Peste 1.000 de persoane vor protesta sambata impotriva eutanasierii maidanezilor, potrivit vicepresedintelui Federatiei pentru Protectia Animalelor si a Mediului, Mihnea Columbeanu, unul dintre organizatorii manifestatiilor. Protestul se va desfasura in mai multe orase din tara.

MaidaneziFoto: Primaria Sector 4

"In Capitala se vor strange cateva sute cu siguranta, mai precis mi-e greu sa spun, pe Facebook s-au anuntat vreo 1.500. Mai conteaza si vremea, am aflat ca maine va ploua, fapt ce s-ar putea sa-i descurajeze pe multi. As aprecia un minimum de 300 si nu m-ar mira sa ajungem chiar la 600 de persoane. Per total la nivelul tarii cred ca vor fi peste 1.000. La nivel european estimez o rata de participare mai mare, sigur se vor aduna sute de mii" a declarat Columbeanu, citat de Agerpres.

In Capitala mitingul autorizat se va desfasura in zona centrala a Pietei Victoriei, in intervalul orar 16,00-20,00. Totodata, de la ora 15,00 vor avea loc proteste in mai multe orase ale tarii, printre care Constanta, Iasi, Cluj, Craiova, Timisoara, precum si in peste cincizeci de localitati europene.

ONG-urile cer stoparea neconditionata a uciderii cainilor din adaposturi, demararea cercetarii si urmaririi penale a celor vinovati, aplicarea eutanasierii exclusiv pe considerente de ordin medical, conform normelor stabilite la nivel european si mondial, verificarea riguroasa si corecta de catre organele abilitate a modului in care s-a cheltuit bugetul alocat primariilor pentru rezolvarea problemei cainilor fara stapan, depistarea tuturor fraudelor si delapidarilor si tragerea la raspundere a celor vinovati.

Alte revendicari ale organizatiilor nonguvernamentale sunt revizuirea Legii nr. 258/2014, astfel incat sa excluda uciderea discretionara a cainilor fara stapan si sa comporte prevederi clare privind rezolvarea problemei acestora pe cai firesti si eficiente, respectiv recensamantul tuturor cainilor cu stapan, microcipare, sterilizare sau monitorizare a cainilor fertili si responsabilizare privind soarta puilor, pedepsirea penala a abandonurilor. De asemenea, ONG-urile mai solicita cercetarea corecta a asa-numitului 'caz Ionut Anghel'.

"Numarul cainilor omorati in cate o noapte, o zi, in maximum doua zile in adaposturile de la Bucuresti, Mihailesti, Navodari, Buzau, etc depasea cu mult posibilitatile practice de a practica eutanasierea, pentru ca o procedura de eutanasiere facuta corect, adica anestezie, apoi aplicarea injectiei letale dureaza cam o jumatate de ora, presupune un veterinar. Eera imposibil ca atat de multi caini sa fie eutanasiati corect atat de repede", a declarat reprezentantul ONG-ului.

Protestul de sambata este organizat de Federatia pentru Protectia Animalelor si a Mediului, Asociatia 'Respect, Serve & Protect Human and Non-Human Life', Asociatia 'Cutu, cutu', in acord cu multe alte organizatii de profil similar din Romania si Europa