Analiza de joi - de Dan Tapalaga

Joi, 8 noiembrie 2007, 0:00

Documente: Extrase din Decret... (08.11.2007) DOC

Decretul adoptat de Consiliul de Ministri al Italiei la 31 octombrie 2007 bate ordonantele cu schepsis de pe la noi. Tot secretul lor, ca si al decretului Prodi, sta in virgule, in formulari vagi si interpretabile. O adevarata arta politica latina: sa ocolesti legea cu alta lege, sa deschizi calea abuzurilor fara sa comiti din prima un abuz.

Un articol din decretul-groazei dedicat taberelor de tigani din Roma, Padova sau Verona stabileste pasii expulzarii. Regulile par, la prima vedere, foarte europene si pline de toleranta. Celui expulzat i se acorda un termen aparent generos ca sa paraseasca tara: nu mai putin de o luna. Poate sa faca, desigur, recurs daca stie cum si are chef.

Iar interdictia de a mai calca in Italia nu trebuie sa depaseasca cumva 3 ani, ca moare Italia de dorul expulzatului.

Da, dar exista un daca. O virgula. Daca autoritatea locala, prefectul, constata pe baza propriilor sale impresii ca are de-a face cu un caz de “urgenta”, gata cu democratia! Atunci, cazul devine o exceptie. O exceptie extrem de vag definita, care deschide larg calea abuzurilor administrative. Iata cum suna, intr-o traducere aproximativa, articolul 7-bis din vestitul decret Prodi.

De fapt, tot decretul modifica un alt decrert-lege, 30 din 6 februarie 2000, care stabileste conditiile expulzarii:

“Expulzarea din tara din motive care tin de siguranta publica va fi dispusa si motivata de catre prefect, trimisa apoi catre rezidenta sau locul de sedere al celui vizat iar textul va fi tradus intr-o limba accesibila destinatarului sau in engleza.

Masura expulzarii va fi in mod explicit notificata si vor fi indicate modalitatile de recurs precum si durata interdictiei de intrare in tara, care nu poate depasi trei ani. Masura expulzarii prevede un termen limita pentru parasirea teritoriului national, care nu poate fi mai mic de o luna de la data notificarii, cu exceptia cazurilor de urgenta dovedita.

Pentru motive care tin de siguranta publica, expulzarea va fi pusa in aplicare de urgenta de un chestor...”

Puteti sa va imaginati scena notificarii intr-un cort de la marginea Romei. Vine un functionar calare pe bicicleta cu o hartiuta tradusa in romaneste sau in engleza. Nu mai are importanta. Oricum, tiganii sunt majoritatea analfabeti. Nu mai conteaza, fireste, nici ca acolo scrie cand va fi expulzat si cum poate face recurs.

Tiganul ia foaia si aprinde cu ea ceaunul in care fierbe un porumbel vanat in Piata San Pietro.

Practic, nici nu trebuie sa fi furat vreun porumbel, portofel, bicicleta, televizor, poseta, etc ca sa fie expulzat. E destul ca sta intr-un cort de carton, scoate fum si fierbe oale. Articolul 7-ter din decretul-groazei le oferta prefectilor posibilitatea sa dispuna dupa bunul lor plac masura expulzarii.

Daca nu ne place de fata ta, mars acasa! Iata cum defineste articolul 7-ter din decretul Prodi notiunea de pericol public:

“Masurile de siguranta publica se impun atunci cand cetatenii sau familiile lor, indiferent de cetatenie, au un comportament care aduce atingere demintatii umane sau afecteaza drepturile fundamentale ale omului, siguranta publica, si face sederea sa in tara incompatibila cu o existenta obisnuita.”

Prefectul din Milano si cel din Verona, care a intocmit si el o lista cu 34 de expulzati, emit ordinele de expulzare in baza acestui articol sclifosit dar foarte parsiv.

Sigur ca si clanurile de albanezi care au preluat inca din anii 90 traficul cu de droguri in Sicilia par usor incombatibili cu o existenta obisnuita, dar nu s-a gandit nimeni la un decret.

A fost nevoie de un furtisag banal, o moarte stupida si un viol imaginar ca stanga speriata de revirimentul dreptei sa urle: pana aici! Gata cu nenorocitii de imigranti! A trebui sa vina Mailat, tiganul din Avrig, sa trezeasca din somnul ei lung inalta constiinta civica italiana.

Odata deschisa calea arbitrariului, nimic n-a impiedicat autoritatile locale sa treaca la curatenie. Presedintele Giorgio Napolitano a promulgat decretul joi, iar prefectul de Milano, Gian Valerio Lombardi, a semnat vineri primele patru ordine de expulzare.

Prefectul a urcat rapid primii patru romani-romi in avion si nu s-a obosit sa explice de ce expulzarea lor era o urgenta asa de mare, cine urma sa fie ucis, violat sau cel putin jefuit si ce vor face cei patru in Romania. Chiar vor sta acasa trei ani sau vor ateriza pe Otopeni cu primul Alitalia si vor urca in urmatorul Lufthansa?

“Nu e un ordin de deportare”, a exclamat premierul de stanga, Romano Prodi. Dar atunci ce poate fi? Un truc stangist de uz intern, o farsa electorala, o smecherie napolitana? Posibil. Gaselnita a lasat masca Bruxelles-ul. Tot ce au putut sa mormaie oficialii europeni a fost ceva despre expulzarile in masa. Nu e cazul, le-a ras in nas acelasi Prodi.

Iata, abia daca s-au strans doua duzini. Pe termen lung, decretul sau va avea insa efectele unei expulzari in masa, realizata in multe palcuri mici.

Nici Bucurestiul n-a avut prea multa inspiratie. Pina si Traian Basescu s-a vazut silit sa admita public, in interventia sa din 4 noiembrie, ca noua legislatie italiana corespunde pe fond directivei 38 din 2004 referitoare la libera circulatie dar ca “modul de aplicare al acesteia este defectuos”.

Cioroianu de la externe a dovedit ca poate fi mai fascist chiar decat Prodi, anuntandu-si etuziast revelatiile din Egipt: deportari in desert si batalioane disciplinare pentru tigani.

Marea problema, asa cum au sesizat si autoritatile de la Bucuresti, este ca expulzatilor nu li s-a oferit sansa sa apeleze la justitie si sa faca recurs.

Dreptul la aparare facut praf, prezumtia de nevinovatie aruncata la cos, “profiling” de tip rasist, toate s-au intamplat in Italia lui Prodi si Veltroni. Aceste gesturi politice spectaculoase si populiste nu vor repara esecul meltingpot-ului european. Vestea proasta pentru Prodi sau pentru radicalii de dreapta ostili imigrantilor este ca acum e prea tarziu. Nu mai pot face nimic.

Toate legile pamantesti si naturale lucreza impotriva lor. Tiganii expulzati abuziv vor castiga la CEDO si le vor lua, de aceasta data perfect legal, banii italienilor. Se vor intoarce, vor circula pentru ca profetii Statelor Unite ale Europei ne-au predicat ani de zile libertate de circulatie si acum vrem sa ne inchinam ei.

Originea raului sta intr-un furt continuu. Noi toti, romanii, tiganii si italienii, ne-am furat cate putin. Noi le-am furat tiganilor sansa de a-si face un viitor, aici, in Romania. Tiganii ne-au furat cum s-au priceput si de unde au apucat. Italienii au furat de la propriul lor stat, dezvoltand cu sarg retelele muncii la negru, cu sclavi din Est printre care s-au strecurat binisor tiganii.

Setos de forta de munca ieftina, statul italian a inchis ochii ani de zile, castigand bani frumosi cu si de pe urma romanilor pusi astazi la stalpul infamiei. “Nimeni nu stie”, i-a raspuns Prodi reporterului de la Financial Times cand a fost intrebat cati romani traiesc de fapt in Italia. Nimeni n-a vrut, de fapt, sa stie. Asa ar fi mai corect.

Pana la urma, platim cu totii ce am furat ani de zile. Exemplul recent al Italiei arata ca retelele anti-stat si falimentul institutiilor democratice sunt de acum problema intregii Europe, nu doar nefericirea unei tari.