Procesul de adoptie intentat de Madonna este in pericol, dupa ce inspectorului (care trebuia sa analizeze relatia dintre Madonna si sotul ei si sa stabileasca daca cei doi sunt parintii potriviti pentru David) nu i s-a mai permis sa calatoreasca in Marea Britanie, informeaza bbcnews.co.uk.

In cadrul a doua vizite la locuinta din Londra a cantaretei, Penstone Kilembe trebuia sa verifice daca micutul se simte bine in noua lui familie.

Insa, Kilembe a declarat ca reprezentantii guvernului din Malawi nu i-au aprobat vizita si ca procesul de adoptie “ar putea fi anulat”.

Reprezentantii guvernului nu au declarat nimic referitor la aceasta problema, insa se pare ca va fi trimis un alt oficial la Londra.

Kilembe a fost numit de Inalta Curte din Malawi sa verifice daca baiatul este bine ingrijit si sa intocmeasca, de cel putin doua ori, un raport in acest sens pe care sa il prezinte in fata instantei de judecata si a ministerului.

Kilembe a mai spus: “Intregul proces de adoptia ar putea fi anulat, iar David ar putea fi adus inapoi in tara.”.

Se pare ca principalul motiv pentru care guvernul nu a mai aprobat plecarea lui Kilembe a fost acuzatia adusa de ministrul Kate Kainja, care sustine ca Kilembe a primit de la Madonna un bilet de avion si bani.