Partidul Socialist si formatiunea GERB au iesit invingatori la alegerile europene din Bulgaria obtinand un scor apropiat, fiind urmate de Miscarea pentru Drepturi si Libertati, partidul Ataka si cel al fostului rege Simeon al II-lea, relateaza site-ul Novinite.com, care citeaza un sondaj Gallup.

Socialisti, condusi de premierul Sergei Stanishev, au castigat aproape 23,9 la suta dintre voturi, un rezultat foarte apropiat fiind obtinut de partidul GERB.

Potrivit Gallup, formatiunea etnicilor turci, Miscarea pentru Drepturi si Libertati, a castigat 18,5 la suta, iar Miscarea Nationala Simeon al II-lea aproximativ sapte procente. Partidul Ataka a obtinut 12 la suta.

Anterior, postul de televiziune BTV anunta o victorie a formatiunii de dreapta GERB, condusa de primarul Sofiei, Boiko Borrisov. Partidul nou infiintat, care se bucura de o popularitate crescuta in randul alegatorilor, a obtinut 23,3 la suta din voturi, urmand sa castige cinci dintre cele 18 mandate de eurodeputat ale Bulgariei.

Peste 6,7 milioane de bulgari au fost asteptati duminica la urne, la primele alegeri europarlamentare din istoria tarii lor. Prezenta la vot a fost destul de scazuta, doar 30 la suta dintre cei cu drept de vot s-au prezentat la urne.

Analistii apreciaza ca electoratul este dezamagit de faptul ca standardul de viata ramane unul scazut, in ciuda cresterii economice puternice. Coruptia este de asemenea o explicatie pentru lipsa de interes a alegatorilor.

Romania va organiza alegeri europene in toamna acestui an, pentru a desemna 35 de eurodeputati. Initial alegerile erau programate pe data de 13 mai, insa premierul Calin Popescu Tariceanu a decis amanarea acestora din cauza crizei politice de la Bucuresti.