Candidatul republican pentru Casa Alba, John McCain, a anuntat ca isi va suspenda, incepand de joi, campania electorala si se va concentra pe rezolvarea crizei "istorice" pe care o traverseaza Statele Unite, informeaza CNN.

Senatorul de Arizona l-a sunat pe rivalul sau democrat, Barack Obama, sfatuindu-l sa faca acelasi lucru.

McCain a cerut, de asemenea, ca prima dezbatere prezidentiala cu Obama, programata pentru vineri la University of Mississippi, sa fie amanata.

Deocamdata, nu se stie exact la ce anume s-a referit McCain cand a anuntat suspendarea campaniei sale electorale si daca ea include doar anularea mesajelor televizate sau doar aparitiile publice ale candidatului.

Senatorul republican a anuntat ca va merge la Washington si a cerut presedintelui sa convoace o intalnire cu liderii democrati si republicani, deoarece "e timpul sa rezolvam aceasta problema".

Anuntul lui McCain a fost facut cu doar cateva ore inainte ca presedintele George W. Bush sa rosteasca un discurs televizat pe marginea planului de 700 de miliarde de dolari pus la punct pentru salvarea sistemului bancar.