Analiza de joi

Joi, 27 septembrie 2007, 0:00

„Da, mama era locotenent-colonel, iar tata colonel, documentarist, la Directia Securitatii Statului”. Daniel Daianu a confirmat acest mic detaliu abia a doua zi, dupa spovedania sa publica. Detaliul pare irelevant, dar schimba perspectiva. In interviu, Daianu isi prezentase putin altfel obarsia: „Eu ma trag dintr-o familie cu vederi de stanga.

Bunicul meu a fost ilegalist, a murit in 46, fusese batut. Nici n-a apucat sa vada zorii asa zisului socialism in devenire. N-a apucat. Asta a fost familia mea.” Despre parinti insa, tacere. I-a acoperit prin omisiune. Ma intreb de ce.

Prin urmare: era familie de securisti, nu de stanga. Domnul Daianu are oroare de cuvantul „securist”. Il doare cand i se spune asa. Dar asta a fost familia lui, blazonul casei. N-o sa-l poata sterge pentru ca azi nu-i mai place.

Cu toate datele pe masa, inclusiv cele despre parintii sai, putem intelege mai bine mediul in care s-a format tanarul Daianu, de ce a intrat la 23 de ani in Departamentul de Informatii Externe si de ce i-a fost mai usor, poate, sa iasa din sistem trei ani mai tarziu. Dar nu avem toate datele, chiar daca la portretul lui Daianu se adauga tuse noi, ascunse discret de fostul ofiter.

Sceptic, fostul sau sef, generalul Ion Mihai Pacepa, sustine ca DIE avea o regula sfanta: nu intrai si nu plecai la cerere. Dar poate ca Daianu chiar este, cum singur se prezinta, exceptia care intareste regula. Un caz rarissim, unic.

Iata si argumentul sau forte: la plecarea din DIE i-au scris pe cartea de munca ofiter. Or, nici un serviciu secret nu trimite un ofiter in misiune si sa strige asta in gura mare. Prin urmare, mentiunea din cartea sa de munca ar fi dovada imbatabila a iesirii sale definitive din sistem.

Traseul sau ulterior, atata cat stim despre el, pare sa il desparta de securismul invatat in familie, dar ramane mereu ceva nelamurit si obscur in istoria sa.

CNSAS a decis astazi ca n-a facut politie politica. Dar cum ar putea niste judecatori sa pronunte o sentinta fara sa citeasca dosarul „inculpatului”? Din cate spune chiar Daianu, dosarul sau nu se afla la CNSAS. A facut acum cateva luni cerere sa-l vada, dar n-au avut ce sa-i arate.

In treacat fie spus, cam tarziu i s-a trezit curiozitatea si, ce coincidenta, chiar inainte sa fie propus locul doi pe listele PNL pentru Parlamentul European.

Stim ca dosarul sau zace, mai departe, in arhiva SIE, care tine sub cheie dosarele ofiterilor. Si atunci, fara un dosar complet pe masa, cum au dat verdictul? Poate avea CNSAS incredere totala in documentele si informatiile selectate de SIE? Ce poate afla Colegiul din fisa postului, singura hartiuta trimisa spre studiu?

Cazul lui Dan Voiculescu si alte precedente ne-au pus in garda. Felix era ca apa sfintita inainte ca SIE sa opereze desecretizarea masiva a dosarelor si sa le predea integral CNSAS. Cand dosarul sau a putut fi citit din fir a par, am aflat ca Felix a facut politie politica.

Prin urmare, solutia corecta in cazul Daianu ar fi desecretizarea integrala a dosarului. Altfel, ne vom intreba mai departe: ce a facut in America? De cate ori a plecat de fapt in strainatate si cu ce misiune? A mai colaborat cu DIE dupa 78 sau nu? A scris note informative? Ce garantie vom avea altfel ca certificatul de buna purtare dat azi nu va fi retras maine?

Pe scurt, ca sa-i putem judeca in mod corect tot trecutul sau avem nevoie de toate faptele sale. 14 ani din viata sunt inca ferecati in copertile unui dosar.

Insa domnul Daianu a lasat in urma fapte indiscutabil favorabile imaginii sale. Capitalizeaza meritul de a fi scris in anii 80 cel putin trei articole critice la adresa economiilor din tarile socialiste, iar unii prieteni si-al amintesc vorbind urat despre Ceausescu in gura mare.

N-a fost un dizident, cum el insusi recunoaste, iar propriile lasitati si erori de tinerete si le asuma aparent sincer.

Cazul sau pare complex si dificil de incadrat in tipologia fostului regim. Unii l-au plasat in categoria „tehnocratilor optzecisti”, un grup, sa-i zicem, luminat de ofiteri care au inteles ca regimul se prabusea si ca va veni vremea lor. Au asteptat, au prevazut si au pregatit, poate, caderea lui Ceausescu.

Prin Decretul 363 din 23 iunie 1973, Institutul de Economie Mondiala (unde au lucrat intre altii Isarescu, Ciumara, Dijmarescu etc) a fost subordonat DIE, devenind o organizatie acoperita a acesteia. Majoritatea zdrobitoare a cadrelor erau ofiteri acoperiti ai DIE. Restul erau colaboratori.

Erau ofiteri bine pregatiti, cultivati si rafinati. Daca ii opuneti unor Merce sau Plesita, puteti folosi chiar expresia “baieti spalati”. Specialisti cu acces la informatii si prognoze pe termen lung, au preluat din mers puterea dupa 89, iar cei mai multi au controlul economic.

Fostele retele au functionat dupa 89 in special pentru consolidarea puterii economico-financiare si capitalizarea fostilor ofiteri.

Daianu face si el parte din categoria inteligentelor superioare, dispretuia sticla de wisky si pachetul de tigari, maximul de confort imaginat de unii ofiteri DIE si intelegea bine ca se poate mai mult decat atat.

Domnul Daianu a urmat o cariera exemplara dupa 89. A avut curajul sa recunoasca public la inceputul anilor 90 ca a fost ofiter DIE, ceea a facut din el, trebuie sa admitem, un fel de “rara avis” printre fostii securisti. Asa a intrat in gratiile societatii civile de dreapta.

A ajuns ministru de finante in guvernul CDR si unul dintre favoritii lui Emil Constantinescu, cel care avea sa se declare invins de securisti.

Daianu ne intereseaza pentru ca a intrat in politica. Va propune decizii care ne va afecta noua viata si avem dreptul sa stim cine este, iar dansul si institutiile statului au obligatia sa ne spuna.

Daca nu facea acest pas, putea sa-si vada linistit de familie, de afacerile cu fiul lui Verestoy Attila, de jocul pe bursa, de speculatiile imobiliare si de averea pe care singur si-o estimeaza la 2 milioane de euro. Nu ne-ar fi interesat prea mult.

Dar, pentru ca va reprezenta Romania la Bruxelles, pentru ca are toate sansele sa ajunga in Comitetul de politica monetara si de buget din Parlamentul European, locul unde se plamadeste bugetul Uniunii, ne intereseaza in mod special. Totul.

P.S. Nu stiu ce sa cred. Uneori mi se pare sincer, macinat si apasat de trecutul sau. Alteori parca ascunde ceva si joaca perfect un rol. Cazul Daianu este, cel putin prin asta, unic. Si apoi ma intreb din nou: dar daca e doar o farsa?