Dolarul a crescut, bursele de asemenea, indicele Dow Jones inchizand la un nou maxim istoric. Toate acestea din cauza sedintei Fed. Mai bine spus, a declaratiei oficiale, care nu a fost modificata fata de cea de la sedinta precedenta.

Federal Reserve a lasat dobanda la dolar neschimbata la 5,25%, asa cum estima si piata. Declaratia oficiala, practic, nu a fost modificata fata de cea precedenta, trasmitand pietelor acelasi mesaj “hawkish”, adica orientat preponderent pe nuantarea mai degraba a riscurilor ce tin de inflatie decat de economie.

Singura modificare din text, minora de altfel, se refera la faptul ca “ritmul de crestere economica a scazut in prima parte a anului”, aspect deja binecunoscut in pietele financiare.

Cam acestea au fost stirile. Sa vedem acum cum au evoluat pietele. Dolarul a crescut imediat fata de euro de la 1,3556 pana in zona 1,3520 datorita faptului ca declaratia Fed s-a pastrat hawkish.

In acelasi timp sansele, judecate dupa piata Futures a instrumentelor de trezorerie, ca Fed-ul sa reduca dobanda de referinta cu 0,25% in cel de-al treilea trimestru al anului s-au redus de la 64% la 44%. Apare logic de aici ca dolarul sa creasca.

Nu a crescut mai mult, pentru ca deja era pusa in pret aceasta abordare a Fed si acest aspect se poate vedea cu usurinta din evolutia ascendenta a acestuia din ultimele zile.

Si bursele americane au crescut in urma declaratiei Fed. Indicele Dow Jones, de exemplu, care se situa in jurul valorii de 13.336 de puncte, initial a scazut la un minim intra-day la 13.281 de puncte, dar apoi a recuperat pierderea si a crescut rapid la 13.369,29, maximul zilei.

Ramane intrebarea: daca mesajul Fed a fost hawkish de ce au crescut bursele? O posibila motivatie o puteti gasi in precedentul Gong Bursier: “daca deciziile bancilor centrale nu vor oferi surprize pentru investitori, este posibil ca trend-ul de crestere din pietele de capital sa se mai prelungeasca pe termen scurt”.

Sigur, deciziile se refera atat la modificarea (sau nu) a ratei dobanzii, dar si la modificarea (sau nu) a mesajului trimis catre pietele financiare.

Mesaj care poate fi transmis fie sub forma unui text (in cazul Fed), fie in cadrul unei conferinte de presa (in cazul ECB), care este sustinuta de Jean Claude-Trichet. Acesta din urma este si motivul pentru care Joi, la 15:30 ora Bucurestiului, atentia investitorilor se va indrepta asupra celor spuse de Jean-Claude Trichet.

Trend-ul viitor al cotatiei EURUSD va depinde mult de aceasta conferinta de presa. Estimarea este ca dobanda la euro va ramane neschimbata la 3,75% si ca Jean-Claude Trichet va “telefona” ridicarea acesteia la 4% la sedinta din Iunie, folosind sintagma “vigilenta puternica”.

Daca insa domnia sa va prefera sa amane acest lucru este foarte probabil ca dolarul sa primeasca un sprijin nesperat si, in acest caz, cotatia EURUSD va scadea in continuare. Sansele sunt insa extrem de mici...

Miercuri, 09 Mai, dolarul a crescut la 1,3529 fata de euro, dar a ramas constant fata de yenul japonez la 120,01 si fata de francul elvetian la 1,2184 si a scazut usor fata de lira sterlina la 1,9941.

Indicele Dow Jones a crescut 53,80 puncte, adica 0,40% la 13.362,87 (un nou record istoric), S&P500 0,32% la 1.512,58, in timp ce indicele de tehnologie Nasdaq100 a crescut 5,82 puncte, adica 0,31% la 1.905,65 puncte. Si Europa a inregistrat o sesiune pozitiva: DAX30 din Germania a crescut 0,45% la 7.475,99 puncte iar indicele pan-european EuroStoxx50 a crescut 0,31% la 4.425,03. FTSE100 de la Londra in schimb, a ramas “flat” la 6549,60 puncte.

Calendarul macroeconomic de Joi va cuprinde datele despre deficitul comercial al Statelor Unite pentru luna martie si Indicele preturilor de import aferent lunii Aprilie. Insa, atentia se va indrepta cel mai mult asupra deciziilor ECB si a Bancii Angliei.

Estimari cu privire la ECB: dobanda neschimbata, dar Jean-Claude Trichet, la conferinta de presa, va trimite un semnal clar ca la sedinta din iunie dobanda la euro va creste cu 0,25% la 4%.

Estimari cu privire la Banca Angliei: o crestere a dobanzii cu 0,25% la 5,5%. Insa, o parte din piata vede posibila o ridicare a dobanzii cu 0,5%.

Va voi tine la curent...

dezbate pe blogul lui Liviu Moldovan