Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a discutat, luni, scrisoarea procurorului general Codruta Kovesi privind solicitarea de audiere a unor procurori la Comisia privind interceptarile. In timpul sedintei, vicepresedintele Camerei, Lucian Bolcas, a declarat ca procurorul general al Romaniei este "de o prostie tulburatoare".

Secretarul Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea (PSD) a declarat, dupa sedinta Biroului Permanent, ca procurorul general a jignit prin scrisoarea sa, institutia Parlamentului. El le-a spus jurnalistilor ca aprecierea lui Bolcas a fost sustinuta de alti trei vicepresedinti ai Camerei: Eugen Nicolicea (PSD), Valer Dorneanu (PSD) si Daniela Popa (PC).

Totodata, Conducerea Camerei Deputatilor va reclama atitudinea Codrutei Kovesi la Comisia juridica a deputatilor. La randul sau, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a precizat ca va "sesiza printr-o scrisoare, situatia de fapt si nu atitudinea procurorului general", la Consiliul Superior al Magistraturii.

Procurorul General, Laura Codruta Kovesi, a trimis joi o scrisoare presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, in care ii atrage atentia ca activitate procurorilor este supusa doar controlului CSM.

Kovesi arata in scrisoare ca Olteanu confunda procurorii cu demnitari, functionari, angajati ai Guvernului sau ai altor organe ale Administratiei Publice, atunci cand invoca obligativitatea prezentei acestora in fata Comisiilor Parlamentare.

Cu o zi in urma presedintele Camerei Deputatilor adresase o scrisoare procurorului general si procurorului sef al DNA, Daniel Morar, in care le cerea sa dispuna procurorilor, precum si oricaror persoane citate, prezenta in fata comisiilor parlamentare.

Gestul lui Olteanu a venit dupa ce Kovesi si Morar au anuntat Biroul Permanent al Camerei Deputatilor ca nu pot da curs solicitarii Comisiei parlamentare de ancheta privind interceptarea comunicatiilor de a audia o serie de procurori si ofiteri de politie judiciara.