Ioana Lupea: "Patru doamne cochete, stranse una in cealalta pe o banca dintr-un parc bucurestean, pronunta verdictul: profesoara l-a sedus pe Bogdan Costache ca sa-l atraga intr-o secta".
Sinuciderea a fost comentata justitiar de pe pozitii sexiste si moral-religioase, expusa in cele mai intime si delicate detalii pentru a satisface voyerismul publicului.
Ca si in moartea la fel de tragica a tinerei Raluca Stroescu - dar si in ultimele cazuri de suicid la adolescenti si tineri - a scapat esentialul, posibilele probleme de natura psihologica, ignorate de familie, prieteni si chiar de medici.
Este mult mai usor sa declari vinovat pentru destinul cuiva femeia sau munca decat sa constati ca, si unuia, si celuilalt, le lipsea ceva esential, dar nu irecuperabil, echilibrul psihologic. Poate ca un ajutor profesionist primit la timp i-ar fi putut salva. Pe ei si pe ceilalti.
Cu toate caderile in pacatul senzationalismului, media a problematizat doua chestiuni importante si actuale in relatarea episoadelor Bogdan si Raluca: relatia profesor-elev si fetisizarea muncii. Sacrificate insa in cautarea audientei, incompatibila unui demers de profunzime, in favoarea martirajului din dragoste si a eroului cazut in campul muncii.
Daca lasam ipocrizia deoparte si ne chestionam trecutul, am recunoaste ca multi dintre noi au simtit afectiune fata de un profesor, proiectie a parintelui adevarat sau ideal.
Raportul profesor-elev implica nu numai respect sau transmitere de cunostinte. Profesorii, asemenea parintilor, transfera si coduri, si emotii. Fetisizarea muncii este si ea un proces real. De cand am inceput sa confundam „a fi” cu „a avea”, existam daca detinem o casa si o masina, un job bun si recunoastere sociala.
Traim ca sa muncim, muncim ca sa consumam, consumam ca sa traim. Pana si scurtele momente de recreere sau de izolare ni le oferim sa ne „incarcam bateriile” pentru o noua zi sau un nou an de truda.
Pasiunea pana la suicid pentru o femeie matura sau nevoia de a fi apreciat exclusiv prin succesul in cariera are mai multa legatura cu imaginea despre sine formata in primii ani de viata, decat cu relatia profesor-elev sau cu fetisizarea muncii.
Numai superficialitatea ne indruma spre concluzia definitiva ca Bogdan Costache s-a sinucis doar din dragoste si ca Raluca Stroescu a murit doar de la efortul in exces. Cauza decesului Ralucai Stroescu stabilita de Institutul Medico-Legal a fost malnutritie, dar nimeni nu s-a intrebat ce adult bine platit, cu acces telefonic si on-line la un serviciu de catering, moare prin infometare?
„Anorexie” nu a fost un cuvant pronuntat nici ca tema de gandire, desi anorexia macina discret sanatatea mai multor oameni decat sugereaza statisticile. Atat Bogdan, cat si Raluca au transmis semnale de alarma celor din jur.
Numai ca originea psihologica a unor actiuni sau afectiuni este trecuta cu vederea de apropiati, dispretuita de comunitate si neglijata de medici. Nu se spune pe la noi ca astea sunt mofturi si ca psihologul sau psihiatrul nu sunt doctori adevarati? Sanatatea mintala este una dintre explicatiile posibile ale tragediilor recente. Dar, paradoxal, este dispretuita si de sistemul sanitar, si de societate.
