Asociatia Municipiilor din Romania cere Guvernului sa adopte in procedura de urgenta noile norme pentru aplicarea legii privind cainii fara stapan, deoarece primarii nu mai pot captura si eutanasia maidanezii, normele adoptate in 2013 fiind suspendate in instanta. In plus, AMR cere executivului sa adopte regulamentul pentru ridicarea masinilor parcate neregulamentar. Reamintim ca recent Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit ca masinile parcate neregulamentar nu pot fi ridicate in baza unor hotarari de consiliu local.

Maidanezi in CapitalaFoto: Agerpres

"Hotararea de Guvern care aproba normele de gestionare a cainilor fara stapan este suspendata de instante si daca astazi nu avem haite de caini in marile orase ale Romaniei, acest lucru se datoreaza masurilor luate inainte de suspendarea acestei hotarari. Daca nu se intervine imediat si primariile nu pot sa gestioneze acesti caini fara stapan, in anii urmatori vom vedea iar ca numarul lor scapa de sub control. Acum nu se pot captura si eutanasia cainii. O alta chestiune este legata de masinile stationate pe trotuare, care blocheaza spatiile pietonale. Bucurestiul este un exemplu in acest sens. Prin anularea posibilitatii ca local sa se adopte regulamente in acest sens practic este blocata punerea in practica a acestor prevederi legale. Se impune ca Guvernul Romaniei sa adopte hotarari care sa stabileasca norme pentru intreaga tara, astfel incat pentru cei indisciplinati in totalitate sa putem lua aceste masuri si sa cream posibilitatea de circulatie normala si acces a vehiculelor care intervin in situatii de urgenta", a declarat Ilie Bolojan, presedintele executiv al Asociatiei Municipiilor din Romania si primarul municipiului Oradea.

Acesta spune ca nu crede ca este posibil sa se majoreze de pe o zi pe alta salariile la toti functionarii publici, dar macar cei performanti sa fie recompensati.

"Bucurestiul si aproximativ 10 orase mari din Romania genereaza doua treimi din PIB-ul Romaniei. Daca dorim ca Romania sa se dezvolte in anii urmatori, orice guvern trebuie sa gandeasca niste reglementari care sa sustina dezvoltarea acestor mari orase si exportul de prosperitate catre zonele metropolitane. O alta chestiune este legata de cresterea competentei zonelor metropolitane in Romania. Astazi acestea functioneaza ca niste asocieri si nu este posibila delegarea de competente catre municipiul centru de zona metropolitana. In sistemul francez este posibil, ceea ce ar permite daca legislatia s-ar modifica, ca un municipiu sa gestioneze sistemele de transport integrat astfel incat sa se extinda bazinul de forta de munca pentru companii, iar locuitorii din zonele metropolitane sa aiba acces sporit la locuri de munca, sanatate, educatie. O alta chestiune importanta este salarizarea functionarilor si primarilor de municipii. Pana la aparitia legii salarizarii, de care se tot discuta, este nevoie sa se imbunatateasca urgent salarizarea primarilor de municipii. Ganditi-va ca doua treimi din fondurile europene pe programele regionale le gestioneaza acesti primari si de asemenea este nevoie de o flexibilitate a platilor catre functionarii publici pentru ca cei performanti sa fie recompensati suplimentar", a spus Bolojan.

Primarul municipiului Oradea spune ca alt lucru important este cresterea autonomiei financiare pentru autoritatile locale. "Trebuie sa stiti ca Guvernele Romaniei in ultimii ani au facut ca de la 47% cat era cota din impozitul pe venitul global care se repartiza direct primariei locale, acolo unde cetateanul avea locul de munca, sa ajunga la 41,75%", a incheiat Bolojan.