca acela care intentioneaza sa efectueze astfel de lucrari este solicitarea certificatului de urbanism. Acesta se elibereaza in cel mult 30 de zile de la data inregistrarii cererii. Apoi se va efectua un proiect intocmit de un arhitect cu drept de semnatura.

Acesta, impreuna cu avizele si acordurile necesare, care difera de la caz la caz, se depune pentru a primi autorizatia, care se elibereaza de primarii oraselor sau primarii de sector, in cazul Capitalei. Si in acest caz se va astepta tot pina la 30 de zile.

Lucrarile efectuate fara autorizatie, dupa ureche, nu pun in pericol numai situatia financiara a celui care o efectueaza, ci si siguranta celor care mai locuiesc in acel imobil. Conform legislatiei in vigoare, amenda este de la 1.000 de lei la 100.000 de lei. „Limita maxima se aplica doar in cazuri deosebit de grave.

In general, cuantumul amenzii depinde de cit de grava este aceasta modificare“, spune Doinel Lefter.

Integral in Cotidianul