Avem trei evenimente petrecute in doua guvernari si un numitor comun, Golden Blitz, care ne ajuta sa intelegem mai bine cum se exercita puterea la firul ierbii, dincolo de maimutareala pe care tot romanul o vede seara de seara la televizor.

In anul 2004, oamenii ministrului Miron Mitrea licitau exclusivitatea pentru taximetria de la Aeroportul Otopeni si gaseau ca e foarte folositor pentru aceasta activitate ca firma cistigatoare sa aiba 60 de masini vopsite in gri, drept pentru care au inclus aceasta conditie in caietul de sarcini. Baietii de la Golden Blitz aveau flotila deja importata: fix 60 de bucati, toate gri.

Ministrul Mitrea nu s-a sinchisit sa dea o explicatie nici pina in ziua de azi...

Acum un an, oamenii ministrului Radu Berceanu executau constiincios o indicatie de-a presedintelui Basescu si relaxau din mers conditiile de participare la licitatia pentru autostrada Bucuresti-Ploiesti, spre a da o sansa si firmelor romanesti sa cistige.

Ei au gasit ca e irelevanta experienta anterioara in constructia de autostrazi si au inlocuit aceasta conditie cu cea privind turnarea unei anume cantitati de asfalt. Se stie ce a urmat: a cistigat un consortiu de mari asfaltatori romani, din care faceau parte patronii de la Golden Blitz si alti prieteni de-ai presedintelui Basescu.

Ministrul Berceanu s-a justificat spunind ca prin modificarea caietului de sarcini a permis participarea mai multor firme, deci a marit concurenta, fapt benefic pentru buget, pentru tara, pentru capitalism in general.

Anul acesta, Primaria Capitalei a anulat o licitatie pentru construirea podului peste calea ferata din Pipera pe motiv ca functionarii aceleiasi primarii ar fi intocmit prost caietul de sarcini. Mai exact, au scris acolo ca se cere „experienta similara“, si nu „experienta in construirea de poduri“.

Licitatia a fost anulata chiar daca participantii asta adusesera sa arate, ca au construit poduri la viata lor, deci anihilasera, tocmai prin acest fapt, presupusa greseala din caietul de sarcini.

Ramine insa foarte suspect, daca nu chiar ilegal, faptul ca functionarii primariei si-au dat seama de presupusa greseala abia dupa ce s-au deschis ofertele, cind, avea sa se constate, pe locul secund s-au plasat cunostintele noastre de la Golden Blitz.

Antecedentele evocate mai sus i-au calificat aproape obligatoriu pentru prezumtia de vinovatie: mai trucam si anul acesta o licitatie pentru ei? La reluarea licitatiei, oamenii primarului Adriean Videanu au majorat de aproape 20 de ori cifra de afaceri necesara pentru a participa la licitatie.

Desi acest fapt e de natura sa restringa competitia, primarul Videanu, spre deosebire de colegul Berceanu, gaseste ca acesta este un lucru firesc, pentru ca nu e vorba de un drum oarecare, ci de un pod, un obiectiv important, asadar, nu poate participa fitecine. Si nu tot de un pod, daca nu ma insel acelasi, era vorba si la prima licitatie?

Vedeti? Asta inseamna exercitarea reala a puterii, si nu maimutareala zilnica de la televizor. Sa decretezi discretionar si nestinjenit de nimeni, nici macar de lege, ce e folositor, ce e benefic, ce e important. Apoi nu-ti mai ramine decit sa pui un negru sa scrie caietul de sarcini. Iar in caz de Doamne fereste, sa-l rescrie.