Antrenorul lui Internazionale, Roberto Mancini este banuit ca l-ar fi sunat direct pe fundasul roman pentru a-l convinge sa vina la Milano. "Roma a ales calea corecta. Internazionale a ales-o pe cealalta", este declaratia administratorului delegat de la Roma, Rosela Sensi.

Un jucator profesionist nu poate fi contactat direct de un alt club decit in ultimele 6 luni de contract. Cum Chivu mai are un an de contract in capitala Italiei, pentru ca orice grupare sa discute cu el, este necesar acordul Romei (clubul care il detine).

Situatia lui Chivu a devenit una enigmatica - dupa ce cazusera de acord privind trecerea romanului la Milano, Roma si Inter au dezmintit tranzactia.

"Toata lumea trebuie sa cistige", spune impresarul Victor Becali: "Jucatorul va avea un contract mult mai mare de 4,5 milioane, Roma o suma de transfer cit mai mare, etc".

Inter oferea 12 milioane de euro pentru Chivu. Roma a deschis noi negocieri cu Barcelona care include si jucatori in tranzactie - ofera o suma de bani si pe francezul Giuly in schimbul romanului.