​Simona Halep a fost nevoită să joace două meciuri în aceeași zi, din cauza ploii care a dat programul peste cap la Montreal. După o primă partidă în care nu a fost la cel mai înalt nivel (a fost chinuită serios de Anastasia Pavlyuchenkova), liderul mondial a cedat doar patru game-uri în fata lui Venus Williams (6-2, 6-2). "O să dorm, dorm, dorm. Nu a fost o zi usoară, dar a fost frumoasă cu două victorii", a precizat, printre altele, Simona la finalul partidei cu Venus.

Simona HalepFoto: wimbledon.com

Ce a spus Simona după victoria cu Venus Williams

"Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună (n.r. a lui Venus), dar am simţit că trebuie să stau concentrată la fiecare minge, nu conta scorul, a trebuit să fiu concentrată la fiecare punct. Cred că am jucat bine şi cred că pentru amândouă a fost o zi grea. O să dorm, dorm, dorm. Nu a fost o zi uşoară, dar a fost frumoasă cu două victorii. Este extraordinar să fiu din nou în sferturi aici şi vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit. De fecare dată când joc, tribunele sunt pline. Mă bucur de timpul petrecut pe acest teren frumos, abia aştept să joc mâine şi să fac un meci bun", a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meciul cu Williams.

Program sferturi:

S.Halep (1) vs C.Garcia (6)

A.Barty (15) vs K.Bertens

A.Sevastova vs S.Stephens (3)

E.Svitolina (5) vs E.Mertens (15).

Turneul de la Montreal face parte din categoria Premier 5, se dispută în perioada 6-12 august pe hard și are premii totale în valoare de $2.820.000. Ultima campioană este Elina Svitolina, în timp ce la dublu s-au impus rusoaicele Elena Vesnina și Ekaterina Makarova.

Rezumatul partidei Simona Halep vs Venus Williams:

Simona Halep vs Anastasia Pavlyuchenkova 7-6(9), 4-6, 7-5 / Victoria nervilor tari - Halep, duel cu Venus Williams în optimi

Două victorii într-o singură zi - Simona Halep se califică în sferturi, după ce a trecut și de Venus Williams / Următoarea adversară: Caroline Garcia, care a învins-o pe Maria Sharapova