Interviu HotNews.ro

Matei Visniec: Romanii care pleaca in strainatate, in general, de singuratate sufera. Se integreaza greu, nu mai pot improviza, ca in Romania

de Bianca Stanescu     HotNews.ro
Vineri, 10 iunie 2011, 10:48 Actualitate | Cultură


Matei Visniec
Foto: Arhiva personala
“Occidentalii cred că teatrul absurdului este o invenţie. Dar înainte de teatrul absurdului a existat absurdul istoriei”, spune Matei Visniec, “un poet intelept in lumea teatrului”, impus in ultimii 15 ani drept cel mai jucat dramaturg roman in tara si in strainatate. Jurnalist si poet convertit la dramaturgie, dupa unii singurul dramaturg cu vocatie al generatiei sale, lui Matei Visniec i se dedica pentru a patra oara ziua de deschidere a Festivalului Comediei Romanesti (un eveniment care va avea loc in perioada 7-10 iunie).  Matei Visniec anunta o piesa premiata la Festivalul de teatru de la Avignon si o carte in care a adunat “piese scrise in 33 de ani de aventura culturala”, “Omul din cerc”.


Rep: Calatoriti in Romania insotit, de data aceasta, de compania franceza de teatru “Influenscènes”. Trupa care in ultimele zile a prezentat spectacolul “Cuvantul progres spus de mama suna extrem de fals” la Festivalul de la Sibiu si la Targoviste, iar pe 11 iunie, il va juca la Festivalul Comediei de la Bucuresti…
MV: Pentru mine, cuvantul progres are inca sens, mai ales pe taramul culturii. Pentru ca nu putem vorbi de mare progres pe taramul civilizatiei in unele tari sau in foarte multe dintre cele care s-au rupt de comunism. Nici pe taram economic. Dar in materie de cultura, putem spune ca s-au intamplat lucruri miraculoase.

 
Nu putem vorbi de mare progres pe taramul civilizatiei in unele tari sau in foarte multe dintre cele care s-au rupt de comunism. Nici pe taram economic. Dar in materie de cultura, putem spune ca s-au intamplat lucruri miraculoase
 
 
Matei Visniec
Chiar aceste festivaluri sunt promotori ai progresului, in masura in care au devenit adevarate locuri de pelerinaj artistic pentru oameni din toata Europa, si chiar din toata lumea. Festivalul de la Sibiu, de pilda, a crescut devenind un festival de talie internationala, poate ca este al treilea in Europa, dupa Edinburgh si dupa Avignon.

Vin de zece ani la Festivalul de la Sibiu, iar anul acesta am fost prezent chiar cu piesa “Cuvantul progres spus de mama suna extrem de fals”, montata in urma cu trei ani de compania pariziana “Influenscènes”, condusa de Jean-Luc Paliès. Am fost cu ea la Festivalul de la Avigon anul trecut si in 2009, iar in 2009 piesa, selectata din aproape o mie de spectacole, a obtinut premiul presei in sectiunea “Off” a festivalului.

In general, in sectiunea “In” a evenimentului de la Avignon sunt cam 25-30 de mari spectacole, iar de cativa ani s-a ajuns la performanta sa fie peste o mie de companii inscrise in sectiunea de “off”. La Festivalul de Comedie din Bucuresti, organizat de extraordinarul George Mihaita, vin de patru ani, am mai fost cu companii franceze, cu o companie din Grecia… Anul acesta, printre invitatii internationali gasim o piesa de Ionesco, interpretata de o companie din Franta, si spectacolul meu, “Cuvantul progres spus de mama suna extrem de fals”.

 
Ni s-a promis o “dezvoltare durabila”, s-a vorbit de o industrie durabila, totul e durabil in acest moment si, de fapt, in acest moment durabile sunt doar crizele.
 
 
Matei Visniec
Rep: Sunteti un observator critic al lumii contemporane. Pana la urma cine ar mai putea sa spuna in acest moment cuvantul “progres” ca sa sune “extrem de credibil”?
MV:
Oamenii politici, cel putin, se feresc sa-l mai rosteasca. Traversam un moment in care cuvantul porgres a cam fost uitat, chiar daca un secol si mai bine a existat aceasta euforie a progresului, umanistii, filosofii, pragmaticii, oamenii politici, pe toata durata secolului al XIX-lea si o buna bucata a secolului XX am vorbit de progresul industrial, progresul in materie de organizare a muncii, progresul societatii. Comunismul a folosit intens cuvantul si l-a si demonetizat.

Omului i s-a spus ca va trai mai bine, ca tehnica si stiinta vor lucra in favoarea sa, ca nu va mai avea nimic de facut, doar sa apese pe un buton. Ei bine, nu-i asa. In conditiile in care actuala generatie nu e sigura ca va lasa conditii de viata mai bune pentru copiii ei, putini oameni publici mai au curajul sa promita progres.

Promit ameliorari, imbunatatiri, promit ce pot. In franceza, insa, exista un fel de dicton: “promisiunile ii implica doar pe cei care le asculta”. Sa ne gandim la conceptele care au facut voga in ultimii ani: ni s-a promis o “dezvoltare durabila”, s-a vorbit de o industrie durabila, totul e durabil in acest moment si, de fapt, in acest moment durabile sunt doar crizele.

S-a vorbit despre “globalizare”, dar ce inseamna de fapt globalizarea sau mondializarea e mai greu de spus. Este o inradacinare a principiilor ultraliberale, astfel ca ne vedem in situatia ca cei care stiu sa speculeze la bursa se imbogatesc, iar cei care nu, isi vad salariile, si asa mici, reduse cu 25 la suta.
Un cuvant care ar putea face cariera in anii urmatori – si care ne preocupa déjà -, este “virtual”. Incepand de la “economia virtuala”, vom ajunge la viata virtuala, dragoste virtuala, bucurie virtuala, vom trai doar lucruri virtuale, ca in filmul cu cei care inventasera principiul vacantelor virtuale, oferindu-le la final clientior care doar visau ca sunt in calatorie toate fotografiile si amintirile de care aveau nevoie. Ne indreptam spre multa virtualitate si mai putina autenticitate.

 
Am fost captiv, am vrut sa scap si am si reusit sa plec in 1987. A fost cel mai teribil cerc de captivitate, desi in interiorul lui eu construiam si spatii de libertate. In rest, suntem captivi pana la sfarsitul vietii, in propria noastra piele. Pielea este un cerc care ne inchide, care ne limiteaza.
 
 
Matei Visniec
Rep: Urmeaza sa lansati, la Festivalul de Comedie de la Bucuresti, volumul “Omul din cerc”. Care este cercul care va tine pe dvs captiv?
MV:
Este vorba de o antologie de teatru scurt. Anul trecut, m-am gandit sa pun alaturi mai multe piese intr-un volum care a aparut la Paralela 45 si se numeste “Omul din cerc”. Sunt piesele pe care le-am scris in cei 33 de ani de aventura teatrala si culturala, incepand cu prima piesa care mi-a parut ca merita sa fie distribuita in lume, pe cand eram student, in 1977.

Se pare ca piesa scurta are viitor, pentru ca in acest moment se multiplica in Romania companiile de teatru private, de amatori, de elevi, de adulti, care vor sa faca teatru si care cauta piese scurte, module teatrale, exista o piata pentru acest tip de lectura fragmentara pe care eu o practic de ani de zile.

“Omul din cerc” este un volum care se adreseaza acestui tip de public. In plus, am fost intotdeauna convins ca teatrul este, inainte de toate, un gen literar. Putem cumpara piese pe care sa le citim, asa cum citim poezii. Piesele mele de teatru sunt piese pentru lectura, nu numai pentru scena, pentru actori sau regizori. Revenind la restrictii, cercul care m-a tinut pe mine captiv s-a numit, candva, Romania.

Am fost captiv, am vrut sa scap si am si reusit sa plec in 1987. A fost cel mai teribil cerc de captivitate, desi in interiorul lui eu construiam si spatii de libertate. In rest, suntem captivi pana la sfarsitul vietii, in propria noastra piele. Pielea este un cerc care ne inchide, care ne limiteaza. Educatia religioasa sau educatia pur si simplu sunt tot atatea cercuri in care suntem captivi. Ca sa te desprinzi de o anumita mentalitate ai nevoie de calatorii, de contacte, de o munca de transformare a propriei tale persoane.

Ca natie, suntem captivi in multe dintre mentalitatile noastre nefaste. Unul dintre cercurile in care romanii sunt captivi este cel al fatalismului, asa cum spunea Cioran. Dar si zicala “sa moara si capra vecinului” face parte dintr-un cerc de mentalitate romaneasca ce trebuie spart. Aceasta conceptie a romanului despre el insusi ca ar fi mai mai destept si ca ar avea mai multe repere, mai multa inteligenta, ca ar intelege lumea mai bine decat altii, dar ca nu a avut noroc istoric – este, de asemenea, o paradigma a captivitatii.

 
Ei bine, m-am referit la blestemul pe care-l avem noi, fiintele umane, de a ne naste singuri, de a trai singuri, de a muri singuri. Romanii care pleaca in strainatate, in general, de singuratate sufera. Se integreaza greu, nu mai pot improviza, ca in Romania.
 
 
Matei Visniec
Rep: Spuneti ca intr-un cerc nu este loc de doua finite umane…
MV:
Evocati o culegere de texte care se numeste “Teatru descompus”. Acolo sunt mai multe module teatrale dintre care unul se numeste “Omul din cerc”. In aceasta poveste imaginez o solutie pentru umanitate: un om care se simte amenintat traseaza in jurul lui un cerc, se aseaza acolo si nimeni nu-l mai poate atinge, se simte bine, se simte fericit. Dar un om nu se poate inchide cu o alta fiinta in cerc, pentru ca cercul nu mai functioneaza.

Ei bine, m-am referit la blestemul pe care-l avem noi, fiintele umane, de a ne naste singuri, de a trai singuri, de a muri singuri. Romanii care pleaca in strainatate, in general, de singuratate sufera. Se integreaza greu, nu mai pot improviza, ca in Romania. In textele mele utilizez in mod metaforic tematica singuratatii, pentru a vorbi de aceasta conditie metafizica a noastra de a fi in cercuri, dar, in acelasi timp, de a incerca sa iesim din singuratate.

Pericolele pe care le sugerez eu tin de modul in care societatea de astazi se prefigureaza prin automatisme si tehnologie.  Tinerii care petrec ore si ore in fata computerului sau a ipodului stau ore, zile, luni in singuratate, avand impresia de comunicare. Aceasta virtualitate mi se pare una din marile capcane si, si din acest punct de vedere, doi oameni nu pot intra in acelasi cerc. Pot cel mult sta pe acelasi ecran.

 
Dar exista o forma de lasitate care ramane la fel si in istoria comunismului, si a capitalismului, sunt oameni care pur si simplu se adapteaza. Sunt oameni care ar fi facut acelasi lucru sub orice regim, sub comunism, nazism, capitalism, adica s-ar fi apropiat de putere, incercand cu toate fortele sa urce in ierarhia sociala.
 
 
Matei Visniec
Rep. In ultima vreme mergeti des la Targoviste, ati fost si zilele trecute, cu trupa franceza care va insoteste, ati fost si la inceputul lui aprilie, la premiera dupa piesa dvs “Buzunarul cu Paine”. “Textul vorbeste despre noi. Asa cum suntem. Cinici si superficiali. Inteligenti si penibili. Generosi si lasi. Intr-o lume inghetata in vorbe”, spunea Oana Pellea, una dintre actritele care au preluat, de-a lungul timpului, un rol in aceasta piesa. Care este lasitatea despre care vorbiti?
MV.
Am fost la Targoviste acum, cu aceasta companie de teatru francez, am mai avut, la inceputul acestui an o conferinta si o premiera - “Paparazzi sau cronica unui rasarit de soare avortat”, montat de Eva Patko. Directorul teatrului de la Targoviste, Dan Topa, mi-a montat, in coproductie cu teatrul francez Belfort, piesa “Buzunarul cu paine”, care anul acesta va fi prezentata la Festivalul de Teatru de la Avignon.

Fara sa fi avut vreodata vreo legatura speciala cu Targoviste, aceste proiecte au aparut pur si simplu. Pe Dan Topa l-am intalnit in urma cu cativa ani la festivalul de la Avignon, el face parte, alaturi de altii, cum ar fi Radu Dinulescu, dintre cei care se intereseaza de puntile care pot fi create pe taram teatral si pe taram francofon. Revenind la textul meu, aici este vorba de doi oameni care sunt lasi.

Dar exista o forma de lasitate care ramane la fel si in istoria comunismului, si a capitalismului, sunt oameni care pur si simplu se adapteaza. Sunt oameni care ar fi facut acelasi lucru sub orice regim, sub comunism, nazism, capitalism, adica s-ar fi apropiat de putere, incercand cu toate fortele sa urce in ierarhia sociala. Exista oameni care, indiferent in ce conditii se nasc, doresc cu tot dinadinsul sa ajunga in acele sfere in care pot simti betia puterii. Sunt si alti oameni care, din lasitate, fac alte lucruri. Refuza sa spuna adevarul, refuza sa vada adevarul, se autocenzureaza. In piesa mea vorbesc de doi oameni care nu reusesc sa scoata un caine dintr-o fantana parasita. Si, pentru ca nu reusesc, ce fac? Discuta… discuta, discuta, discuta… e o forma de a-ti linisti constiinta.

Rep. Teatrul din Galati a anuntat, la 1 aprilie, premiera spectacolului “Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt". Cum arata “povestile de dragoste realiste” zilele acestea?
MV.
Aceasta piesa s-a nascut in 1993, deci eram in Franta, scriam déjà in franceza. Este o poveste de dragoste care evolueaza spre fantastic. In Romania n-a fost o urgenta pentru mine sa abordez subiecte legate de dragoste. Cat am scris teatru in Romania ma interesa mai degraba teatrul denuntarii, teatrul politic, ma interesa sa vorbesc despre manipularea individului de catre putere.

In Franta am avut dorinta de a scrie piese despre dragoste. Povestea mea este ceva mai subtila, atat de subtila inat incepe sa para un fel de initiere in moarte. Acea femeie poate ca nu este chiar femeia, poate este destinul unui artist – acelui artist care intalneste o fiinta absolut sublima intr-o atmosfera care devine onirica. Este una dintre piesele mele care se joaca destul de des, in mai multe tari, una dintre ultimele montari a fost in Japonia. Tin foarte mult la ea, am incercat sa utilizez destul de putine cuvinte. Este o piesa facuta din multe taceri, din multe priviri, din multe gesturi. Exista si cuvinte, dar este o piesa in care am incercat sa obtin maximum de efect cu minimum de mijloace.

 
Traim intr-o societate a spectacolului, subiectele senzationale au prioritate, foarte putini ziaristi mai au simt profesional si foarte putini mai au autonomie. Redactorii marilor publicatii sau posturi de televiziune isi trimit echipele in Romania cu subiecte prescrise, vor invariabil reportaje despre prostitutie, despre situatia dezastruoasa a tiganilor sau despre cainii din Bucuresti.
 
 
Matei Visniec
Rep. Ati relansat, recent, cartea “Domnul K eliberat”, Kafka intors pe dos, primul roman pe care-l scrieti si pentru publicarea caruia ati asteptat 20 de ani. Vorbind de “celulele” in care ati simtit, de-a lungul timpului, ca va este mai bine decat in libertate, evocati tot de comunismul in Romania. “Ajuns la Paris însă, am simtit un şoc: şocul libertăţii. Ieşeam parcă dintr-o închisoare şi nu ştiam ce să fac cu libertatea mea. M-am simţit, brusc, ca personajul lui Kafka, domnul K., dar trăind o traumă în sens invers, altfel spus, nu şocul arestării, ci şocul eliberării". Acum reveniti foarte des in Romania, suficient de des incat sa luati in considerare mutarea in tara…?
MV.
Sigur ca ma pot intoarce in orice moment, calatoresc des in Romania si, intr-un fel, mental si profesional traiesc pentru Romania. Lucrez la sectia romana a postului Delta RFI si in fiecare zi vorbesc in romaneste, scriu pe romaneste, fac analize pe romaneste, pregatesc magazine culturale pe romaneste, deci lucrez pentru un public roman sau romanofon.

In acelasi timp, am in acest moment dubla cetatenie: am cetatenie romana si sunt foarte legat de Romania, am cetatenie franceza si sunt foarte legat de Franta, pentru mine este o stare de normalitate sa traiesc in doua culturi si sa incerc sa cladesc poduri intre ele. Am venit des in Romania in ultimii douazeci si ceva de ani si am fost fericit sa gasesc o alta Romanie decat cea prezentata stereotip in stirile internationale. In aceasta societate a spectacolului in care traim, presa este interesata doar de subiecte spectaculare. Nimeni nu scrie pasionat de Festivalul International de Teatru, de pilda, raman la moda conflictele dintre comunitatea rromilor si autoritatile franceze, o poveste care urca titlurile pe prima pagina.

Traim intr-o societate a spectacolului, subiectele senzationale au prioritate, foarte putini ziaristi mai au simt profesional si foarte putini mai au autonomie. Redactorii marilor publicatii sau posturi de televiziune isi trimit echipele in Romania cu subiecte prescrise, vor invariabil reportaje despre prostitutie, despre situatia dezastruoasa a tiganilor sau despre cainii din Bucuresti. Rar isi trimite cineva o echipa de filmare la Festivalul Enescu. Mediile internationale si-au creat un public de consumatori de senzatie.

Ne putem uita la subiectele mondializate in ultimele luni, Dominic Strauss Kahn – un subiect cu notorietate planetara. Pentru ziaristii straini care vin in Romania sugestia si dorinta mea este sa li se ofere o lista de 100-200 de subiecte negative, pentru ca macar pe acestea rele sa le diversifice putin. Devine plictisitor sa vorbesti despre aceleasi lucruri timp de 20 de ani si, astfel, Romania pare o tara anormala. Daca vorbesti despre o tara prin prisma tuturor subiectelor negative pe care le ofera, atunci pare o tara perfect normala.

 
Dupa ce a inghitit foarte multa informatie, omul are impresia ca si-a facut datoria fata de societate. A stat jumatate de ora la televizor si a inghitit toate ororile lumii, apoi se duce linistit cu sotia in oras, la un bar, sau se uita tot la televizor, la un film. I se pare ca si-a facut datoria de cetatean, adica s-a informat. Faza actiunii nu mai exista.
 
 
Matei Visniec
Rep: “Cu cât avem impresia că suntem mai bine informaţi, cu atât suntem mai paralizaţi la nivelul acţiunii” – care credeti ca este marele scurtcircuit in era comunicarii?
MV:
Suprainformarea tampita, inutila, duce la o lipsa de reactie. Suntem bombardati cu informatie, incepand din momentul in care pasim pe strada – aflam ca exista 50 de destinatii turistice cu reduceri, ca Gica vinde masini, suntem sfatuiti sa votam bine.

Avem anticorpi, e drept, le uitam repede. Insa, dupa ce a inghitit foarte multa informatie, omul are impresia ca si-a facut datoria fata de societate. A stat jumatate de ora la televizor si a inghitit toate ororile lumii, apoi se duce linistit cu sotia in oras, la un bar, sau se uita tot la televizor, la un film. I se pare ca si-a facut datoria de cetatean, adica s-a informat. Faza actiunii nu mai exista.

Cum orice jurnal este o lista de orori, in mod normal omul ar trebui sa ramana perturbat pe viata dupa ceea ce a vazut intr-o singura seara. Si a doua zi sa reactioneze, sa strige, sa se bata, sa intre in politica, sa se agite, sa urle ca lumea e prost facuta, sa fie pe baricade. Ei bine, nu, el ramane tranchilizat de supradoza de informatie, sta linistit, mai are nevoie si a doua zi. De aceeasi doza.

 
Cred in continuare ca ziaristul este un element al contra-puterii, care trebuie sa fie obiectiv si lucid. Un mare epistemolog spunea la un moment dat “nu adevarul ne intereseaza, ci adevarul interesant”. Ei bine, ziaristii trebuie sa aiba o privire critica asupra societatii.
 
 
Matei Visniec
Rep. “Smerenia cu care ne-a obişnuit Matei Vişniec este uneori o armă întoarsă împotriva lui”, va prezenta, anul trecut, un critic, chiar la Sibiu, la Festivalul International de Teatru. Am urmarit, intre timp, materialele pe care le scrieti pentru RFI. Pe langa analize, multe sunt din zona jurnalismului pur, relatari, nimic sofisticat, nimic de opnie….
MV.
Scriu texte de analiza pentru radio, care pot fi citite pe situl RFI. Nu sunt un editorialist profesionist pentru presa scrisa, ci pentru cea vorbita. Din cand in cand, insa, scot cate o carte cu editorialele mele concentrate pe doi-trei ani.

Acum cativa ani am lansat o carte cu vreo 200 de editoriale pe care le-am publicat, de-a lungul timpului, in ziarele din Romania, un volum care se gaseste si acum pe piata si care este portretul meu de ziarist. Cred in continuare ca ziaristul este un element al contra-puterii, care trebuie sa fie obiectiv si lucid. Un mare epistemolog spunea la un moment dat “nu adevarul ne intereseaza, ci adevarul interesant”. Ei bine, ziaristii trebuie sa aiba o privire critica asupra societatii.

Ziaristul care se prostitueaza este cel care ia din gura cuiva, cel mai adesea a unui om politic, niste cuvinte, pe care le duce apoi mai departe, fara a le pune in context sau de analiza. Nimic mai serviabil sau nimic mai profitabil pentru omul politic, pentru mafiotul de rand, pentru patronul lipsit de moralitate decat sa-si vada cuvintele preluate si distribuite opiniei publice. Ei bine, acest tip de jurnalism trebuie sa dispara. Jurnalismul nu este un caraus, ci este cineva care pune un diagnostic si il provoaca pe celalalt sa se tradeze sau sa-si descopere limitele. Avem inca nevoie de ziaristi care sa faca baraj in fata unei clase politice corupte, orgolioase si arogante.

 
Au ramas putine oaze de presa libera intr-o tara ca Italia, care are o traditie democratica. Deci se poate intampla si la case mai mari. Cand ziaristilor le este refuzat cuvantul in presa detinuta de marile trusturi, insa, pot sa recurga la Internet. In acest moment Internetul a devenit un canal paralel de comentarii. Functioneaza.
 
 
Matei Visniec
Rep. Intre radio si televiziune – cel putin cand vine vorba de modelele de presa din Romania -, spuneti ca ati preferat intotdeauna radioul. Puteti sa va motivati aceasta alegere?
MV:
Ma uit in presa romana si descopar minti stralucite. In acelasi timp, cred ca in proportie de 80 la suta tot ce auzim este de prost gust, li se dau cuvantul unor oameni care nu ar trebui sa vorbeasca public. Exista putina presa independenta, ceea ce e pacat, s-a facut o concentrare rapida a presei, ca in Occident.

Numai ca in Occident, chiar daca familia Rothschild detine actiunile unui ziar de stanga, ca “Liberation”, ea nu are voie sa se amestece in politica editoriala a publicatiei. Exista si in Occident modele nefericite, cum ar fi Italia, unde presa a fost hipnotizata de acest personaj, Berlusconi.

Au ramas putine oaze de presa libera intr-o tara ca Italia, care are o traditie democratica. Deci se poate intampla si la case mai mari. Cand ziaristilor le este refuzat cuvantul in presa detinuta de marile trusturi, insa, pot sa recurga la Internet. In acest moment Internetul a devenit un canal paralel de comentarii. Functioneaza.


Citeste mai multe despre   
















3608 vizualizari

  • -2 (6 voturi)    
    nenorocirea Romaniei (Vineri, 10 iunie 2011, 11:43)

    EM [anonim]

    Ce nenorocire pe capul acestei tari, ca în locul unui ethos eroic, cu tot ce acesta presupune ca oroare si pasiune bestiala, ne-am diluat sangele si ne-am indulcit patimile cu un dor amagitor, ale carui virtuti dormitive ne-au imbatat simturile peste masura. In ochii romanului, dar mai cu seama in cantec, palpita, cu o insistenta insinuanta, revarsarea monotona a acestui dor, aparent elixir al inimilor sfasiate, in realitate atractie adormitoare pentru suflete inerte.
  • +2 (2 voturi)    
    Matei Visniec (Vineri, 10 iunie 2011, 13:18)

    Radu [anonim]

    Matei Visniec un jurnalist care iese din tiparele existente in acest moment in Romania.
  • 0 (2 voturi)    
    singuratate (Vineri, 10 iunie 2011, 14:10)

    Vlad [anonim]

    Ma adresez voua, tuturor celor care cunoasteti pana unde poate merge singuratatea omului, pana unde tristetea de a fi poate sa intunece viata si tremurul fiintei, sa zguduie lumea aceasta. Si ma adresez mai putin pentru a afla ceea ce traiesc si eu, cat pentru a ne uni singuratatile. Frati intru clipe de deznadejde, de tristete ascunsa si de lacrimi nevarsate, ne uneste pe toti aceeasi fuga nebuna de viata, aceeasi groaza de a trai, aceeasi timiditate a nebuniei noastre. Ne-am pierdut curajul de prea multa singuratate si am uitat sa traim gandind prea mult viata.
  • -2 (4 voturi)    
    dor de duca (Vineri, 10 iunie 2011, 16:11)

    solo mio [anonim]

    N-am putut citi articolul, ca e prea incalcit, dar mi-a placut titlul, la care am cateva obs.
    - singuratacimea nu e boala plecatilor, dimpotriva.
    - dor exista, dar mai mult de duca.
    - problema se pune mai mult in mintea unora care prefera sa duca grija altora.
    Adancirea tot mai accentuata a culturii in sine, poate avea un singur rezultat: o gaura neagra.
    • 0 (0 voturi)    
      esti cinic (Duminică, 12 iunie 2011, 0:31)

      Gaura neagra [anonim] i-a raspuns lui solo mio

      Intr-o tara ca Romania cinismul ar putea sa para o calitate, dar nu in sine, ci strict in antiteza cu ceea ce pare un defect, si anume entuziasmul, buna credinta. Desi nu cred in buna ta intentie, sunt de acord cu observatia ca un termen care desemna ceva anume, este folosit mai ales sa sublinieze o diferenta. Dar asta e strict o manipulare. Daca ai avea rabdare sa citesti interviul ai descoperi un om fain, Matei Visniec, spunand niste lucruri cumsecade, de bun simt. Niste lucruri care pot sa se adanceasca in ele insele, nu e nimic ermetic in ce a spus. Nici macar pompos. Sunt pur si simplu chestiuni de bun simt, spuse fromos, cu harul unui om care a avut rabdarea si interesul de a intelege, si apoi talentul de a vorbi despre. Sa faci rezistenta numai asa, de-al dracu? Foarte bine. Dar de ce?
  • 0 (0 voturi)    
    Multzumesc HotNews... (Sâmbătă, 11 iunie 2011, 22:18)

    Constantin [anonim]

    ...ca ne prezinta din cand in cand personalitati atat de interesante care ar putea reprezenta adevarate modele pentru toti romanii si in special pentru tineri care, in ultimii ani au avut ca modele "falsi idoli" din lumea urata pana la macabru a politicii, manelelor, fotbalului, lumea modei si a tot ceea ce este servit cu obstinatie de tabloide si programeleTV de divertisment
    de cea mai proasta calitate.
    Cred ca nu spun cuvinte mari cand afirm ca oameni de valoarea lui Matei Visniec ar putea constitui adevarate "Constiinte Nationale" si "Educatori ai Neamului". Dupa compromisul si "trocul politic" facut de asa-numita "intelighentie romaneasca" din tara, cred ca intelectualii romani afirmati afara reprezinta "the only remaining shining bean on the hill" pentru romanii de pretutindeni. Multzumesc ca existatzi, D-le Matei Visniec.
  • 0 (0 voturi)    
    lucid (Sâmbătă, 18 iunie 2011, 16:15)

    bookaholic [anonim]

    o privire foarte lucida asupra media si societatii contemporane. mi-au placut cel mai mult sublinierea "suprainformarii" ca anularea a actiunii si acest denunt "Jurnalismul nu este un caraus, ci este cineva care pune un diagnostic si il provoaca pe celalalt sa se tradeze sau sa-si descopere limitele." Unora le-ar trebui reamintita in fiecare zi, mai ales in prime time.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version