Ministrul Internelor si Reformei Administrative, Cristian David, l-a nominalizat pe chestorul de politie Gheorghe Popa pentru functia de inspector general al Inspectoratului General al Politiei Romane, se arata intr-un comunicat dat publicitatii. Popa urmeaza sa fie numit in functie de catre premierul Calin Popescu Tariceanu.

In varsta de 48 de ani, Gheorghe Popa va prelua functia de sef al Politiei Romane dupa ce predecesorul sau, chestorul principal Dan Valentin Fatuloiu va pleca in Statele Unite ale Americii pentru a prelua conducerea Biroului atasatului afacerilor interne.

Potrivit legislatiei, seful Politiei Romane este numit prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului Internelor si Reformei Administrative.