Patru parlamentari PSD il acuza pe vicepresedintele PSD si seful Consiliului Județean Gorj, Ion Calinoiu, ca acesta conduce in mod despotic partidul si judetul. Parlamentarii Camelia Kraibani, Scarlat Iriza, Vasile Popeanga si Mihai Weber il acuza pe Calinoiu si de folosirea preferentiala a banilor publici, potrivit tele3.ro.

"Modul defectuos si discretionar in care Ion Calinoiu se implica in viata structurilor subordonate Consiliului Judetean, a generat un masiv vot anti-Calinoiu si, deci, anti-Ponta, la alegerile din noiembrie. Ne referim in special la salariatii Consiliului Judetean, ai Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, ai Spitalului Judetean. Aceeasi stare de spirit s-a generalizat si in randurile cadrelor didactice", se arata intr-un comunicat de presa trimis miercuri de cei patru deputati PSD.

Cei patru deputati l-au acuzat pe seful Consiliului Judetean si ca imparte preferential banii publici si ca ia decizii singur.

"Desi echipa de parlamentari gorjeni a contribuit la alocarea de fonduri importante pentru Gorj, Ion Calinoiu le imparte dupa bunul sau plac, fara a ne intreba despre necesitatile urgente din colegiile pe care le reprezentam. Concomitent cu ignorarea parlamentarilor, Ion Calinoiu a incercat sa-si faureasca imaginea de lider absolut al acestui judet, prevalandu-se de pozitia de vicepresedinte PSD, la nivel national", se arata in comunicatul comun de presa.

Parlamentarii PSD spun ca s-au saturat sa taca, iar Ion Calinoiu este acuzat ca evita intalnirile cu reprezentantii structurii judetene a PSD, dupa alegerile prezidentiale, temandu-se sa nu-si piarda pozitia.

In replica, Calinoiu le-a transmis contestatarilor ca nu-l pot schimba din functii si i-a atacat, la randul lui, pe deputatii care au indraznit sa-l critice.

"Nu ma pot da afara chiar daca vor sa faca asta. De la partid nu te inlatura decat votul. Faptul ca nu au ales momentul care trebuia sa dea un comunicat de presa dupa o analiza pertinenta care a fost si este initiata sa ai ba loc la partid, inseamna ca nu au nimic de spus", a spus Calinoiu citat de tele3.ro.

Social-democratii gorjeni se intalnesc joi la Targu Jiu, in cadrul Comitetului Executiv al PSD Gorj. Ei vor analiza rezultatele alegerilor parlamentare si vor dezbate situatia celor patru parlamentari care au trimis presei un comunicat in care ii acuzau pe Ion Calinoiu si Florin Carciumaru de mai multe aspecte.