Tu ce faci în weekend? Uite aici, de n-ai idee. Ca să citești, să dansezi, să asculți Jazz, să vânezi spirite. Recomandările Perspektiva.Și nu uita, pe unde vezi cultură, fă-ți un selfie cu ea și trimite-mi-l pe Facebook.

PerspektivaFoto: Hotnews

CARTE:“Obiecte și urmele lor”, Cristina Bogdan, Silvia Marin Barutcieff (coord.), editura Universității București.

Astăzi cumperi, mâine îl pui pe OLX. Cam asta-i tot ce vrei de la obiecte. În 2018, o carte vorbește mult mai mult cu obiectele. Și chiar descoperă vremuri în care egoismul nu-nsemna doar posesie, ci și încercare de eternizare. Obiectele aveau soarta să ne supraviețuiască, să devină pilde sau utile și succesorilor. Cartea “Obiectele și urmele lor” este un joc. Autorii sunt călători în lumi și timp recuperând istorii ale obiectelor. Iar tu, cititor, poți să-ți socotești altfel bună-starea ta cu obiectele care te-nconjoară.

Uite, o simplă lingură de bătut ouăle.

Este a străbunicii lui Cătălin D. Constantin (autor al antologiei). Și sub ochii lui, s-a tocit făcându-i prăjituri. Deci, lingura nu mai este simplă. Înseamnă gesturile bărbătești ale străbunicii. Înseamnă tandrețea copilăriei.

Silvia Marin Barutcieff face o călătorie în 1563.

De ce? Un Albrecht al Bavariei dispunea construirea unui sediu pentru a sa Colecție de artă și Curiozități. Muzeu? Silvia Marin Barutcieff ne arată că-i mult mai mult. Selecție de obiecte/curiozități care vorbesc de implicarea acestul Albrecht în disputele privind cultul Fecioarei Maria. Care vorbesc de trecute gesturi, ritualuri cândva vii, care vorbesc de invizibilii prieteni spirit&suflet ai lui Albrecht. Și care astăzi au devenit, pentru noi, artă.

Prin scrierea Cristinei Bogdan vizităm Muzeul inocenței din istambul al lui Pamuk și Casa Annei Frank din Amsterdam.

Azi privim obiecte-muzeu. În trecut ele trăiau prin dragostea eroilor lui Pamuk. Sau ale supraviețuirii puștoaicei Anna Frank în condiții de teroare. Și, este seducătoare permanenta trimitere la obiecte și cărțile lui Pamuk și Anne Frank. Un semn de carte, pietrele dentruiele, sania cetățeanului kane, miniatura din perioada amarniană. Toate sunt pretexte. Atingi un obiect? I-ai dat din personalitatea ta. L-ai condamnat la Istorie sau poveste.

LICITAȚIE SÂMBĂTĂ:

Și dacă tot vorbim de obiecte, uite ce-am văzut.Sâmbătă este scoasă la licitație o brichetă STDupont.Dupont e o casă de manufactură de la sfârșit de secol 19, profilată pe lux și gadget-uri. Acum e scoasă la licitație o brichetă care arată ca o mobilă art nouveau. Și care-i în ediție limitată.

DANS:

Și, hai, să ne jucăm mai departe. Nouveau? De ce nu, după “ce-ai luat foc” cu bricheta, dansează: Nouvelle Vague:

FILMUL: “Vânătorul de spirite” are o distribuție de băieți scumpi la vorbă:Răzvan Vasilescu, Lior Ashkenazi și Armand Assante. Și are și o poveste pe măsură. Căutarea și vânătoare de spirite capcană pentru însuși vânătorul lor.

FESTIVALURI București:Jazz in Church. Uite cum se aude:

CINEPOLITICA - pricepimai bine maimuțărelile din circul politic. Uite program

DE BĂUT: Un Serafim de la Licorna.Merge cu o telemea de oaie, ceapă verde, ridichii. Atenție, însă, ridichiile au îmbătrânit. Ia ridiche tânără și măruntă.

SERIAL: LOVE pe Netflix.M-a lovit direct în creștet. Nu-i pretențios, dar scenariu își joacă bine eroii. O dependentă de orice: drog, dragoste, tutun, vin. Puștoaică. Dă peste un năsos cuminte. Diferiți. Năsosul are răbdare însă. Aparent prostuț, în fapt, vânează "căprioara". Să vedeți ce fițe face dependenta. Din ce se ceartă cei doi. Fleacuri. Așa cei doi își creează dependențe împreună. Și se iubesc. E schizo secol 21.