Ce promit candidatii la Primaria Ploiesti, desi bugetul orasului este unul saracacios

de Catalin Stavri     HotNews.ro

Care sunt principalele cinci investitii pe care candidatii importanti la Primaria Ploiestiului le considera prioritare si pe care le-ar demara imediat daca ar fi alesi in functia de primar? Hotnews a stat de vorba cu candidatii care si-au anuntat proiectul electoral pentru a vedea cum vor incerca sa dezvolte orasul o data ce vor ajunge in scaunul de primar. Desi aproape toti candidatii s-au inghesuit sa promita lapte si miere, bugetul orasului ii contrazice. Anul acesta, bugetul orasului este de 500.000.000 lei, iar totalul cheltuielilor pentru investitii ar fi de aproximativ 100.000.000 lei, adica in jur de 20 milioane de euro. Ori cu acesti bani, cel putin in 2016, nici macar nu se poate da startul unor proiecte care par din domeniul fantasticului.

Inainte de a va prezenta promisiunile electorale trebuie sa precizam ca aceasta campanie i-a prins pe majoritatea candidatilor-nepregatiti. De la inceputul lunii mai am solicitat ofertele electorale, dar ne-am lovit de tot felul de scuze: ca pliantele nu sunt gata, ca vine Pastele, ca sunt prea multe proiecte pentru a fi trecute in revista, etc. Intr-un final, candidatii s-au inghesuit sa promita ploiestenilor un Ploiesti infloritor, concurent cu marile orase din Europa: spitale noi, dotate cu tehnologie de ultima generatie, centre de invatamant noi, gratuitati la transportul public si mijloacele noi de transport public, parcari pe acoperisul blocurilor, precum si alte investitii tentante.
  • Va prezentam mai jos ofertele electorale ale candidatilor Adrian Dobre-PNL, Marius Fenichiu-independent, Cristian Ganea-PSD si Gratiela Gavrilescu-ALDE.
  • Adrian Dobre, candidatul PNL
Adrian Dobre
Foto: Facebook
Spitalul municipal de urgenta - investitie de 40 milioane euro. Strategia lui Adrian Dobre (PNL) presupune cinci investitii majore: spitalul municipal de urgenta, achizitionarea de material rulant, reabilitarea termica, investitii in cultura si sport. Proiectul candidatului PNL presupune constructia unui nou spital municipal de urgenta care sa cuprinda atat Spitalul Municipal, cat si Spitalul de Pediatrie. Prin acest proiect, candidatul PNL la Primaria Ploiesti incearca sa rezolve problema sistemului sanitar din Ploiesti, iar in urma consultarii cu specialisti a rezultat aceasta solutie, desi numai un studiu care urmeaza sa fie solicitat de consilierii PNL pentru a fi supus discutiilor in Consiliul Local poate confirma aceasta necesitate (finantare + concluzii).

Potrivit lui Dobre, studiul este necesar pentru ca numai un studiu facut de o firma de specialitate, cu specialisti DSP, avand avizele Ministerului Sanatatii, poate sa dea toate informatiile despre necesitatea medicala din Ploiesti (se mai pot pastra sau nu sediile actuale, numarul de posturi si sectiile, existenta sustenabila a CPU-urilor etc). Candidatul PNL vede unavantaj ca cele doua spitale sa fie intr-o singura locatie prin prisma faptului ca toata aparatura "noua si performanta" va deservi ambelor necesitati si, de asemenea, problema numarului de medici de specialitate va fi mult diminuata in acest mod. De asemenea, o cladire noua, conceputa de la inceput pentru a fi spital, va fi construita in conformitate cu normele sanitare, pe circuite proprii normelor anilor in care traim.

Estimativ, finantarea este de 40 milioane euro pentru constructie si dotari succesive, anual 70% din bugetul local si diferenta de la Consiliul Judetean si  Ministerul Sanatatii plus posibilitatea achizitionarii aparaturii medicale din fonduri europene. Durata implementarii acestui proiect ar fi de trei ani (2017-2020). Printr-o impartire financiara corecta a bugetului local al primariei pe fiecare an, se poate realiza finantarea fara indatorarea cu un nou imprumut.

Proiectul cu un nou spital municipal a fost si principala promisiune electorala in 2012 a fostului primar PSD al orasului Ploiesti, Iulian Badescu, cercetat penal in mai multe dosare de DNA Ploiesti.
La scurt timp dupa ce a facut public acest proiect, Dobre a fost acuzat de contracandidati ca pacaleste electoratul pentru ca a luat pozele cu noul spital de pe internet, de pe site-uri de profil din Turcia si SUA.

Achizitionarea de material rulant. Adrian Dobre considera ca modernizarea liniilor de tramvai fara material rulant nu are valoare, in contextulin care siguranta cetateanului e cea mai importanta. In acest sens, Primaria Municipiului Ploiesti poate fi partenerul unui CLUSTER (finantare) bazat pe fondurile Junker, pe sistemul SMART CITY (cercetare, productie, folosire, sistem integrat de management , eficienta energetica).

In acest proiect, materialul rulant este estimat la 30 milioane euro (30 tramvaie cu doua vagoane, iar asta se va face in concordanta cu o dezvoltare a activitatii TCE (societatea de transport in comun) , adica cu concursul Consiliului Judetean  pentru obtinerea licentelor pentru transport in zonele limitrofe ale Ploiestiului si prin crearea unei Asociatii Metropolitane de Transport in comun, care nu ar insemna o implicare in bugetele UAT-urilor limitrofe pentru TCE si transportul facil pentru cetateni in zonele limitrofe ale Ploiestiului.

 Reabilitarea termica. Candidatul Adrian Dobre crede ca in acest moment exista doua posibilitati de realizare a programului de reabilitare termica.

Prin fonduri europene, cu implicarea unor sume pe care trebuie sa le puna asociatiile de locatari.
Prin sistemul national cu finantare de la MDTR 50%, 30% din partea Primariei si 20% asociatiile de locatari, cu posibilitatea ca cei 20% sa fie preluati de catre autoritatea locala, in acest moment fiind mult mai eficient si relativ usor de pus in practica (in Ploiesti, prin acest program au fost reabilitate 40 de blocuri).

De ce reabilitare termica? Pe langa problemele legate de o incorectitudine bugetara, legea permitand acum ca aceste fonduri samearga doar catre blocuri, nu si catre proprietarii de la case (PNL a initiat deja un proiect de modificare legislativa care sa corecteze aceasta situatie), reabilitarea termica are doua mari avantaje:

Avantajul financiar imediat al proprietarului de apartament care plateste o factura intre 30-50% mai mica, in conditiile in care blocul este reabilitat corect.

Avantajul in timp al administratiei locale care, subventionand gigacaloria, prin reducerea numarului de gigacalorii folosite (35 milioane lei la nivelul anului 2011, pentru o gigacalorie suportabila de 160 lei) inseamna evident o suma mai mica care poate fi indreptata catre investitii, deci implicit catre locuri de munca. Un al treilea avantaj indirect , dar foarte important, este ca inceputul unei proceduri de termoizolare a blocurilor inseamna o expertiza la nivelul structurii de rezistenta , deci implicit se afla si starea de pericol si mai lamureste si situatia blocurilor cu bulina (in ce masura aceste buline au fost corect aplicate).

Cultura si sport. Intre 2008-2012 s-a incercat, si intr-o oarecare masura s-a realizat, scoaterea Ploiestiului din stigmatul ORAs MUNCITORESC. In acest sens, toate activitatile culturale desfasurate in Ploiesti, unele preluate , dar mult imbunatatite calitativ, si altele noi (Zilele Ploiestiului, Festivalul de Jazz, Festivalul de film etc) au creat premisele schimbarii acestui stigmat. Problema sesizata atunci si ramasa si azi este inexistenta unei Sali de spectacole menita sa sustina concerte, spectacole, festivalul de teatru, festivalul de film, cu tot ce inseamna ceremoniile acestora.

Adrian Dobre se gandeste ca Sala Sindicatelor din Ploiesti, reabilitata atat din punct de vedere al normelor tehnice actuale, dar si al esteticii interioare, poate fi gazda unui astfel de eveniment. Exista posibilitatea crearii unei fatade usoare, ieftina si rezistenta din materiale deja folosite de marile centre culturale care safie modificate fie anual, fie raportat la eveniment.

Ploiestiul a avut intotdeauna atletism de performanta. Una din criticile aduse noului stadion a fost ca s-a desfiintat pista - care oricum era necorespunzatoare si nu se mai puteau tine competitii. In acest sens, logica era de obtinere a fondurilor care sa fie sustinute si de la bugetul local, dar si de la Compania Nationala de Investitii, pentru un centru de atletism indoor si outdoor care sa poata gazdui competitii profesioniste. Aceasta locatie ar putea fi amplasata in spatele parcului PETROM de la Gara de Vest, unde exista teren suficient si modalitati lesne de ajuns. Finantarea inseamna cofinantare 70% Primaria Ploiesti (estimativ 15 milioane), 30% de la CNI, in trei ani, iar pentru dotari, utilizarea fondurilor europene.  

 
Candidatul independent la Primaria Ploiesti, Marius Fenichiu are mai multe  proiecte pentru momentul cand va fi ales primar, dar pentru moment acesta nu a oferit detalii despre finantarea unora dintre ele. Primele cinci proiecte ale candidatului independent sunt stoparea risipei banului public si transparenta activitatii primariei, cresterea absorbtiei fondurilor europene, anveloparea termica si consolidarea cladirilor cu risc seismic, construirea unui spital nou corespunzator statutului economic al Ploiestiului.
  •  Marius Fenichiu, candidat independent
Marius Fenichiu
Foto: Facebook
Stop risipei banului public si transparenta totala activitatii. Potrivit candidatului Marius Fenichiu, atat timp cat Ploiestiul gestioneaza un buget anual de peste 100 milioane euro, nu lipsa banilor e problema, ci hotia generalizata. Acesta vrea sa implementeze o schema simpla si 100% eficienta de administrare, mai exact, toleranta ZERO la furt, trafic de influenta, sifonarea banilor publici si supraevaluarea contractelor de achizitii. Acesta doreste ca la fiecare 6 luni sa organizeze o sedinta publica in care va da raportul ploiestenilor despre stadiul tuturor proiectelor si pe ce s-a cheltuit fiecare leu.

Toleranta ZERO la angajati-capuse ai administratiei locale, angajati care nu au criterii de performanta clar stabilite prin fisa postului, angajati a caror activitate nu este evaluata decat pe hartie, angajati care nu beneficiaza de plan de masuri pentru imbunatatirea performantelor pe criterii cantitative si calitative, angajati care trateaza cu dispret cetateanul si care isi pastreaza locul de munca prin prisma aservirii politice, relatiilor de rudenie sau prietenie.

Fenichiu vrea sa organizeze dezbateri publice reale si referendumuri locale pe proiectele majore ale Primariei si de asemenea sa implementeze  sisteme on-line prin care sa se poata urmari in orice moment stadiul rezolvarii petitiilor cetatenilor si platile Primariei, dar si pentru asigurarea liberului acces al cetatenilor la dezbaterile comisiilor din Primarie.

Cresterea absorbtiei fondurilor europene. Daca va iesi primar, Marius Fenichiu vrea ca Ploiestiul sa depuna  proiecte pentru fiecare domeniu de finantare. Banii europeni vor constitui surse de dezvoltare pentru: locuri de munca, cabinete si spitale, mediu, drumuri, apa, curatenie, educatie, cultura, turism, economie, prin creerea Agentiei Municipale de Proiecte Europene,  la care vor fi angajati tineri ploiesteni.

si candidatul independent are ca prioritate anveloparea termica a cladirilor, dar vrea in plus si consolidarea celor cu risc seismic. Acesta spune ca va garanta o colaborare stransa si transparenta intre asociatiile de proprietari, specialisti in domeniul consolidarilor seismice si reabilitarilor termice si functionari din primarie, care vor fi foarte bine pregatiti in domeniul absorbtiei fondurilor europene, asigurand astfel un grad ridicat de absorbtie a banilor europeni, prin respectarea termenelor si selectarea transparenta si corecta a companiilor care vor face aceste reabilitari.

Un alt proiect de investitii este construirea unui spital nou, corespunzator statutului economic al Ploiestiului si asta deoarece ploiestenii nu dispun de niciun spital modern. Din acest motiv, construirea unui spital generalist nou, la standarde europene, care sa includa si sectie de pediatrie, este o prioritate de grad zero pentru mandatul lui Marius Fenichiu.  

Modernizarea infrastructurii si transportului. Starea majoritatii strazilor din orasul Ploiesti esteprecara, pornind de la arterele principale si pana la stradutele laturalnice. Un oras cu un buget de peste 100 de milioane de euro nu poate sa arate astfel, decat daca banii pentru reabilitari au fost furati. Fenichiu doreste sa asfalteze  toate strazile de pamant existente inca in Ploiesti si reabilitarea tuturor strazilor cu gropi, fisuri, capace de canalizare adancite sau strat asfaltic degradat. Acesta vrea sa reabiliteze si sa modernizeze  trotuarele din oras, dupa un program organizat pe cartiere si adaptarea tuturor statiilor TCE, a trotuarelor in dreptul trecerilor de pietoni si al semafoarelor, pentru a putea fi folosite de catre persoanele cu dizabilitati.

Marius Fenichiu mai vrea:

Implementarea unui program la nivelul municipiului, de identificare a tuturor amplasamentelor disponibile si construirea de parcari.

Modernizarea tuturor cailor de acces rutier in Municipiul Ploiesti, deoarece in acest moment exista cel putin patru intrari in totala discordanta cu importanta economica a Ploiestiului.

Realizarea unui studiu la nivelul municipiului, pentru stabilirea intersectiilor in care este necesara construirea de sensuri giratorii si realizarea acestora.

Largirea arterei de circulatie in zona Podul Inalt.

Reconstruirea "Podului de lemn"
.

Realizarea unei legaturi rutiere intre  Gara de Sud si Gara de Vest, prin construirea unei sosele intre "Podul de lemn" si Parcul Municipal Vest, paralela cu calea ferata.

Reconstruirea podului rutier din zona cimitirului Mihai Bravu, aflat intr-o stare accentuata de degradare.

Reabilitarea si redeschiderea celor doua pasaje pietonale subterane din zona Bariera Bucuresti, inclusiv dotarea cu benzi rulante pentru a facilita traversarea de catre batrani si persoane cu deficiente locomotorii.

Realizarea unei zone pietonale moderne in centrul Ploiestiului,
in arealul delimitat de Piata Victoriei "bulevardul Republicii pana la Piata Eroilor - strada Carpati - strada Gheorghe Doja - strada George Cosbuc - strada stefan Greceanu - strada Nicolae Balcescu (care sa cuprinda zone verzi si locuri de odihna, spatii de recreere pentru varstnici, locuri de joaca special amenajate pentru copii, module comerciale moderne, terase si mai ales, toalete publice moderne) si dirijarea traficului rutier printr-un pasaj subteran intre Posta Centrala si Catedrala Sfantul Ioan Botezatorul.
  • Cristian Ganea, candidatul PSD
Cristian Ganea
Foto: Facebook
Patru investitii in regim de urgenta. Candidatul PSD, Cristian Ganea, care in prezent ocupa functia de viceprimar cu atributii de primar al municipiului Ploiesti are ca prioritate, in regim de urgenta,  patru investitii principale pentru oras. Este vorba despre 4 zone importante ale Ploiestiului, Podul de lemn, zona Podul Inalt, strada Libertatii si strada Laboratorului. In continuare, Cristian Ganea, are si o oferta cu un plan de guvernare local care se intinde pe patru ani.

Podul de Lemn. Investitia presupune crearea unui pasaj rutier de trecere intre strada Depoului si strada Mimiului aceasta investitie fiind deja aprobata prin HCL nr. 75/27 februarie 2014.

Prin HCL mai sus mentionata, a fost agreata varianta realizarii unui pasaj cu suprastructura tip GZCJ - Grinzi cu Zabrele Cale Jos.

Realizarea noului pasaj cu suprastructura metalica tip GZCJ presupune demolarea pasajului existent (Podul de Lemn) si construirea unui pasaj nou, cu o singura deschidere de 70,00 metri, in acelasi amplasament.

Durata de realizare a lucrarilor este de 12 luni, iar valoarea totala a investitiei, inclusiv TVA, este de 28.211.420,00 lei, cu finantare integrala de la bugetul local.

Cristian Ganea spune ca pentru acelasi obiectiv de investitie, in SIDU (strategia integrata de dezvoltare urbana) pentru Polul de Crestere Ploiesti in perioada 2014 - 2020 este inclusa o alta propunere de proiect in cadrul Planului de Mobilitate Urbana Durabila. Proiectul ar fi unul mai amplu, fiind vorba despre Asigurarea accesibilitatii in zona industriala Ploiesti Sud, a campusului universitar, prin realizarea pasajului rutier peste CF Gara de Sud.

In varianta propusa prin PMUD, valoarea totala estimata a investitiei, inclusiv TVA, este de 25.000.000 euro, sursa potentiala de finantare fiind Axa 4 POR, Dezvoltare Urbana Durabila - Prioritatea de Investitii.

Podul Inalt. Aceasta investitie este inclusa tot in SIDU (strategia integrata de dezvoltare urbana) pentru Polul de Crestere Ploiesti in perioada  2014 - 2020. Este vorba mai exact de modernizarea retelei rutiere/stradala: largirea la 4 benzi a strazii Gh. Gr. Cantacuzino si pasaj nou CF in zona Podul Inalt; reabilitarea strazii Gh. Gr. Cantacuzino, tronson soseaua Vestului - limita oras, inclusiv terminal intermodal.

Valoarea totala estimata a investitiei, cu TVA, este de 20.000.000 euro, sursa potentiala de finantare fiind Axa 4 POR, Dezvoltare Urbana Durabila - Prioritatea de Investitii 4.1.

Proiectul propus prin SIDU - PMUD nu are in vedere si largirea la 4 benzi a pasarelei existente catre DN72, dar proiectul va fi completat in acest sens.

Strada Libertatii. Investitia presupune asigurarea mobilitatii traficului prin prelungirea legaturii rutiere si de transport public intre Gara de Sud si Gara de Vest - strada Libertatii, inclusiv lucrari de reabilitare a domeniului public al pietelor garilor.

Inca din 2013, pentru acest obiectiv de investitii, au fost intocmite un studiu geotehnic, un studiu de trafic si o expertiza tehnica, dar va fi necesara actualizarea studiului de fezabilitate.

Valoarea totala estimata a investitiei este de 15.000.000 euro cu TVA inclus, iar sursa potentiala de finantare este Axa 4 POR, Dezvoltare Urbana Durabila - Prioritatea de Investitii 4.1.

Strada Laboratorului. Strada Laboratorului este a patra investitie prioritara pentru candidatul Cristian Ganea. Este vorba desprestrapungerea strazii Laboratorului in prelungirea strazii Gh. Gr. Cantacuzino. In prezent a fost intocmit unmemoriu tehnico-economic general, pe baza caruia a fost elaborat PUZ si a fost emis certificatul de urbanism nr. 291/31 martie 2016. Acest PUZ urmeaza sa fie aprobat prin HCL.

Chiar daca nu a fost estimata valoarea totala a investitiei, finantarea lucrarilor va fi asigurata de la bugetul local.

Candidatul PSD la Primaria Ploiesti promite modernizarea spitalelor din Ploiesti, relansarea marcii Petrolul Ploiesti. Principalul proiect de amploare al lui Cristian Ganea estereprezentat de crearea unei zone metropolitane Ploiesti prin colaborari cu localitatile invecinate orasului. Totodata, candidatul PSD promite ploiestenilor ca nu vamari taxele si impozitele.

  •  Gratiela Gavrilescu, candidat ALDE
Gratiela Gavrilescu
Foto: Facebook
101 promisiuni. Candidatul ALDE, Gratela Gavrilescu, fost ministru al Mediului, are ca obiective principale un nou spital judetean, un spital de pediatrie nou, asistenta medicala in fiecare scoala, infiintarea unui centru comunitar de preventie si transport nepoluant si energie solara pentru alimentarea retelei de tramvaie.Totodata, Gratiela Gavrilescu a scris pe pliantul electoral 101 promisiuni, fara a prezenta insa un proiect concret cu bugetarea necesara.

Potrivit programului candidatului ALDE, Ploiestiul are nevoie de un nou spital judetean de elita, monobloc, cu tot ce este nevoie din punct de vedere medical si chirurgical pentru asigurarea de servicii la standarde europene. Potrivit Gratielei Gavrilescu, acesta va fi cel mai important proiect al mandatului sau daca va ajunge primar. Ploiestiul detine suficient teren in jurul actualului Spital Judetean de Urgenta pentru construirea unor cladiri noi cu functiuni si circuite moderne. Acest obiectiv va putea fi realizat prin unirea eforturilor Primariei Ploiesti, Consiliului Judetean Prahova si comunelor limitrofe Ploiestiului, care trebuie sa se asocieze in vederea finantarii.

Spital de pediatrie nou. Candidatul ALDE considera ca Ploiestiul are nevoie de un spital de pediatrie nou. Copiii din Ploiesti merita unspital intr-o cladire noua, moderna, cu dotari la standarde europene. Exista un studiu de fezabilitate care prevede ca structura acestui nou spital de pediatrie sa fie integrata in structura noului spital judetean monobloc. Potrivit Gratielei Gavrilescu, noul Spital Judetean se va constitui int-un nucleu de sanatate pentru toate varstele.

Asistenta medicala in fiecare scoala. Candidatul ALDE considera in programul sau electoral ca in fiecare scoala trebuie sa existe cel putin un asistent medical, pe tot parcursul programului de invatamant, care, in caz de necesitate, sa poata acorda prim ajutor calificat si sa se ocupe de educatia copiilor din punct de vedere sanitar.

Centrul comunitar de preventie. Gratiela Gavrilescu promite infiintarea unui centru comunitar de preventie in care, gratuit, ploiestenii vor putea afla informatii "la zi" despre riscurile care le afecteaza starea de sanatate, unde se pot adresa pentru reducerea acestora si unde vor gasi solutii la probemele de sanatate.

Transport nepoluant si energie solara pentru alimentarea retelei de tramvaie. Gratiela Gavrilescu, in programul electoral, are un capitol intitulat "Mai mult verde pentru ploiesteni". Printre proiectele pe care le enumera, candidatul ALDE doreste utilizarea la maximum a fondurilor europene pentru achizitia de tramvaie noi, moderne, de autobuze electrice si troleibuze. De asemenea, doreste amplasarea unor panouri solare in zona depoului de tramvaie din zona de Nord a orasului pentru asigurarea partiala a consumului de energie electrica pentru functionarea tramvaielor.

NOTA: HotNews.ro publica o serie de articole despre candidatii la alegerile locale din mai multe orase, monitorizate in cadrul unui proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer.


Citeste mai multe despre   











[P] JYSK Romania plateste 15 lei / zi pentru tichetele de masa ale angajatilor sai

JYSK Romania, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilier si decoratiuni interioare din Europa, a majorat, incepand cu data de 1 decembrie 2016, valoarea tichetelor de masa acordate angajatilor sai. Astfel, valoarea nominala a unui tichet de masa a ajuns la 15 lei, suma maxima prevazuta de lege.
2013 vizualizari
  • +2 (2 voturi)    
    prima data (Luni, 16 mai 2016, 16:48)

    zigot [utilizator]

    dupa 1990 cand nu ai intre cine sa alegi la primaria ploiesti, toti sunt niste doritori de ciolane, nu sunt competenti in a gospodari o asemenea urbe, nu rezulta o implicare sentimentala, chiar cu tente de patriotism local;
    uitati-va la felul in care insira unele necesitati sau trebuinte ale cetatenilor fara a potenta sursele de finantare;
    cred ca va trebui angajat primar din alte parti, tari, etc
    ptr ploiesti


Abonare la comentarii cu RSS
.





ESRI


Proiect sustinut de Fundatia Konrad Adenauer

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri