Max Mosley, presedintele Federatiei Internationale de Automobilism (FIA), a declarat ca pilotii celor de la McLaren Mercedes ar putea incepe noul sezon din Marele Circ depunctati, in cazul in care inspectia federatiei internationale va detecta pe masina pentru anul 2008 a team-ului anglo-german elemente furate de la rivalii de la Ferrari.

Acest lucru va fi anuntat, cel mai probabil, in data de 7 decembrie, atunci cand va avea loc o sedinta la nivel mondial in lumea motorsporului, dupa cum sustine The Guardian. “Masinile McLaren vor fi inspectate atent pentru a se observa daca detin proprietati care se regasesc si la monoposturile Scuderiei”, a precizat Moxley.

In replica, oficiali ai Ferrari au declarat ca nu ar fi un lucru chiar atat de rau ca rivalii lor sa foloseasca din tehnologia echipei cu sediul la Maranello, pentru ca “este exact ca atunci cand joci poker si stii cu precizie ce carti are adversarul in mana”, dupa cum au adaugat, plini de umor, ingineri ai italienilor.