Vicepresedintele PSD Ioan Rus, a propus marti in sedinta Comitetului Executiv National ca social democratii sa colaboreze cu PD, in vederea formarii unui guvern de uniune nationala, au declarat pentru HotNews.ro surse parlamentare din PSD.

Aceleasi surse au confirmat faptul ca liderul PSD, Mircea Geoana ar fi de acord cu o asemenea varianta. Liderii centrali si de filiale din PSD discuta de aproape patru ore despre esecul de la referendum si modul in care partidul ar putea face parte dintr-o noua majoritate parlamentara.

Cu o zi in urma, surse din cadrul PD si PSD declarau pentru HotNews.ro ca Vasile Blaga si Emil Boc au demarat discutii de tatonare cu liderii PSD de la Cluj, Ioan Rus si Vasile Dancu, in vederea formarii unui guvern de uniune nationala din care sa faca parte reprezentanti din toate partidele.

Negocierile au intrat in impas cand PSD a cerut functia de premier lucru considerat inacceptabil de catre PD.