Comunicatul Parchetului

In temeiul prevederilor art. 109 alin. 2 din Constitutia Romaniei, art. 12, art. 16 alin. 1 si 2 si art.

19 din Legea 115/1999 privind raspunderea ministeriala, republicata si modificata, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a sesizat pe Presedintele Romaniei pentru ca acesta sa ceara urmarirea penala fata de Remes Decebal Traian, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art.

257 din Codul penal, in dosarul nr. 157/P/2007 al Directiei Nationale Anticoruptie.

Conform dispozitiilor art. 16 din Legea nr.115/1999, astfel cum a fost modificata prin O.U.G nr.95 din 4 octombrie 2007, Procurorul General al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a informat pe primul - ministru cu privire la sesizarea adresata presedintelui Romaniei.

Trei licitatii pentru 15.000 euro si 15.000 RON

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, urma sa-l sprijine pe omul de afaceri Gheorghe Ciorba sa castige trei licitatii, se arata in documentele procurorilor care au cerut mandatul de arestare pe numele fostului ministru al agriculturii, Ioan Avram Muresan, precizeaza agentia de presa NewsIn.

Procurorii au cerut arestarea preventiva a lui Ioan Avram Muresan acuzandu-l ca a intervenit, in luna septembrie, pe langa actualul ministru al agriculturii, Decebal Traian Remes, in scopul sprijinirii firmei S.C. CONSTRUCT EUROPROMT SRL Satu Mare controlata de Gheorghe Ciroba, invinuit in dosar.

Cu sprijinul ministrului, respectiva firma urma sa castige o licitatie de lucrari organizata de Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Valcea, se arata in motivarea procurorilor care a cerut retinerea lui Muresan.

Pentru a obtine sprjinul ministrului, omul de afaceri urma sa dea produse alimentare in valoare de 1500 de RON si suma de 15.000 de euro.

Acuzatiile din dosar se bazeaza, potrivit procurorilor, pe declaratiile omului de afaceri Gheorghe Ciorba si ale altor doi martori, Marin Gheorghe Ciorba si Florica Alec, dar si pe notele de redare ale convorbirilor telefonice si discutiilor interceptate in baza unei autorizatii emisa de Tribunalul Bucuresti.

Procurorii au cerut emiterea mandatului de arestare pentru Muresan sustinand ca acesta a incercat sa se sutraga de la urmarirea penala, a incercat sa zadarniceasca aflarea adevarului si prezinta pericol pentru ordinea publica.

UPDATE: Premierul Calin Popescu Tariceanu, a declarat ca nu are cunostinta de vreo cerere a DNA privind urmarirea ministrului Remes, dar a precizat ca Parchetul s-a grabit in ultimii ani cu cercetarile in privinta ministrilor Cabinetului sau.

"Parchetul s-a distins in doi ani de zile printr-o graba deosebita care a facut in asa fel incat cativa dintre membrii Cabinetului sa fie anuntati ca fac obiectul unei cercetari, apoi presedintele sa ia masura suspendarii si asistam, in final, la neinceperea urmaririi penale" - a adugat Tariceanu.

El a mai spus ca spera ca justitia este responsabila in privinta acuzatiilor pe care le aduce si a spus ca va face mai multe declaratii dupa ce va primi o hartie oficiala, sa vada despre ce anume este vorba.

Decebal Traian Remes a discutat timp de o ora cu Calin Popescu Tariceanu, dar a plecat de la Palatul Victoria fara sa faca niciun fel de declaratii.

UPDATE: Decebal Traian Remes a trimis luni seara presei un comunicat in care spune ca nu va comenta subiectul pana cand comisia prezidentiale nu va da aviz negativ, dar a precizat ca nu are "nicio culpa".

Precizare

Referitor la solicitarea avizului de la Presedinte privind urmarirea mea penala, aduc la cunostinta Mass-Media ca pana in ziua in care se va da acel aviz negativ sau, in caz contrar, pana in ziua in care Parchetul va da solutia NUP, nu voi comenta subiectul.

Fac precizarea ca nu am nici o culpa.

Min. Decebal Traian Remes

Citeste si:

  • Intermediarul afacerii - fostul ministru taranist Ioan Avram Muresan
  • Presa despre retinerea de catre DNA a fostului ministru Muresa