Standard and Poor's (S&P) a anuntat luni ca are in vedere scaderea ratingului suveran al Ucrainei in fata riscurilor in crestere privind realizarea programului convenit cu FMI, potrivit AFP.

S&P precizeaza ca "asteapta in prezent clarificari din partea guvernului privind punerea in practica a programului convenit cu FMI", institutie care a promis Kievului acordarea unui imprumut de 16,4 miliarde dolari, dar a carei prima transa a fost anulata pentru moment.

"In functie de natura acestor informatii, o decizie privind ratingul va fi luata in urmatoarele doua saptamani (...) Ratingul ar putea fi degradat cu una sau mai multe trepte", potrivit unui comunicat S&P.