Initial, optasem pentru un alt titlu: „Ion Iliescu cere scuze lui Traian Basescu“. Ar fi fost putin mai mult decit un artificiu retoric, dar nu cu mult. In realitate, fostul presedinte a mers cu scuzele mult mai departe.
Inainte de orice, as vrea sa remarc extraordinarul altruism de care a dat dovada in aceste zile fostul presedinte al Romaniei. Pe o vreme teribil de calda, Ion Iliescu scrie scrisori si, in acest fel, da combustibil presei care nu mai are, asa cum a fost cazul anul trecut, dosare de Securitate si nume spectaculoase de forfecat.
Grija mare pentru buna functionare a presei, multa generozitate din partea lui Ion Iliescu, dar si greaua batrinete pe care o duce cu sine. Vazind cu cita hotarire incearca acum, iesit de pe aleea principala a politicii romanesti, sa ne faca sa credem ca albul e negru si invers, nu mai e nevoie sa il luam peste picior pe nefericitul fost presedinte: de vreme ce ride singur de el...
Scrisoarea pe care Ion Iliescu i-a trimis-o ieri lui Traian Basescu nu e o isprava epistolara singulara in ultimele zile. Fostul presedinte i-a mai scris si lui Sorin Iliesiu, evitind sa ii raspunda la citeva intrebari bine plasate despre, stiu ca sint prea blind, activism si neoactivism politic.
Iliescu l-a infierat pe Iliesiu cu minie proletara si cu aplomb de secretar de partid pentru indrazneala de a cere adevarul. Plus ca, ulterior, dupa ce polemica dintre cei doi se cam incheiase, I. Iliescu i-a trimis o mizerabila directa (bineinteles) de stinga lui Vladimir Tismaneanu.
Asadar, Ion Iliescu isi facuse mina; prin urmare, scrisoarea de acum doua zile e o continuare cumva fireasca a activismului unui cindva activist de nadejde cu acte in regula al PCR.
De fapt, cele doua scrisori trebuie arhivate cu grija. Alaturi de interventiile politice, in special cele de politica interna, ele pot servi ca excelent material didactic. Duhul lor - scapat din cind in cind din sticla - e al altor vremuri. Ca sa nu le repetam, e necesar sa nu le facem uitate; Ion Iliescu, in marinimia sa, ne ajuta foarte mult in acest sens.
Pe scurt: luarile sale de pozitie recente sint extrase din mantaua lui „mai, animalule!“. Inclusiv din acest motiv, spuneam mai sus ca e ingrozitoare batrinetea pe care si-o ofera Ion Iliescu.
Sa nu dau doar tircoale scrisorii lui Ion Iliescu catre Traian Basescu. E un fel de a spune - catre actualul presedinte al Romaniei. Dincolo de destinatarul nominalizat, aceasta este si o scrisoare pe care Iliescu si-o trimite siesi. Cititi-o cu atentie: veti descoperi un autoportret nemaipomenit. Crud, ca adevarul cel mai dur. Iata doar fragmente: „pozitia dvs.
este nedemna pentru un sef de stat responsabil“; „imaginea despre Romania pe care o proiectati prin intermediul unor astfel de aparitii in presa internationala este grav deformata de obsesiile si interesele dvs.
politice“; „mentalitate fanariota“; „adincirea conflictelor din societate, legitimarea urii“; „vorbiti si actionati in numele poporului, cind de fapt un singur lucru conteaza: dvs. si interesele dvs.“. Inca o data: de apreciat efortul lui Ion Iliescu de a transmite, fie si atit de incifrat, adevarul despre sine in mijlocul caniculei.
In excelentul interviu dat ieri Cotidianului, Ion Iliescu a fost oprit de consilierul sau cel mai fidel atunci cind au inceput intrebarile despre trecutul sau de activist. De fapt, intr-un fel, nici nu mai era nevoie: trecutul sau de activist se vede si acum. Ion Iliescu continua sa croseteze neadevaruri; numai ca acum viteza cu care ele se desira este din ce in ce mai mare.
Nu intelepciune se numeste ceea ce face acum Ion Iliescu. E o falsa intelepciune. Vorbele sale sint dure si de aceea par acuze. In realitate, ele sint scuze. Scuze publice, pe invers. Un activist adevarat - iar Ion Iliescu este un superactivist - nu utilizeaza niciodata cuvintele cele mai potrivite. Atita poate.
