Un barbat in varsta de aproximativ 20 de ani a incercat sa-i agreseze luni, la Berlin, pe cancelarul german Angela Merkel si pe presedintele francez Nicolas Sarkozy, dar a fost rapid imobilizat de politie, informeaza AFP.

Tanarul agresor a inaintat in mod amenintator, cu pumnii ridicati si strigand in limba germana, catre cei doi lideri politici in momentul in care acestia ieseau de la un liceu franco-german unde tocmai rostisera discursuri despre integrarea strainilor, transmite sursa citata.

Potrivit declaratiilor unor martori oculari, agresorul voia sa demonstreze pe aceasta cale impotriva ”statului politienesc”.

El a fost imobilizat cand se afla la doar cativa metri de Nicolas Sarkozy si de Angela Merkel, fara a se inregistra vreun ranit in timpul incidentului.