Misiunea americana in Irak este “un cosmar al carui sfarsit nu se intrevede” din cauza greselilor politice facute dupa caderea lui Saddam Hussein si care continua si astazi, a afirmat fostul comandant al trupelor multinationale din regiune, citat de CNN.

Generalul in rezerva Ricardo Sanchez, care a comandat trupele coalitiei pentru un an incepand din iunie 2003, a acuzat greselile politice si militare din Irak care au permis aparitia miscarii de gherila. Intre acestea, Sanchez a mentionat desfiintarea armatei irakiene, esecul de a stabili legaturi cu liderii tribali si neinstalarea rapida a administratiei civile dupa caderea lui Saddam.

Fostul general a afirmat ca strategiile actuale - incluzand desfasurarea unei forte americane suplimentare de 30.000 de soldati la inceputul acestui an - reprezinta “o incercare disperata” de a recupera anii pierduti prin politicile gresite aplicate in Irak.

“Fara indoiala ca America traieste un cosmar al carui sfarsit nu se intrevede”, a declarat Sanchez. Desi a criticat Departamentul de Stat, Consiliul securitatii nationale, Congresul si liderii militari americani, el s-a ferit sa mentioneze numele vreunui oficial.

Ricardo Sanchez s-a retras din randurile armatei anul trecut, la doi ani dupa ce si-a incheiat mandatul de comandant al fortelor americane din Irak. Retragerea sa a intervenit in urma scandalului de la inchisoarea Abu Ghraib, unde prizonierii irakieni au fost supusi abuzurilor de catre soldatii americani.

Sanchez nu a fost acuzat oficial, insa nu a fost promovat la sfarsitul mandatului si a fost criticat pentru ca nu a impiedicat violentele indreptate impotriva prizonierilor.

Fostul comandant american a afirmat ca, in timpul mandatului sau, a inteles ca misiunea sa era afectata puternic din cauza faptului ca Departamentul de Stat si alte agentii nu participau in mod adecvat la o misiune ce nu putea fi castigata doar prin forta militara.

Sanchez a afirmat ca si-a dat seama ca lucrurile merg gresit in Irak inca din 15 iunie 2003, ziua cand a preluat comanda trupelor din zona. “Nu exista nimic in Washington astazi care sa ne dea speranta” ca lucrurile se vor schimba, a afirmat generalul.

Sanchez s-a declarat pesimist in legatura cu strategiile actuale ale SUA in Irak, insa a afirmat ca retragerea completa nu este nici ea o solutie. “Armata americana se afla intr-o situatie de nerezolvat...America nu are alta varianta decat sa-si continue eforturile in Irak”, a afirmat Sanchez.

Casa Alba nu a raspuns direct criticilor formulate de fostul comandant american. Purtatorul de cuvant al Administratiei de la Washington, Trey Bohn, a afirmat ca “apreciem serviciul sau in slujba tarii” , adaugand ca “mai e multa munca de facut, insa s-au facut progrese in Irak si acesta e lucrul pe care ne concentram in acest moment”.