Conducerea Consiliului National Secuiesc (CNS) - scaunul Gheorgheni intentioneaza sa initieze dezbateri publice in vederea infiintarii judetului Tinutul Secuiesc, prin unificarea judetelor Harghita, Covasna si o parte din Mures, relateaza NewsIn.

"Initiem formarea judetului Tinutul Secuiesc, prin unificarea judetelor Harghita, Covasna si partea din Mures unde se gaseste scaunul Mures (adica acele localitati care formeaza Tinutul Secuiesc), cu posibilitatea sa li se alature si alte localitati", se arata intr-un comunicat de presa al CNS Gheorgheni.

Potrivit initiatorilor, demersurile pentru obtinerea autonomiei teritoriale a Tinutului Secuiesc trebuie sa inceapa de urgenta, pentru ca organele de conducere ale poporului secuiesc, "parte a natiunii maghiare", sa poata dispune de autoritate deliberativa si de mijloacele necesare exercitarii competentelor de autoguvernare.

„Dorim ca Tinutul Secuiesc, de la Cheile Bicazului pana la dealurile de langa Tarnave, de la Chicis pana la ultimul sat locuit de secui, la vest de Targu Mures, sa nu mai fie divizat de hotari artificiale, impuse de comunisti”, se arata in comunicatul CNS.